Alegerea imposibilă pe care o are de făcut Israelul

Sursa: Facebook

Se chinuie să decidă dacă să pună capăt războiului cu Hamas la putere în Gaza ori să sacrifice ostaticii                   

Într-adevăr, se chinuie să accepte că aceasta este alegerea.

De fiecare dată când discuțiile intermediate de SUA cu privire la un acord de returnare a ostaticilor rămași din Gaza în schimbul unei încetări a focului par să se apropie de un progres, acestea se destramă. Ele se reiau atunci când zgomotul din Israel devine suficient de puternic, doar pentru a se destrăma din nou. Și, în ciuda speranțelor mari din ultimele zile, acest scenariu s-ar putea repeta.

Motivul este deprimant de simplu și de cinic:

Benjamin Netanyahu refuză să pună capăt războiului în schimbul eliberării ostaticilor, pentru că se așteaptă ca, dacă o va face, coaliția lui să se prăbușească, din moment ce flancul ultranaționalist de care depinde vrea ca războiul să continue.

Hamas, la rândul său, refuză să cedeze întrucât liderii săi au observat, în mod corect, că războiul este teribil pentru Israel – un rezultat care, de altfel, se aliniază atât frumos cu obiectivul său de a eradica statul evreu. (Războiul este mult mai teribil pentru oamenii din Gaza, dar Hamas nu este deloc deranjat de asta).

Două treimi din publicul israelian este acum în favoarea încheierii războiului deocamdată, în schimbul ostaticilor, potrivit unui sondaj realizat în weekend. Și în armată există un sprijin similar pentru încheierea războiului, acest lucru fiind  evident din scurgerile de informații venite dinspre înalți oficiali de securitate, ca și din protestele puternice ale celor aflați în retragere. În acest weekend, zeci de mii de israelieni au demonstrat, cerând guvernului să ajungă la un acord. Cum despre  ostatici se crede că mor în captivitate unul câte unul pe fondul indiferenței oficiale, familiile lor îl atacă acum pe Netanyahu.

Și totuși, în mod previzibil, nimic din toate acestea nu pare să conteze pentru prim-ministrul israelian, a cărui coaliție din Knesset a dat dovadă de reziliență și rămâne intactă – atâta timp cât este menținut cursul. Manifestanții și militarii știu ce refuză guvernul să admită: faptul că pentru a recupera toți ostaticii, Israelul va trebui să pună capăt războiului în timp ce lasă la conducerea Gazei un Hamas lovit, dar neînvins.

Este greu de exagerat cât de mult este detestată această coaliție în afara bazei sale naționalist-religioase. Acest guvern a petrecut nouă luni concentrat pe un atac impopular asupra justiției israeliene, creând distrageri și diviziuni despre care mulți spun că au contribuit la prăbușirea aproape inexplicabilă în fața invaziei Hamas din 7 octombrie. Acest război prelungit și anevoios este doar cel mai recent rezultat al malpraxis și incompetență; este departe de a fi singurul.

Și, spre deosebire de evenimentele recente din Marea Britanie și Franța – unde liderii nepopulari au acceptat inevitabilul și au convocat alegeri parlamentare – Netanyahu și slujitorii lui se agață de funcții de parcă viața lor ar depinde de asta.

Dar natura turmentată a răspunsului guvernului la indignare sugerează că acesta este conștient de faptul că eforturile sale de a-și impune voința nu funcționează.

În primul rând, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Netanyahu a declarat într-un rarisim interviu televizat că ar favoriza un acord „parțial” pentru eliberarea doar a câtorva dintre ostaticii rămași în schimbul unui armistițiu temporar în războiul din Gaza. Biroul prim-ministrului a revenit asupra declarației, spunând că nu a existat nicio schimbare în „oferta Israelului”, cu referire la propunerea în trei etape dezvăluită de președintele Joe Biden la sfârșitul lunii mai. În termeni practici, acea propunere oferea încetarea treptată a războiului în schimbul tuturor ostaticilor.

Au existat apoi o serie de relatări conform cărora establishmentul militar consideră  încheierea războiului ca fiind o idee bună. „Nu se va întâmpla”, a răspuns Netanyahu – în ciuda faptului că nu a negat niciodată afirmația lui Biden cum că Israelul oferise inițial ideea unei încetări permanente a focului.

Apoi, joia trecută, au existat relatări ce sugerau că Hamas a renunțat la cererea sa pentru o promisiune oficială de încheiere a războiului înainte de începerea primelor faze ale eliberării ostaticilor. Dar până duminică, noi relatări sugerau că Hamas dădea înapoi de la această deschidere – chiar dacă Netanyahu invocase o serie de termeni „non-negociabili”, aici putând f inclusă și afirmația că Israelul are dreptul de a relua războiul după un acord.

Intensificarea activității militare israeliene în orașul Gaza a determinat, luni, Hamas să emită o declarație – ciudat de asemănătoare cu afirmațiile criticilor israelieni – spunând că acțiunea urmărește „să împiedice toate eforturile de a ajunge la un acord”.

Este clar că singurul plan al guvernului este acela de a întârzia, întârzia, întârzia. Netanyahu a garantat el însuși supraviețuirea Hamas, refuzând să permită apariția unei structuri de guvernare alternative pentru Gaza. Aliații occidentali, vecinii sunniți moderati și establishmentul de securitate au cerut un acord de reîntoarcere în Fâșie a Autorității Palestiniene, eventual cu asistența unei forțe de securitate arabe. Însă Netanyahu a refuzat cu încăpățânare, de teama unei revolte a partidelor de extremă dreaptă, care preferă o ocupație israeliană și o așezare evreiască reînnoită acolo.

Sfârșitul războiului acum i-ar oferi lui Netanyahu eliberarea ostaticilor, lucru pe care publicul și-l dorește. Și, probabil, ar duce la încheierea conflictului paralel care mocnește în nord, cu Hezbollah. Dar l-ar lăsa și fără starea de urgență, care a fost principala sa scuză pentru a evita o dare de seamp politică pentru colapsul epic din 7 octombrie.

Nu poate oferi nicio cale de mers înainte fără a se sacrifica. Așa că, în schimb, de jur împrejur mergem după capriciul lui – două popoare, iar odată cu ele, într-un fel, întreaga lume.

Fiindcă sunt un om care îl cunoaște și îl urmărește pe Netanyahu de aproximativ 35 de ani, nu am nicio îndoială că supraviețuirea politică este principala (și posibil singura) sa preocupare. Nu am întâlnit niciodată un complex de mai profund de Ludovic al XIV-lea — „Statul sunt eu” — la un lider modern; poate cu excepția, dar într-o cursă foarte strânsă, a lui Donald Trump. (În timp ce, în SUA, campania lui Biden se zbate, Netanyahu ar putea anticipa o victorie a lui Trump în noiembrie, având astfel așteptarea că un asmenea de rezultat îi va oferi un frâu mult mai liber în conducerea războiului.) Sse va agăța de putere aproape indiferent de consecințe – până când va considera că poate câștiga din nou alegerile.

Intervievându-l pe Netanyahu acum 22 de ani.

Predicție: Biden se va retrage din cursa prezidențială

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here