Președintele CRIF face apel să nu existe „nicio voce evreiască” pentru potențialul candidat la președinție, Eric Zemmour, ale cărui poziții au jignit. Un punere în garăd care, însă, cu greu își găsește ecou într-o anumită parte de la baza comunității, notează Le Monde.
<< Eric Zemmour se joacă cu liniile roșii. Din 18 septembrie, a încercat, la Nisa, să dezamorseze controversa din jurul copiilor evrei Arié și Gabriel Sandler, de 6 și 3 ani, și Myriam Monsonego, de 8 ani, uciși în 2012 de teroristul Mohammed Merah. Polemistul îi descrie, în ultima sa carte, drept „străini mai presus de toate și dorind să rămână astfel și dincolo de moarte” întrucât au fost îngropați în Israel – un pasaj care a șocat profund. La întâlnire, le-a stâlcit numele de două ori, numindu-i „Santander”. „Sandler!!! », i-a scris, în grabă, consiliera sa, Sarah Knafo, pe o foaie de hârtie pe care i-a trecurat-o. Prea târziu, Zemmour își continuă avântul.
Această scenă, surprinsă de o cameră a echipei BFM-TV, pentru un documentar programat la începutul lunii noiembrie, ilustrează neliniștea. Eric Zemmour, care nu a dorit să răspundă solicitărilor adresate de Le Monde, pe această temă, are într-adevăr o poziție specială: el însuși de credință evreiască, înmulțește ofensatoare, atât despre afacerea Dreyfus, cât și despre Vichy, Pétain sau Vel’ d’Hiv ori cu privire la legile memoriale, pe care dorește să le desființeze, inclusiv legea Gayssot, care pedepsește infracțiunea de negaționism.
Atacul voalat asupra familiei Sandler a fost ca o ultimă picătură. De atunci, Eric Zemmour o „instrumentalizare politică a emoției” și dă asigurări că ofensarea rudelor victimelor „nu a fost scopul jocului”. El continuă însă să deplângă o „defrancizare” conform căreia, în ochii lui, „nu mai facem francezi”. „Nu aparțineau Franței”, s-a scapat el la France 2, pe 11 septembrie. „Nu știu dacă acești oameni sunt francezi”, a continuat el, în 14 octombrie, pe CNews, întrebat din nou.
Filiație Barrésiană
În ultima sa carte, care s-a vândut deja în peste 200.000 de exemplare, Eric Zemmour a intitulat capitolul în care sunt evocați copiii Sandler „Pământul și morții”, folosind formula lui Maurice Barrès, scriitor naționalist, anti-Dreyfusard și antisemit, de la care el se revendică deschis. În Journal, din 15 februarie 1900, Barrès scria, referindu-se la „elementele străine”, rânduri care rezonează cu discursul fostului star de la CNews: „Astăzi, printre noi, s-au strecurat noi francezi, pe care noi nu avem forța de a-i asimila, care probabi nu sunt asimilabili, cărora ar trebui să le fixăm măcar un rang, și care vor să ne impună modul lor de a simți. Procedând astfel, ei cred că ne civilizează; contrazic propria noastră civilizație”. Apoi: „Sub aparența păcii, Franța este în război civil”.
Această filiație Barrésiană formează coloana vertebrală a multiplelor controverse care au brăzdat scrierile și declarațiile lui Eric Zemmour, de la bestsellerul său, Le Suicide français (Albin Michel, 2014). Așa că el consideră afacerea Dreyfus „tulbure”. În ceea ce privește nevinovăția militarului, acesta a susținut, pe 15 octombrie 2020, la CNews, că „nu este evident” și că a fost vizat mai degrabă ca „german” decât ca evreu. Inspiratorul său, Maurice Barrès, l-a descris totuși pe Alfred Dreyfus drept figura trădătorului, un „putregai al rasei noastre admirabile”, în articolul său virulent, „Parada lui Iuda”, în 1895.
Dintr-un refuz al oricărei „căințe” a apărut încercarea de reabilitare a mareșalului Pétain. Eric Zemmour apăra deja, în 2014, teoria „răului mai mic”, conform căreia Philippe Pétain „a sacrificat evrei străini pentru a-i salva pe evreii francezi”. În ultimul său eseu, el îl vizează din nou pe avocatul Serge Klarsfeld, care a vorbit public despre statutul evreilor atinli de mâna lui Pétain și deplânge faptul că Jacques Chirac a recunoscut responsabilitatea statului în razia de la Vel’ d’Hiv.
Mai departe, în ultima sa carte, el critică procesul lui Maurice Papon, un înalt oficial de la Vichy, drept un „proces ideologic” al cărui scop ar fi fost să spună că „Franța este vinovată”. „Funcționarii de la Vichy nu erau vinovați, trebuiau să se supună statului. Altfel, nu mai există autoritate, nu mai există supunere”, a spus el, indignat, la CNews, pe 13 septembrie. La Béziers (Hérault), el a dat asigurări, pentru Le Monde: „Întotdeauna îmi asum responsabilitatea pentru tot. Ceea ce numiți inspirația mea ideologică și intelectuală sunt eu. Nu o voi schimba”.
