Există în zilele noastre o tendință: disprețul față de experți, disprețul față de „elite” și disprețul copilăresc îndreptat împotriva ideii de educație. Cireașa de pe tort este disprețul față de decență și moderație, ca și cum adevărata înțelepciune ar fi o acceptare cinică a legilor junglei. Astfel, incompetenții lipsiți de empatie sau introspecție sunt adesea promovați la putere.
Asumpția este că într-un fel sistemul va avea singur grijă de el, daunele vor fi limitate și masele vor fi potolite. S-a întâmplat asta în multe locuri, dar alegerile din noiembrie 2022 din Israel au reprezentat un moment de cotitură. Așadar, colapsul catastrofal din 7 octombrie reprezintă un semnal de alarmă nu doar pentru Israel, ci și pentru lume: promovează incompetența și vei obține incompetență, iar tragedia poate urma. Sâmbătă, în sudul Israelului, așa s-a întâmplat.
Sute de teroriști Hamas, poate 1.000, au reușit să treacă prin gardul graniței, să treacă de o primă linie de apărare slabă și rarefiată și să ajungă în Israel cu jeep-uri și motociclete; ore lungi, au ocupat orașe întregi și kibuțuri, în unele cazuri totul a durat chiar și două zile, intrând în case și masacrând familii întregi, violând femei, filmând videoclipuri de celebrare și, cumva, li s-a permis să mărșăluiască și să ducă probabil 200 de ostatici înapoi în Gaza, pe kilometri de teren deschis, inexplicabil de nederanjați.
Videoclipurile care au circulat pe rețelele de socializare sunt pline de sânge, iar mass-media mainstream din țară le suprimă în mare parte nu numai din cauza sensibilității, ci și din cauza dinamitei politice pe care o reprezintă. Nimeni nu poate ști cum va reacționa publicul la astfel de scene – cu teroriști jubilând asupra trupurilor celor pe care îi profanaseră, tinere care cerșesc pentru viața lor, copii mici și bătrâne manipulate și defilate, în mâinile teroriștilor fanatici și la mila unei gloate.
Unde a fost informația de intelligence că avea să vină acest atac? La urma urmei, îndelungatul istoric de succes al Shin Bet s-a bazat pe infiltrarea în cercurile operaționale ale Hamas și Jihadului Islamic. Vom ști în curând că informația de intelligence existase. Hamas își telegrafatse intențiile de luni bune, distribuind de fapt videoclipuri care arătau echipele sale antrenându-se tocmai pentru acest scenariu: atacarea Israelului și preluarea zonelor civile.
Unde a fost reacția rapidă din momentul în care gardul a fost spart? Aceasta nu este granița Rio Grande – întreaga linie a gardului are aproximativ 50 de kilometri. Faptul de a sta cu ochii pe el – din cer – este crucial, deoarece comunități precum Sderot, Netiv HaAsara și kibuțul Beeri se află la distanțe de o scurtă plimbare.
Cum s-a putut ca forțele să nu ajungă cu orele la comunitățile asediate? De ce încă nu s-a depus aproape niciun efort pentru a comunica publicului despre ceea ce se întâmplă, în afară de videoclipurile stil politburo ale unor politicieni care rostesc clișee? Cum este posibil ca teroriștii să fi reușit să se întoarcă prin gardul spart, câteva ore mai târziu, cu ostaticii cu tot? Este de neînțeles.
Până în acest moment, se știe că această incompetență a ucis peste 1.000 de israelieni și a lăsat alți 2.000 răniți, iar mulți alții sunt ținuți ca ostatici în Gaza. Este o tragedie imensă și o reflectare debilitantă a slăbiciunii și lipsei de concentrare, care trebuie inversată cât curând, altfel și alți dușmani – precum Hezbollah, proxy-ul Iranului în Liban – ar putea fi tentați să atace.
Mulți vor declara că acum nu este momentul pentru analize. Că politica ar trebui lăsată pentru mai târziu. Poate da sau poate nu. Furia pe care israelienii ar trebui să o simtă este o furie utilă. Este o furie care poate aduce claritate. De exemplu, le-ar putea permite oamenilor să vadă clar că Israelul lor nu este Curtea Supremă, nici piloții liberali și universitarii, nici cetățenii arabi ai Israelului sau palestinienii moderați. Dușmanul este radicalismul islamic respingător și barbarii care pun în aplicare această viziune, victimizându-și propriul popor în tot acest proces. Un alt dușman este mutația toxică a iudaismului ultranaționalist care s-a dezvoltat în interior.
Iată o explicație parțială a modului în care evenimentele incredibile descrise mai sus ar fi putut avea loc.
