Actorul Pierce Brosnan, chemat în instanţă după ce a ignorat măsurile de siguranţă din Parcul Naţional Yellowstone

Sursa foto: Wikipedia

Lumea sălbatică nerestricţionată din Parcul Naţional Yellowstone pare să fi fost prea mică pentru Pierce Brosnan. Actorul, cunoscut pentru interpretarea personajului James Bond, a primit o citaţie după ce „a mers pe jos într-o zonă termală” din acest parc situat în vestul Statelor Unite, potrivit unor documente judiciare consultate de cotidianul The Times, relatează joi DPA/TCA, citată de Agerpres.

Conform site-ului Serviciului Parcului Naţional Yellowstone, vizitatorii trebuie „să meargă întotdeauna pe platformele şi potecile desemnate”. Formaţiunile termale pot fi foarte periculoase, apa fierbinte putând „provoca arsuri grave sau fatale”.

Infracţiunea a avut loc la data de 1 noiembrie. Reprezentanţii lui Pierce Brosnan nu au răspuns unei solicitări formulate de The Times pentru a face comentarii pe această temă.

Parcul de 898.000 de hectare este cunoscut, parţial, pentru cele peste 10.000 de caracteristici geografice termale ale sale, care includ gheizere, izvoare termale şi orificii de evacuare a aburului.

Pierce Brosnan trebuie să se prezinte în faţa instanţei la Tribunalul Districtual din Wyoming pe 23 ianuarie.

Actorul a participat în acea perioadă la filmările pentru lungmetrajul „Unholy Trinity”, din distribuţia căruia mai fac parte Samuel L. Jackson şi David Arquette, într-o zonă situată în apropiere din statul american Montana.

Caracteristicile termale din parcul Yellowstone au provocat moartea a peste 20 de persoane începând din 1890, conform NBC News.

La începutul acestui an, un bărbat din Michigan a suferit arsuri după ce s-a plimbat într-o zonă restricţionată din Parcul Naţional Yellowstone. În urma acestui incident, bărbatul este vizat de acuzaţii penale, însă a pledat nevinovat. Într-o declaraţie a Procuraturii din Wyoming, bărbatul a fost declarat un „pericol la adresa sa şi a altor persoane”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here