Alexandru Rafila, despre vaccinarea obligatorie: Prefer să conving oamenii decât să îi constrâng

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că nu este cazul ca vaccinarea să fie impusă românilor, având în vedere că există, la nivelul societăţii, o „sensibilitate crescută” în ceea ce priveşte vaccinarea. „Prefer să conving oamenii decât să îi constrâng şi cred că ăsta va fi până la urmă şi poziţia Guvernului României în ceea ce priveşte politica de vaccinare”, a afirmat Alexandru Rafila, notează News.ro.

„Este adevărat, singurul lucru pe care putem să-l facem în momentul de faţă este să obţinem o imunizare cât mai mare a populaţiei prin vaccinare, decât să obţinem imunizarea prin boală. (…) În ceea ce priveşte propunerea de discuţie pe care a făcut-o şefa Comisiei Europene, eu aici sunt puţin mai… ar trebui să fim puţin mai rezervaţi, pentru că vaccinarea trebuie să fie un act voluntar – tot timpul, toată lumea a spus acest lucru – şi atunci e greu să vii într-o astfel de situaţie şi să spui că, de fapt, nu e voluntară şi devine obligatorie. Mai mult, noi ar trebui să convingem oamenii de utilitatea vaccinării oferindu-le absolut toate informaţiile pe care ei le solicită sau de care au nevoie ca să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Şi nu am văzut, cu toate că există discuţii în fiecare stat membru al Uniunii Europene, nu am văzut până acum o decizie clară într-un stat privitoare la vaccinarea obligatorie”, a afirmat Alexandru Rafila, miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.
El a arătat că în  România există „o sensibilitate crescută” faţă de acest subiect.

„Aţi văzut că şi Grecia a propus acest lucru, dar încă nu s-a votat şi aşa mai departe. În România, cu atât mai mult, ştiţi că este o sensibilitate crescută apropo de acest subiect şi preferăm, eu personal prefer să conving oamenii decât să îi constrâng şi cred că ăsta va fi până la urmă şi poziţia Guvernului României în ceea ce priveşte politica de vaccinare”, a declarat Rafila.
Uniunea Europeană (UE) este necesar să pună subiectul vaccinării obligatorii pe masă, în contextul în care varanta omicron a SARS-CoV-2 se răspândeşte în lume şi în timp ce cercetătorii încearcă să determine efcienţa vaccinurilor actuale împotriva acesteia, îndeamnă preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, care subliniază că o asemenea decizie revine statelor membre UE, relatează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here