USR intră în alegeri divizat pe tema candidaturii Elenei Lasconi, ceea ce s-ar putea răsfrânge asupra disponibilității unei părți a activului de a trage cu toată forța pentru un candidat pe care nu îl agreează.
În plus, pe propriul culoar electoral, USR se “bucură” de o sufocantă concurență din partea fondatorului partidului, azi candidat independent, Nicușor Dan. Nu în ultimul rând, sondajele de până acum indică diferențe astronomice între Lasconi și Dan, cifrele făcând dificilă spre imposibilă justificarea candidaturii Elenei Lasconi.
Pe lângă toate astea, șefa USR rămâne prizoniera gafelor din campania pentru turul I din 24 noiembrie; cu precizarea că seria de gafe nu s-a oprit la acel moment, ci a continuat să scoată capul și ulterior.
AUR intră în campanie cu vânătăi proaspete și foarte întinse, după loviturile în serie încasate în ultimele trei luni: înfrângerea categorică a liderului, George Simion, în turul întâi din noiembrie; apoi, dezastrul asocierii cu Călin Georgescu; în fine, puternicul semnal de contestare a președintelui AUR de către fostul său coleg de co-șefie a AUR, Claudiu Târziu.
Desigur, se ridică deja și legitime semne de întrebare cu privire la capacitatea AUR de a strânge în mod corect semnăturile necesare candidaturii lui George Simion (coroborat acest lucru cu declarații mai vechi ale aceluiași Simion despre cât de dificil este să strângi chiar și jumătate din semnăturile necesare pentru prezidențiale).
Merită deopotrivă semnalate și emoțiile pe care probabil le au cei de la AUR, în contextul în care BEC a devenit în sfârșit un filtru autentic pentru candidaturile depuse, iar CCR a creat precedent pentru înlăturarea celor care au făcut declarații de natură să dăuneze jocului democratic și regimului constituțional sau a celor care au avut un comportament de natură să aducă atingere legislației privind antisemitismul, legionarismul, instigării la ură și la violențe.
POT, partid nou, necunoscut, dar “infectat” până la ultima sa celulă de imaginea lui Călin Georgescu și totodată partid perfect aliniat pozițiilor celui din urmă, s-a trezit jucător (cel puțin pentru moment) în aceste alegeri.
Candidatura șefei POT, Anamaria Gavrilă, este în realitate un simptom al bolii de care suferă acum AUR, după nenorocirea produsă de sprijinul acordat de AUR lui Călin Georgescu.
Apoi, în cazul ei, al Anamariei Gavrilă, precum în cazul lui George Simion, persistă riscul unor sincope în faza strângerii de semnături, dat fiind timpul extrem de scurt avut la dispoziție pentru așa ceva.
PSD-PNL-UDMR intră în cursă cu un candidat uzat, un candidat cu o activitate politică controversată (vezi cel puțin tentativa de puci a USL din 2012), un candidat care dispăruse din viața politică în deceniul care a precedat acest scrutin prezidențial.
E greu, așadar, să mai împodobești atrăgător “bradul” Crin Antonescu.
Victor Ponta încearcă să călărească valul așa-zis suveranist, caută să atragă de partea sa pesediști nemulțumiți de propriul lider.
Ponta se bucură de sprijinul obscur al unor moguli mereu interesați să vulnerabilizeze România și să își proiecteze propriile interese (amicul fugar, Sebastian Ghiță, pare mereu aproape, mult prea aproape). Lipiciul său la popor pare în orice caz mai subțirel decât lipiciul său la moguli.
Dar Victor Ponta are și alte probleme care îl pot ajunge din urmă în cursul acestei campanii. Și sunt probleme uriașe: a fost un premier care a trebuit să părăsească funcția înainte să își fi propus el însuși asta, a fost un șef de partid care în cele din urmă a fost mazilit, a fost un candidat la prezidențiale care a fost învins la urne.
Iar poate că mai presus de toate păcatele, Victor Ponta e cel care acum un deceniu a pus pe butuci o amplă reformă a Educației, recurgând “democratic” la o ordonanță de urgență mamut prin care a operat 97 de modificări la legea educației naționale.
