Administraţia Trump ar putea include site-uri ale Amazon pe o listă neagră

Sursa: Facebook

Administraţia Trump ar putea include unele site-uri din străinătate ale Amazon.com pe o listă globală de pieţe cu produse contrafăcute, a relatat vineri publicaţia Wall Street Journal, citând persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Măsura ar urma să fie luată de Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al Statelor Unite (USTR) prin intermediul listei anuale “Notorious Markets”.

Nu a fost luată încă o decizie finală, iar propuneri similare, de anul trecut, nu au fost şi adoptate.

Amazon afirmă că ”interzice strict” comercializarea produselor contrafăcute pe platformele sale şi că face investiţii mari pentru protejarea clienţilor de astfel de produse.

”Combaterea contrafacerilor necesită colaborare la nivelul industriei, din partea retailerilor, brandurilor, autorităţilor care aplică legea şi guvernului şi vom continua să colaborăm în mod activ cu aceste părţi, în condiţiile care care tragem la răspundere pe cei vinovaţi şi reducem la zero contrafacerile în magazinul nostru”, a anunţat Amazon într-un comunicat,

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al Statelor Unite nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Pe parcursul anilor, lista a inclus Taobao.com, cea mai mare platformă de comerţ electronic din China, care este operată de grupul Alibaba Group.

În octombrie, Asociaţia Americană pentru Confecţii şi Încălţăminte (American Apparel and Footwear Association – AAFA) a cerut USTR să includă pe lista respectivă domeniile deţinute şi operate de Amazon în străinătate.

Asociaţia include printre membrii săi unii dintre cei mai mari retaileri şi branduri, între care Macy’s şi Adidas.

”În pofida rolului său de lider pe piaţa mondială de retail şi de parteneriat comercial important pentru multe dintre brandurile noastre, Amazon continuă să aibă probleme semnificative cu contrafacerile”, a afirmat AAFA în cererea făcută USTR în octombrie.

Ca răspuns pentru AAFA, Amazon a anunţat că a investit peste 400 de milioane de dolari în personal şi că a angajat peste 5.000 de persoane în 2018, pentru a combate fraudele şi contrafacerile în magazinele sale.

Casa Albă a refuzat să comenteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here