
Clotilde Armand (Alianţa Dreapta Unită) şi George Tuţă (PNL-PSD) sunt la egalitate în cursa pentru Primăria Sectorului 1, o situaţie similară înregistrându-se şi la Sectorul 2 între Rareş Hopincă şi Radu Mihaiu, relevă exit-poll-ul CURS-Avangarde realizat pe baza datelor culese până la ora 20.00, potrivit News.ro.
Conform exit-poll-ului, Clotilde Armand (Alianţa Dreapta Unită) şi George Tuţă (PNL-PSD) au amândoi o cotă de 41%, în urma alegerilor locale de duminică.
De asemenea, Rareş Hopincă (Alianţa PSD-PNL) şi Radu Mihaiu (Alianţa Dreapta Unită) sunt şi ei la egalitate, în cursa pentru Primăria Sectorului 2, cu 43% din voturi fiecare.
Este vorba despre rezultate parţiale ale exit-poll-ului. Datele centralizate la închiderea urnelor vor fi prezentate la ora 23:00.










