Efectele nocive ale căldurii excesive asupra organismului, precum insolația sau problemele cardiovasculare, sunt binecunoscute. Însă, în ce măsură acestea se acumulează în cazul unei perioade de caniculă ce durează excepțional de mult, așa cum se preconizează în cazul celei care afectează în prezent Franța și Europa?
După aproape o săptămână de căldură sufocantă, Franța se pregătește de temperaturi și mai ridicate – care vor depăși pe alocuri 40 de grade Celsius -, iar meteorologii au avertizat că acest episod s-ar putea prelungi până aproape de luna iulie și că ar putea fi comparabil cu celebra caniculă din 2003, transmite luni AFP, citată de Agerpres.ro.
Europa de Vest este afectată de acest fenomen la mai puțin de o lună după un prim val de caniculă. Acel episod, însă, a fost relativ scurt, în timp ce valul actual se anunță mai îndelungat.
Această constatare alimentează întrebările referitoare la efectele asupra sănătății ale unei canicule care se prelungește dincolo de doar câteva zile, așa cum s-a întâmplat în vara anului 2003, când perioada de căldură excesivă a durat mai mult de două săptămâni și a provocat decesul a peste 70.000 de persoane.
Problema este cu atât mai presantă cu cât cercetătorii se așteaptă ca valurile de caniculă să fie nu doar mai frecvente, ci și din ce în ce mai lungi, pe fondul încălzirii globale.
Un studiu publicat în 2025 în revista științifică Nature Geoscience sublinia că durata valurilor de căldură crește mai rapid decât se preconizase.
Însă, efectele acestei accelerări asupra sănătății sunt dificil de evaluat, deoarece uneori se manifestă cu întârziere – pe moment, temperaturile ridicate pot provoca insolație și deshidratare, care uneori pot fi mortale, însă pot să agraveze, de asemenea, afecțiunile existente, în special cele cardiovasculare și respiratorii, caz în care decesul sau spitalizarea pot surveni după câteva zile.
‘Canicula antrenează un număr excesiv de decese și cunoaștem faptul că impactul se resimte la cinci până la zece zile după debutul caniculei’, a reamintit luni dimineață ministrul francez al Sănătății, Stéphanie Rist, la postul TF1.
‘De fapt, intrăm acum, în această săptămână, în acele zile, în care se manifestă acest impact și, prin urmare, vom fi foarte vigilenți în zilele următoare’, a precizat oficialul.
Mai ales că, după mai multe zile de caniculă, apare o întrebare: expunerea la temperaturi ridicate are efecte din ce în ce mai pronunțate asupra organismelor deja afectate de căldură?
Literatura științifică rămâne rezervată în privința acestui subiect, iar puține studii s-au axat în mod specific pe consecințele asociate în mod direct cu durata valului de caniculă. Cu toate acestea, unele lucrări mai vechi oferă, totuși, unele indicii.
O cercetare publicată în 2011 în revista științifică Epidemiology a concluzionat, pe baza datelor referitoare la aproximativ o sută de valuri de căldură din Statele Unite, că există un ‘mic efect’ agravant în cazul episoadelor care durează mai mult de patru zile.
Însă, de cele mai multe ori, riscul se rezumă la ‘efectul izolat al temperaturilor zilnice’ – cu alte cuvinte, a zecea zi a unei canicule nu este neapărat mai periculoasă sau mai letală comparativ cu a treia.
În ansamblu, studiile nu indică toate aceeași tendință. ‘Unele studii concluzionează că există un efect cumulativ semnificativ asupra mortalității, însă altele consemnează concluzii diferite de la un oraș la altul’, ajungând uneori la concluzia că durata expunerii la căldură are doar un efect ‘minim sau neglijabil’, potrivit unei cercetări de sinteză publicată în 2018 în revista Science Of The Total Environment.
Cu toate acestea, în ultimii ani, cercetarea științifică a înregistrat progrese în ceea ce privește anumite aspecte ale caniculei care vizează sănătatea, ceea ce ar putea schimba situația.
Este vorba, în special, de efectele nocive ale valurilor de caniculă, sau chiar, pur și simplu, ale căldurii, asupra somnului. Iar efectele negative al unui somn de proastă calitate, atât asupra sănătății fizice, cât și asupra celei mintale, tind să se acumuleze pe măsură ce nopțile dificile se succed, fiind perturbată capacitatea de recuperare a organismului.
O sinteză a mai multor studii științifice, publicată la jumătatea anului 2024 în revista Sleep Medicine, sublinia astfel că ‘o creștere a temperaturilor provocată de schimbările climatice și de urbanizare constituie o amenințare globală la adresa somnului’.
Europa se va confrunta săptămâna aceasta cu un nou val de caniculă, mai accentuat, care constrânge numeroase țări să ia măsuri, cum ar fi închiderea școlilor în Franța și anularea unor trenuri în Belgia, potrivit AFP. Printre statele care se vor confrunta cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, atât pe timpul zilei, cât și al nopții, se numără și Spania, Portugalia, dar și Belgia și Țările de Jos. Totodată, sunt așteptate temperaturi extreme și în anumite regiuni din centrul și sudul Angliei, precum și în Țara Galilor, dar și în Elveția, în Austria și în Balcani.












