Alegeri în R.Moldova | Aproape 20% dintre alegători s-au prezentat la vot până la ora 12:00

Inquam Photos / Marius Zmarandescu

Aproape 20% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora locală 12:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite Agerpres.

Oficialii CEC au informat că până la ora 12:00 şi-au exprimat dreptul de vot 538.495 alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi pe listele electorale de bază, ceea ce reprezintă un procent de 19,36%.

Prezenţa la vot la ora 12:00 este cu aproape 3% mai mare faţă de cea înregistrată la aceeaşi oră în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020.

Scrutin strategic pe ambele maluri ale Prutului. Urna de vot nu trebuie transformată în urnă funerară