AFP: Grecia trimite două fregate și avioane militare F-16 în Cipru

Grecia trimite două fregate și avioane militare F-16 în Cipru, unde două drone au vizat o bază britanică luni, a anunțat Ministerul grec al Apărării, într-un comunicat citat de AFP.

”Fregata Kimon este trimisă imediat în Republica Cipru însoțită de o a doua fregată și de o pereche de avioane de vânătoare F-16”, a precizat Ministerul Apărării de la Atena. Acesta a dat asigurări că Grecia va ajuta Ciprul să ”facă față amenințărilor și acțiunilor ilegale de pe teritoriul său”, informează Agerpres.ro.

Ministrul apărării grec Nikos Dendias a declarat că se va deplasa marți în Cipru.

Șefa diplomației britanice Yvette Cooper a anunțat luni că pista bazei aeriene britanice Akrotiri din Cipru fusese lovită de o dronă. ‘Este vorba de un atac cu dronă fără pilot, fiind vizată concret pista bazei de la periferia orașului Limasol”, a spus Cooper.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis luni Ciprului sprijinul ‘colectiv, ferm și fără echivoc’ al instituției pe care o conduce, după atacul care a provocat ‘daune minore’ respectivei baze britanice de pe teritoriul cipriot.

Ciprul asigură, până la 30 iunie, președinția semestrială prin rotație a Consiliului UE.

Guvernul cipriot: Două drone lansate în direcţia bazei militare britanice de la Akrotiri au fost „neutralizate”