Dacă șeful statului francez și cancelarul german practică, amândoi, o politică centristă și oportunistă, cei doi lideri diferă diametral în modul lor de a o apăra, explică, într-un text pentru Le Monde, istoricul și politologul Joseph de Weck.
<< Evaziv, Emmanuel Macron. Pe de o parte, Președintele Republicii compensează creșterea prețurilor cu o „alocație de inflație” în favoarea veniturilor mici și a clasei de mijloc și crește salariul minim net mai mult decât predecesorul său socialist, François Hollande; pe de alta, scade impozitele pe capital si deci, pe avere. Pe de o parte, renunță la aeroportul Notre-Dame-des-Landes; pe de altă parte, își târăște picioarele pe tărâmul dezvoltării energiilor regenerabile. Vrea să aducă un „islam francez”, dar acest lucru nu-l împiedică să promoveze lecțiile de arabă la școală.
Oportunist după unii, „nici dreapta, nici stânga” – pentru alții: nu vă aduce aminte Emmanuel Macron de cancelarul german? Angela Merkel este și ea de neclasificat – răsturnările ei sunt demne de o campioană de slalom.
Pentru a consolida puterea de cumpărare, guvernul Merkel va introduce un salariu minim pe care Germania nu-l mai cunoscuse. Dar cu același imbold, cancelarul va reduce impozitele pe capital. Merkel face pași mari către egalitatea de gen, prin introducerea unui concediu pentru creșterea copilului, de 18 luni, care să fie împărțit între cei doi părinți, dar votează împotriva căsătoriei pentru toți. A fost, hotărât, în favoarea energiei nucleare, pentru ca apoi să fie, hotărât, pentru renunțarea la ea. Va primi aproape un milion de sirieni în 2015… și va negocia o „înțelegere” cinică cu președintele turc, menită să împiedice acum refugiații să ajungă în Europa.
Dacă Macron și Merkel practică, amândoi, o politică centristă mereu gata de ajustare, președintele francez se deosebește fundamental de cancelar prin „marketing”, prin modul de a-și vinde politica.
Istoric, Merkel a vorbit doar atunci când a fost necesar. Și, când s-a văzut nevoită să-și explice deciziile, a evitat dezbaterea ideilor; tot ce a spus ea, în astfel de contexte, fusese că a fost „cea mai sensibilă decizie” sau „rezultatul unui compromis bun” sau chiar că nu există „o alternativă reală”.
Marile declarații
De partea lui Macron, marile declarații primează. Pentru a justifica eliminarea taxei de solidaritate pe avere, șeful statului declină teoria „primilor la coardă”. Când introduce o izolare strictă, la începutul pandemiei de Covid-19, președintele celebrează primatul vieții umane asupra economiei. Are tendința de a ideologiza cele mai banale decizii.
Această abordare ridică o triplă problemă.
Cine te face să visezi, dezamăgește. Gânditorul Alexis de Tocqueville (1805-1859) a criticat înclinația Franței pentru limbajul politic „plin de expresii generale, termeni abstracti, cuvinte ambițioase, întorsături literare”. Într-adevăr, povestirea și imaginația pot schimba lumea, dar această abordare își atinge limitele în fața imensei „puteri normative a faptelor”, pe care o invocă germanofonii.
Apoi, Emmanuel Macron este condamnat să se contrazică atunci când face apel la marile noțiuni. Nu există nicio îndoială că consistența este prima victimă a oricărei politici pragmatice. Plasându-se în domeniul ideilor, președintele face mai ușoară viața, pentru detractorii săi, într-o Franță în care opoziția și mass-media pun în lumină orice „lipsă de coerență”. La Berlin, pe de altă parte, „incoerența” nu figurează în vocabularul politic pentru că asta este inevitabil într-o națiune condusă de coaliții centriste.
În cele din urmă, prin ideologizarea politicii sale, Macron subminează potențialul adunării laolaltă, pe care l-ar putea desfășura. Adesea, ideile divid chiar mai mult decât realitatea.
Angela Merkel nu a alimentat niciodată dezbateri care polarizează, de exemplu, privind „primii din coardă” sau „Europa suverană”. Însă asta nu a împiedicat-o să reducă impozitele pe capital mai drastic decât Macron sau să împingă Bruxelles-ul să încheie un acord comercial cu China, sfidând Washingtonul.
Comunicarea defensivă
Atunci când cancelara are „o anumită idee despre Germania”, ea o pune în aplicare fără să o spună. Oponenții lui Merkel se chinuie să atace pe cineva care nu-i contestă niciodată în mod public.
Germania se întreabă: dar atunci de ce are Emmanuel Macron atâtă nevoie să-și teoretizeze politica? Nu ar fi și în beneficiul lui să se inspire din stilul de comunicare defensivă al Cancelarei?
Dar Emmanuel Macron este președintele unei Republici care crede – nu fără mândrie – că este neguvernabilă și că așa vrea să rămână. „Rezistența și ascultarea, acestea sunt cele două virtuți ale cetățeanului”, scria Alain, în 1912. Aceasta este cheia înțelegerii unei țări care este și evazivă, cu rebelii ei în veste galbene… și cu o populație foarte disciplinată, care a înregistrat una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume. O Franță „pașnică” este o ficțiune în această țară în care totul se face în dezbatere și ordonanțe, dezordine și rigoare: o societate anarhică, dar care știe că este dependentă de un stat puternic.
Fără îndoială că ar fi nesăbuit să admitem o politică de „rău mai mic” și compromis în această Republică construită pe o fascinație pentru idei. De fapt, Cyrano de Bergerac rămâne cea mai interpretată piesă din Franța; francezii sunt atașați de acest erou care respinge cel mai mic compromis – acest „vechi dușman” – pentru că „nu luptăm nutrind speranța succesului!”.
Pentru Cyrano și Macron, este important să joci teatru. Potrivit sondajelor, stilul cu nasul pe sus al lui Macron pare să se potrivească mai bine Franței decât reținerea lui Merkel sau a probabilului ei succesor, Olaf Scholz. Un Jean-Luc Mélenchon sau un Eric Zemmour încearcă și ei să-i seducă pe francezi, elaborând mari teorii și invocând mereu istoria. Cu toate acestea, inovația lui Macron este aceea că reușește să se pună în scenă cu „penaj” și cu „întorsături literare” din belșug, în timp ce politica sa este adesea centristă și oportunistă: este, se pare, poțiunea magică pentru a guverna… și a diviza Franța. >>
ALEGERI ÎN FRANȚA | Cum s-a infiltrat ideologia woke în clasa politică