Daniel Funeriu. Ironia sorții face ca în aceste alegeri prezidențiale Victor Ponta să-l aibă printre competitori și pe creierul acelei legi, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. “Ordonanța (de modificare a legii educatiei) este un viol in grup la adresa educației naționale. Vinovați principali: dr. Victor Viorel Ponta și Ecaterina Andronescu”, afirma la acea vreme, anul de grație 2014, Daniel Funeriu.
Prezența acestuia din urmă în actuala cursă prezidențială ridică fără îndoială nivelul intelectual, politic și moral al acestei campanii. În plus, chiar dacă realist vorbind șansele sale de succes sunt infime, independentul Funeriu va avea cel puțin ocazia de a le reaminti românilor cine a fost Victor Ponta și este de așteptat să o facă aplicat, convingător și cu mare plăcere.
Ar fi de altfel un mare serviciu public, un serviciu public extrem de pertinent și necesar într-un context social și electoral viciat nu doar de ingerințele Rusiei, ci și de neajunsurile cronice ale sistemului autohton de educație, neajunsuri pe care guvernarea Ponta nu a făcut decât să le adâncească, iar restul țării să le deconteze barbat ani mulți după guvernarea lui.
Nicușor Dan, celalalt candidat independent de la aceste prezidențiale, pare bine plasat, cel puțin prin comparație cu toți ceilalți.
Vine de pe o poziție în care a confirmat și reconfirmat la urne, cea de primar general al Capitalei.
Are o abordare neechivocă în ceea ce privește orientarea strategică a României, a deprins poate ca niciun alt politician român de la Băsescu încoace arta de a lucra cu, dar și împotriva celor care i se opun, căci niciun alt politician de până acum, cu excepția parțială a lui Traian Băsescu, nu a fost în situația sa: de independent capabil să bată la urne partidele mari și ulterior să construiască relații suficient de coerente cu ele pentru a-și implementa măcar o parte dintre proiectele pentru care fusese votat.
Încă un aspect interesant la Nicușor Dan: până acum, a reușit să păstreze un ton echilibrat în acest context intern și extern atât de pătruns de naționalisme ieftine, habotnicie religioasă, populism deșănțat, apetit pentru emoție.
Desigur, perioada de campanie poate fi una mult mai încinsă decât perioada de pre-campanie, dar în cazul lui Nicușor Dan există suficiente premise pentru o abordare pe mai departe marcată de aceleași linii.
În fine, există două trăsături de ordin general care se fac de la sine remarcate în contextul liniei de start potențiale a noului scrutin prezidențial:
- De ce s-a agățat Elena Lasconi de o nouă candidatură, în condițiile în care atât de multe elemente obiective pledează împotriva acestui gest? Cum a fost posibil ca USR să fie atât de incapabil să evite această situație, dat fiind faptul că riscă să aibă atât de mult de pierdut?
- De ce s-a agățat George Simion de calul mort, Călin Georgescu? Cum a fost posibil să facă asta până în ultima clipă, riscând să-și lase descoperit propriul partid? Și cum a fost posibil ca AUR, precum USR în cazul Lasconi, să nu reușească să strângă la timp rândurile pentru a evita un start cu asemenea sincope?
Fără îndoială, rămâne loc și de un al treilea aspect: Cum a fost posibil ca alianța PSD-PNL-UDMR să atace Cotroceniul cu Crin Antonescu când îl aveau pe Ilie Bolojan? Dar asta e mai degrabă o întrebare retorică…
După cum, te poți foarte bine alinta și cu o a patra întrebare: Ce crede Victor Ponta că ar mai putea vedea la el românii, altceva decât ceea ce au apucat să vadă cât a fost premier? Cu aproximările de rigoare, cazul Ponta împrăștie de pe acum impresia unei reeditări a cazului Geoană, un alt fost pesedist în care românii au văzut până la urmă tot ceea ce văzuseră în anii din urmă.