În primul rând, coaliția lui Benjamin Netanyahu, ajunsă la vârsta de 10 luni, a provocat o schismă uluitoare în societatea israeliană inventând inamici imaginari în interior pentru a justifica acțiuni scandaloase, iar această scindare a proiectat o lipsă de coeziune socială care i-a ispitit pe inamicii reali din afară – exact așa cum mulți avertizaseră în zadar. Și-a concentrat toate eforturile asupra unui plan nepopular de a transforma Israelul într-o autoritară democrație-fake. Legile propuse nu erau o „reformă” a „sistemului judiciar”, ci un act autoritar care includea 225 de legi propuse, printre care una care i-ar fi permis coaliției să interzică, fără drept de apel, partidelor de opoziție să candideze pentru Knesset. Când a devenit clar că acest lucru afecta motivația pentru a servi în armată și afecta grav economia, oficialii au denigrat comunitatea tehnică și au invitat-o să emigreze. Când piloții din rezervă au sunat alarma, miniștrii le-au spus „să se ducă naibii”. Liderii religioși din coaliție au argumentat de fapt că rugăciunile sunt mai importante.
Când ministrul apărării a încercat să avertizeze cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla, Netanyahu l-a demis (și apoi a revenit asupra deciziei, după un scandal). Când șefii armatei au încercat să tragă un semnal de alarmă în ziua în care Knesset-ul a votat pentru eliminarea „Standardului Rezonabil” din revizuirea judiciară, Netanyahu a refuzat să se întâlnească cu ei.
Coaliția și-a dedicat atenția rămasă pentru a alimenta conflictul cu palestinienii din Cisiordania, deoarece acest lucru este cerut de partidul Puterea Evreiască, o formațiune care, datorită celor 14 locuri din Knesset, controlează soarta coaliției. Astfel, s-a intensificat activitatea de colonizare evreiască, s-a refuzat orice semn de proces diplomatic cu Autoritatea Palestiniană și nu s-a făcut nimic pentru a-i înfrâna pe extremiștii evrei care au făcut o afacere din terorizarea populației palestinieane.
Ca rezultat al acestei nebunii, armata a devenit în mare parte o forță de poliție care îi protejează pe coloniști – atât pe cei „normali” ale căror vieți sunt clar în pericol în această situație, cât și pe cei extremiști care alimentează de fapt haosul. Astfel, armata s-a găsit sâmbătă cu mult mai mult personal în Cisiordania decât la granița cu Gaza.
Și de ce a fost guvernul atât de liniștit în ceea ce privește Hamas, atât de indiferent la amenințările evidente? Pentru că în viziunea lui Netanyahu, este bine ca un grup terorist vicios să controleze Gaza. Pe ideea că acest lucru slăbește Autoritatea Palestiniană prin semănarea diviziunilor și îi reduce pârghiile de a insista cu încheierea ocupației. La finalul zilei, Netanyahu și Hamas au obiective înrudite pe termen lung: prevenirea unei împărțiri pașnice a Pământului Sfânt. Fiecare parte este sigură că va controla statul unic care va rezulta; nici una nu se preocupă prea mult de suferința și haosul care vor însoți acest lucru.
Aceasta este noua „concepție” – pentru a folosi un termen legat de orbirea Israelului înaintea Războiului de Yom Kippur – care a fost distrusă sâmbătă: „concepția” că Hamas poate fi „ținut sub control” pentru runde ocazionale de lupte și focuri de rachete care sunt tolerabile pentru Israel datorită Iron Dome, și că singurele victime vor fi cei aproape 2 milioane de palestinieni din Gaza care suferă de mult timp. Această concepție zace acum în cenușa fumegândă, ale cărei manifestări vor fi cele aproape 1.000 de înmormântări din zilele următoare.
Dar, spre deosebire de Golda Meir după dezastrul ei din 1973 – care a avut loc aproape cu 50 de ani în urmă aproape, în aceeași perioadă – Netanyahu nu va demisiona. Pur și simplu asta nu se află în manualul lui de operare. Precum Terminator din filmul original, el revine mereu, cu soția lui care îl însoțește pe scenă, ținându-i mâna, însoțindu-l în fiecare călătorie prostesc de lungă și excesivă peste mări și țări.
Nu, el și întreaga sa guvernare ignorantă trebuie să fie înlăturați. Deocamdată, Israelul probabil are nevoie de un guvern de uniune de urgență pentru a trece prin zilele dificile care urmează. Dar imediat după aceea, așa cum am mai scris înainte, va ține de cinci persoane drepte din Sodoma coaliției de 64 de membri să se ridice și să facă ceea ce este corect.
Cred că cinci astfel de persoane încă pot fi găsite în facțiunea Likud, altfel docilă, și asta va fi suficient pentru a aduce un sfârșit milostiv ignorantei adunături de infractori, fanatici și proști care este guvernul Netanyahu. Cu ceva noroc, lumea va învăța din experiența Israelului cu idiocrația și toate națiunile vor fi astfel servite.
Un potențial punct de pivot pentru Gaza – de asemenea, și pentru Israel