„Ridicați tabu-ul Vichy”
Eric Zemmour apără o concepție strictă a asimilației, care proclamă că „Napoleon este tatăl nostru, Ludovic al XIV-lea bunicul nostru și Ioana d’Arc e străbunica noastră”. Această relație cu identitatea nu este străină de istoria familiei sale, evrei din Algeria cărora li s-a acordat cetățenia franceză prin decretul Crémieux din 1870, spre deosebire de musulmani. Cei care erau numiți atunci „israeliții indigeni” din Algeria au cunoscut „decretul Crémieux ca pe o binecuvântare și au mers foarte departe în asimilare”, subliniază Jean-Yves Camus, politolog specializat în radicalizare.
Dar presupusul candidat merge în urmă până la Revoluție și Imperiu, atunci când vorbește despre „asimilarea” evreilor, pe care a luat-o drept model. Pe 23 septembrie, în dezbatere cu Jean-Luc Mélenchon, la BFM-TV, el explică faptul că dorește să „impună” „religiei islamice exact același lucru cu ceea ce Franța a impus evreilor, conform celebrei fraze a lui Clermont-Tonnerre [care a pledat pentru acordarea cetățeniei evreilor, în 1789]: Totul pentru evrei ca indivizi, nimic ca națiune. Asta e tot, toate ideile mele, întregul meu proiect”.
Laurent Joly, director de cercetare la CNRS și autor al cărții The State Against the Jews (Champs Flammarion, 2020), îl vede ca pe un mijloc de „a face posibile politici pe care le considerăm imposibile”. „Pe de o parte, consideră că dreapta și extrema dreaptă sunt împărțite în chestiunea Vichy, Pétain și de Gaulle, așa că încearcă să rescrie această istorie, analizează cercetătorul. Pe de altă parte, el vrea să ridice tabuul de pe Vichy pentru a face acceptabil un proiect de destrămare a statului de drept și de excludere a minorităților. „Obiectivul său de returnare a 2 milioane de străini în cinci ani, formulat la jumătatea lunii septembrie, ar putea duce astfel la „dobândirea de instrumente, fără precedent de la Vichy încoace, și la încălcarea legii așa cum cunoaștem”, adaugă istoricul.
Atunci când Eric Zemmour discută despre evreismul său, o face pentru a evoca „tradițiile de familie” și o „copilărie plină de iudaism”. Deși frecventează o sinagogă din arondismentul 9, el se autointitulează „în primul rând cetățean francez” și consideră că moștenirea evreiască nu există decât prin catolicism. El refuză să-și considere religia ca un element politic și consideră că pentru a se referi la ea, așa cum face Bernard-Henri Lévy într-o rubrică răsunătoare publicată în Le Point, pe 12 octombrie, sub titlul Ce que Zemmour fait au nom juif, ar fi „demn de presa antisemită de dinainte de război”. „Îmi atribuie reședința etnică și religioasă”, a spus Zemmour, pentru CNews. Însă, spre surprinderea lui Pascal Praud, care îl întreabă, el contraatacă cu o retorică analogă discursului antisemit de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acuzându-l pe filosof că este „figura absolută a trădătorului”, asimilându-l „cosmopoliților”. „E totul acolo, este un discurs profund antisemit”, deplânge filozoful Alain David, delegat naţional Licra la Comisia Naţională Consultativă pentru Drepturile Omului. Zemmour scoate în evidență obscenul, impronunțiabilul”.
„Mulți sunt îngroziți”
Faptul că un eseist cu astfel de puncte de vedere pe astfel de teme este creditat cu 16% din intențiile de vot, în perspectiva alegerilor prezidențiale, stârnește îngrijorare și neliniște în rândul șefilor instituțiilor evreiești. Unul dintre primii care reacționează este Francis Kalifat. „Nicio voce evreiască nu ar trebui să fie alături de potențialul candidat Zemmour”, a spus președintele Consiliului Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța (CRIF), la mijlocul lunii septembrie, la Radio J, calificându-l pe Eric Zemmour drept „evreu util”. Acesta din urmă a replicat că domnul Kalifat a fost „idiotul util al ultimilor antisemiți” – președintele CRIF nu dorește să alimenteze mai departe controversa.
Patrick Klugman, avocat al SOS Racisme și membru CRIF, împărtășește indignarea domnului Kalifat: „Nu cunosc pe nimeni altcineva de extremă dreaptă cu astfel de propuneri. Retrage afilierea națională la victimele terorismului. Se atinge de ce e mai sacru pentru evrei”. „entru fostul adjunct al lui Anne Hidalgo, problema este că ”lupta împotriva antisemitismului e aneantizată întrucât emițătorul este evreu. Este ceva nemaivăzut”. Domnul Klugman îi descrie pe evreii francezi ca fiind confuzi: „Mulți sunt îngroziți, dar există o dinamică”.
