Alegeri prezidențiale 2019. Program prelungit, în weekend, pentru eliberarea actelor de identitate

alegeri prezidentiale 2019
archive photo

Programul de lucru al birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1-6 va fi prelungit, sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate, astfel încât locuitorii Capitalei să îşi poată exercita dreptul de vot. Măsura va fi aplicată şi în perioada celui de-al doilea tur de scrutin.

Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor aferente sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetăţenilor municipului Bucureşti care doresc să îşi exercite dreptul la vot, asigurând, în 9 şi 10 noiembrie, respectiv 23-24 noiembrie, program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate, în conformitate cu Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 97/2005, se arată într-un comunicat de presă al PMB.

Astfel, programul de lucru cu publicul al birourilor de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti şi al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti va fi extins în zilele de sâmbătă, 9 noiembrie şi 23 noiembrie (al II-lea tur de scrutin), între orele 08.00 şi 16.00, iar duminică, 10 noiembrie şi 24 noiembrie (al II-lea tur de scrutin), între orele 07.00 şi 21.00.

Conform sursei citate, cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor sector 1-6, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530, pentru sectorul 5.

Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here