Aeroporturile Otopeni şi Băneasa sunt pregătite pentru Schengen

Sursa: Facebook

Cele două aeroporturi care deservesc Capitala – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, sunt pregătite pentru operarea pe fluxuri separate Schengen / non-Schengen, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care gestionează ambele aeroporturi. Două treimi dintre pasageri călătoresc către sau dinspre destinaţii aflate în spaţiul Schengen astfel că, odată cu intrarea României în spaţiul de liberă circulaţie, aceşti pasageri nu vor mai fi trece pe la ghişeele de control de frontieră, acestea urmând a fi relocate, informează News.ro.

”Cele două aeroporturi care deservesc Capitala – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, ambele gestionate de către Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), sunt pregătite pentru operarea pe fluxuri separate Sehengen / non-Schengen. CNAB a luat din timp toate măsurile necesare pentru ca infrastructura să asigure o operare fără neconformităţi şi în colaborare cu instituţiile abilitate, în special cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a pregătit procedurile specifice”, anunţă CNAB.

Reprezentanţii companiei menţionează că, din totalul traficului internaţional, două treimi dintre pasageri călătoresc către sau dinspre destinaţii aflate în spaţiul Schengen şi, odată cu intrarea României în spaţiul de liberă circulaţie, aceşti pasageri nu vor mai fi trece pe la ghişeele de control de frontieră, acestea urmând a fi relocate.

”Fluxurile de pasageri sunt pregătite pentru operare, iar ghişeele de control destinate fluxurilor non-Schengen, atât pentru ieşirea din ţară cât şi pentru intrare, sunt deja amplasate pe poziţii şi racordate la reţeaua informatică. Pregătirile s-au încheiat încă de la finalul anului 2022, şi numai decizia nefavorabilă a Consiliului JAI a făcut ca acestea să nu intre atunci în funcţiune.Precizăm că o mare parte a infrastructurii de terminal de la aeroportul Henri Coandă – este vorba de cea dată în exploatare în anii 2011 şi 2012 – a fost proiectată pentru utilizare în sistem Schengen / non-Schengen şi, în perioada scursă de atunci, CNAB a trebuit să depună eforturi deosebite pentru a asigura procesarea unui trafic de pasageri care, în ultimii 11 ani, s-a dublat”, mai arată compania.

Consiliul UE a adoptat, la sfârşitul lunii decembrie, decizia privind aplicarea acquis-ul comunitar Schengen la frontierele aeriene şi navale ale României începând cu luna martie 2024.

Cantitate record de cereale, expediată din portul Constanţa în 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here