Parcă ar fi abdicat Regina Angliei. Așa a reacționat presa din Regat, scrie Alison Mutler într-un editorial postat în ediția în limba engleză a site-ului www.universul.net. Însă știrea care a luat cu asalt tabloidele britanice de la anunțul de miercuri seară era doar despre al șaselea moștenitor al tronului, prințul Harry, în vârstă de 35 de ani, și despre soția lui, Meghan Markle. Aceștia au anunțat că renunță la îndatoririle de membri marcanți ai casei regale și că plănuiesc să devină independenți din punct de vedere financiar.
Scandal. Furie. Intrigă. Comploturi. Trădare. Până și Oprah Winfrey a fost nevoită să nege că a jucat vreun rol în decizia ducilor, decizie care, în ciuda relatărilor non-stop despre acest eveniment, nu are niciun efect constituțional în Marea Britanie.
Este însă știre de top, breaking news, știrea pe care au văzut-o britanicii non-stop, 24 de ore din 24, în media. Este Megxit!
A împins de pe agenda publică subiecte mult mai importante, cum ar fi votul prin care s-a decis că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie sau doborârea avionului Ukrainian Airlines în Teheran.
Familia regală a Marii Britanii înseamnă putere de tip „soft” în construcția statului, însă are valoare de „hard news”.
Generează un trafic uriaș și face bani.
Daily Mail (n.r. – cel mai important tabloid din Marea Britanie) pare că s-a împărțit în două publicații separate: unul în care este prezentată povestea lui Meghan și Harry și unul pentru restul știrilor. Ziarul a avut 17 pagini despre Meghan și Harry înainte să treacă la alte știri. Un alt tabloid, Metro, a publicat 10 pagini despre ducii de Sussex înainte să prezinte și niște știri din sport.
Chiar și The Guardian, un cotidian cu o politică liberală care uneori pare că evită să scrie despre familia regală, a avut patru știri despre Harry și Meghan, ce-i drept publicate de la jumătatea site-ului în jos. Știrea principală a fost un live update despre doborârea avionului în Iran.
Până și tabloidele notoriu dure și invazive, care rămân un element de bază în viața britanică, au părut aproape derutate că sunt disprețuite de membrii familiei regale. Aș face pariu că sunt alimentate de dorința de a se depăși unele pe altele, decât de simplul fapt de a spune povestea.
În fruntea lor stă jurnalistul britanic Piers Morgan, al cărui ultim „tweet” (la momentul redactării articolului) este „Cum îndrăznesc acești doi profitori plângăcioși și egoiști să o trateze în acest mod pe Regină? Cine dracu’ se cred? Fără rușine și rușinos”.
Articolul lui, „De ce ar trebui ca Regina să-și CONCEDIEZE mercenarii regali: deliranții Meghan și Harry ar trebui lăsați fără titluri înainte ca această pereche de lipitori, egoiști, șmecherași care își doresc să fie următorii Kardashian să dea cu monarhia de pământ”, a avut peste 43.000 de share-uri și 15.000 de comentarii (nemoderate, pentru că nimeni din redacție nu ar fi avut oricum timp să le modereze).
Nu a iertat-o niciodată pe Meghan Markle după ce a rupt brusc relația de prietenie cu el, atunci când a început relația cu prințul Harry, în 2016. „Am fost aruncat mai repede ca o gumă de mestecat de pe tocurile ei Louboutin” (a se citi: nu a mai avut nevoie de el după ce a pus mâna pe prinț).
A fost atât de neobosit în critica lui încât vineri a fost nevoit să nege că este rasist. „Critica mea are legătură cu faptul că ea este o nerușinată care face un rău imens familiei noastre regale”, a scris Morgan.
Însă presa tabloidă britanică are o istorie lungă de abordare agresivă a subiectelor, soră cu bullying-ul. Dacă nu este și un pic de scandal, nu este știre. Înainte de Meghan Markle, o americancă divorțată de rasă mixtă să intre în familie în mai 2018 prin nunta cu prințul Harry, tabloidele erau fixate, după nunta cu prințul William, pe mult mai sobra Catherine Middleton, cunoscută ca ducesa de Cambridge.
Timp de ani de zile, „Waity Katy” (n.r. – de la verbul to wait = a aștepta, ironie la adresa faptului că a așteptat foarte mult înainte ca prințul William să o ceară în căsătorie) a fost aspru criticată pentru că este leneșă, pentru cum se îmbracă, pentru că este prea slabă și pentru că a așteptat aproape un deceniu să fie cerută de nevastă de William. (Acum este „Ducesa Ambițioasă” și una dintre favoritele tabloidelor)
Cu ani înainte de asta, a fost eleganta prințesă Michael de Kent, aristocrata de origine austriacă măritată cu vărul primar al Reginei Elisabeta a II-a. A fost poreclită „Prințesa Agresivă” de către tabloide.
Fată a unui oficial SS, prințesa Michael de Kent era o femeie catolică și divorțată atunci când s-a căsătorit cu prințul Michael, în anul 1978. De atunci „a făcut de rușine familia regală britanică cu gesturile și comentariile ei rasiste”.
Meghan Markle, sau ducesa de Sussex, poate că e personalitatea momentului în media, însă steaua ei pălește în comparație cu cea a prințesei Diana, poate cea mai mare personalitate media a tuturor timpurilor, care aproape că a obținut un statut de zeiță în anumite zone din presă de la moartea ei din 1997.
Problema e că moartea „Prințesei Inimilor” într-un accident de mașină avut loc într-un tunel din Paris este conectată de paparazzi.
Este posibil ca accidentul în care a fost implicată mașina în care se afla Diana să se fi produs pentru că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă era, de asemenea, „cea mai vânată persoană din era modernă”, potrivit fratelui ei Earl Spencer. Șoferul mașinii mergea foarte tare ca să scape de paparazzi.
A urmat o perioadă în care presa a fost mai puțin invazivă atunci când a abordat subiecte despre familia regală, însă această era a luat sfârșit atunci când William a început relația cu Kate, în 2003.
Tabloidele profită acum la maximum de „abdicarea regală”, însă asta poate fi o sabie cu două tăișuri.
Harry și Meghan vor să facă un pas în spate din lumina reflectoarelor, din cauza relatărilor foarte intruzive din tabloide. Anul trecut, prințul Harry a dat în judecată Daily Mirror și The Sun, pe motiv că i-au „spart” telefonul și au furat mesaje vocale.
O familie regală redusă se traduce prin mai puține știri, iar dacă știrile agresive continuă să apară, alimentându-i pe contribuabilii britanici care finanțează familia regală, Marea Britanie s-ar putea trezi într-o zi fără monarhie.
