A mai căzut un mit: Opt pahare de apă pe zi ar putea fi nu numai exces, ci chiar risipă

Noi cercetări au arătat că cele opt pahare de apă pe zi recomandate de ghidurile de sănătate sau spoturile tv pot fi prea multe. Oamenii de știință de la Universitatea din Aberdeen au descoperit că aportul recomandat de doi litri de apă pe zi este adesea mai mult decât ar avea nevoie oamenii, relatează BBC.

Având în vedere că aproximativ jumătate din consumul zilnic de apă provine din alimente, oamenii de știință estimează că oamenii au nevoie doar de aproximativ 1,5 până la 1,8 litri pe zi.

Cele mai recente descoperiri în acest sens au fost publicate în revista Science săptămâna aceasta.

Cercetările anterioare privind cerințele de apă s-au bazat pe sondaje făcute pe grupuri mici de oameni.

Estimarea inițială de 2 litri pe zi provine dintr-o mică greșeală de calcul. Apa pe care ar trebui să o bem este diferența dintre apa totală pe care trebuie să o ingerăm și cantitatea pe care o obținem din alimente. Modul în care au estimat cantitatea din alimente a fost întrebând oamenii cât de mult mănâncă. Deoarece oamenii raportează mai puțin decât în realitate, există o estimare greșită și astfel este  supraestimată cantitatea de apă necesară”, a declarat profesorul John Speakman, de la Universitatea din Aberdeen, pentru BBC Radio Good Morning Scotland.

Dar acum oamenii de știință din întreaga lume au colaborat pentru a măsura exact circuitul apei folosind o tehnologie cu izotopi stabili.

Ei au chestionat 5.604 de persoane din 23 de țări diferite și cu vârsta cuprinsă între opt zile și 96 de ani. Cercetările au implicat oameni care au băut un pahar cu apă în care o parte din moleculele de hidrogen au fost înlocuite cu un izotop stabil al acestuia numit deuteriu, care se găsește în mod natural în corpul uman și este complet inofensiv.

Rata de eliminare a excesului de deuteriu arată cât de repede iese apa din organism. Persoanele cu un indice mai mare trebuie de obicei să bea mai multă apă. Cercetările au constatat că în această categorie intră cei care trăiesc în medii calde și umede și la altitudini mari, sportivii, precum și femeile însărcinate sau care alăptează.

Consumul de energie este principalul factor în circuitul apei. Cele mai mari valori au fost observate la bărbații cu vârsta cuprinsă între 20-35 de ani, în medie de 4,2 litri pe zi.
Aceste valori au scăzut odată cu vârsta, în medie la 2,5 litri pe zi pentru bărbații în vârstă de 90 de ani.

Femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani au avut un  circuit mediu de 3,3 litri, care a scăzut, de asemenea, la 2,5 litri până la vârsta de 90 de ani.

Apa din alimente

Dar cantitatea de apă procesată nu este perfect egală cu necesarul de apă potabilă, a spus prof. Speakman.

Chiar dacă un bărbat în vârstă de 20 de ani are un circuit de 4,2 litri pe zi, nu trebuie să bea 4,2 litri de apă în fiecare zi. Aproximativ 15% din această valoare reflectă schimbul de apă de suprafață și apa produsă din metabolism.
Aportul efectiv necesar de apă este de aproximativ 3,6 litri pe zi. Deoarece majoritatea alimentelor conțin și apă, o cantitate substanțială de apă este furnizată doar prin mâncare”, a explicat prof. Speakman.

Acest studiu arată că sugestia comună că ar trebui să bem cu toții opt pahare de apă pe zi este probabil prea mare pentru majoritatea oamenilor în majoritatea situațiilor, iar această „politică unică pentru toți” pentru consumul de apă nu este susținută de aceste date„, a mai spus el.

Prof. Speakman a precizat că acest studiu reprezentă un mare pas înainte în anticiparea nevoilor viitoare de apă.

El a atras atenția că pot exista efecte chiar negative în a bea prea multă apă.

Apa potabilă curată nu este gratuită. Dacă oamenii beau, în medie, o jumătate de litru mai mult decât au nevoie și îl înmulțiți cu 40 de milioane de adulți în Marea Britanie, înseamnă că bem și urinăm inutil 20 de milioane de litri de apă pe care trebuie să-i furnizăm. Există un cost în a face asta”, a explicat profesorul Speakman..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here