Eric Zemmour acționează, în realitate, ca revelator al unui decolteu care traversează comunitatea evreilor francezi, între un vârf – întruchipat de instituții care îi sunt ostile – și o bază, în care discursul său găsește rezonanță. Alain Jakubowicz, fost președinte al Licrai, susține la rândul său că „CRIF nu mai reprezintă nimic și pe nimeni”. „Este foarte probabil să existe o dihotomie între partea de jos și cea de sus”, recunoaște Jean-Yves Camus. Tema cu care rezonează cel mai mult este imigrația și islamul.
Toți interlocutorii pe care i-am intervievat confirmă acest lucru: proiectul lui Eric Zemmour, care este îndreptat aproape exclusiv împotriva islamului, și-a găsit un ecou. „Există o respingere a arabului, asta este de netăgăduit”, deplânge domnul Jakubowicz. Avocatul nu face economie de cuvinte în a descrie ceea ce el numește „un extremist fără limite”, al cărui radicalism prosperă din grijile francezilor care se simt amenințați din cauza religiei lor. „Evreii din „9-3” sunt o lume asediată ai cărei membri fug imediat ce pot”, a spus fostul prefect de Seine-Saint-Denis, Didier Leschi. Se simt ca și cum ar fi victimele marii înlocuiri și se concentrează pe musulmani”.
Noémie Madar, președintele Uniunii Studenților Evrei din Franța (UEJF), explică: „Frica evreilor din Franța este frica de terorismul islamist, aflat în ultimii ani la originea asasinarii prea multor evrei francezi. Eric Zemmour instrumentalizează această frică. Doamna Madar descrie o „neliniște” profundă: „Este înfricoșător că figura rasistă de astăzi este evreiască. El se prezintă în rolul de evreu și se joacă cu ea. Își permite multe din cauza asta”.
Pamfletarul nu a fost întotdeauna privit ca un paria de către unele instituții ale comunității evreiești. În 2016, a fost invitat de marea sinagogă a Victoriei din Paris la o dezbatere cu fostul rabin-șef al Franței, Gilles Bernheim. Purtând kippa, așa cum o cere regula, scriitorul naționalist și-a dezvoltat definiția evreului francez, teoriile sale despre „influența evreiască” antebelică și despre „Auschwitz și toate astea”. Într-o recenzie, site-ul Jewish News a estimat că aceste cuvinte „au produs greață”. Astăzi, este imposibil să găsești întreaga conferință pe internet, găzduită de jurnalistul Le Figaro, Yves Thréard. Sunt disponibile doar extrase filmate de către spectatori.
Frontiera dintre cei „pentru” și cei „anti”
Dar în chestiunea Zemmour, de acum înainte, o graniță din ce în ce mai de netrecut îi separă pe cei „pentru” și pe cei „anti”. Albert Elharrar, președintele comunității evreiești din Créteil, este clar: „Nu vrem să fim asociați cu acest personaj abject care nu reprezintă valorile religiei evreiești. Pângărește sufletele, trebuie luptat, cuvintele lui sunt inacceptabile. La fel ca mulți reprezentanți ai comunității, el ne asigură că „nimeni nu vorbește de el la sinagogă”. Poate pentru că subiectul, brut, duce la tensiuni și neînțelegeri. Dovada: cei care au fost de acord să ne spună despre asta au făcut-o sub condiția anonimatului.
Michel (prenumele a fost schimbat), un antreprenor de 50 de ani din vestul Parisului, provine dintr-o „familie destul de stânga”, dar îl susține pe Eric Zemmour. De aici și disputele din timpul meselor în familie. Controversele legate de Vichy sau Dreyfus nu-l deranjează: „Nu-mi pasă de Pétain. Care este pericolul petainismului astăzi? Nu poți să nu te gândești la probleme majore doar pentru că spune lucruri greșite sau îndoielnice. Pentru el, subiectul este „conflictul civilizațiilor”, cu un islam care amenință Republica, referitor la care Eric Zemmour ar fi singurul care ar înțelege amploarea. Fostul editorialist Figaro a rezumat o frază concisă despre terorismul islamist: „Nu strigă Heil Hitler, ci Allahu akbar”.
Gilles-William Goldnadel, un avocat mediatizat, apropiat celei mai dure drepte, dacă nu chiar extremei drepte, înțelege această atracție. „Comunitatea evreiască franceză s-a schimbat enorm”, spune el. Ea ar fi în mare măsură zemmouriană dacă el nu ar manifesta o lipsă de sensibilitate la problema evreiască. „Valérie, o pariziancă de 50 de ani, confirmă acest lucru: ”Ne simțim neînțeleși în fața islamismului. Adeziunea totală la Zemmour este îngreunată de ieșirile sale, dar tot spune lucruri care sunt demult așteptate. În mare, ca răspuns la o frică adânc înrădăcinată. >>
