Alina Gorghiu: Femeile însărcinate şi mamele cu copii mici trebuie protejate, nu discriminate

alina gorghiu
Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, salută iniţiativa colegilor săi de partid care au iniţiat un proiect de lege prin care tinerele mame şi femeile însăcrinate vor fi protejate şi vor avea prioritate la serviciile publice şi private şi nu vor mai sta la rând, informează News.ro.

Alina Gorghiu a precizat, într-o postare pe Facebook, de miercuri, că a văzut nenumărate situaţii când femeile cu copii mici sau cele însărcinate au stat la rând, fără ca cineva să se deranjeze să le dea prioritate.

”Am văzut „n” situaţii în care femeia gravidă, cu sarcină avansată, vizibilă, stă la cozi mari, fie în supermarket pentru a i se scana produsele şi a le plăti, fie la ghişeul unei instituţii publice. Dar fără ca cineva să se deranjeze să îi facă loc”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Preşedintele Senatului şi-a felicitat colegii care au iniţiat un proiect de lege care să protejeze mamele cu copii de până la 5 ani şi femeile însărcinate, precum şi un alt proiect prin care se intenţionează creşterea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

”Femeile însărcinate şi mamele cu copii mici trebuie protejate, nu discriminate! Iar creşterea natalităţii trebuie stimulată, prin mărirea indemnizaţiei de creştere a copilului. Acestea sunt motivele pentru care am semnat şi susţin două propuneri legislative iniţiate de către parlamentari PNL. Una care prevede, între altele, ca o femeie însărcinată sau o persoană însoţită de copii cu vârsta până în 5 ani să beneficieze cu prioritate de servicii publice oferite de entităţi publice sau private. Concret, „fără a aştepta la rând”. Cealaltă, prin care se instituie majorarea cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei. Felicitări colegilor de la Camera Deputaţilor, Mara Calista, Florin-Alexandru Alexe şi Alin Ignat, autorii celor două iniţiative!”, a mai scris Alina Gorghiu.

PNL a propus, într-un proiect de lege, ca femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea. Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale ce necesită o formă de protecţie deosebită, femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Proiectul este semnat de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alexe.

”Se va acorda prioritate la casieriile instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care instituţiile publice deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

Angajaţii unităţilor comerciale precum şi cei ale instituţiilor publice şi private au obligaţia de a prezenta la casele de marcat/ casierii sau acolo unde se înfăptuieşte serviciul oferit de aceştia, afişe la vedere, care să prevadă acordarea de prioritate femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”, spun liberalii în proiect.

De asemenea, ”în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile instituţiilor publice şi ale unităţilor comerciale publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate, vor fi amenajate, rezervate şi semnalizate, cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani”.

Orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organelor abilitate săvârşirea acestei contravenţii.

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor articolului 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

b) nerespectarea prevederilor articolului 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

c) nerespectarea prevederilor articolului 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

d) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a amenaja locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 lei;

e) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a rezerva ori semnaliza locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 lei;

f) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către conducătorul unui mijloc de transport, care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2500 lei.

”Faptele prevăzute de prezenta lege nu constituie contravenţii dacă sunt săvârşite de către angajaţii Ministerului de Interne, ai Jandarmeriei Române, ai unităţilor medicale publice ori private precum şi de către angajaţii Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor ori obligaţiilor de serviciu.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat”, se mai arată în proiect.

Iniţiatorii afirmă că Proiectul de lege are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale ce necesită o formă de protecţie deosebită. Este vorba despre femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

”Ideea realizării acestui proiect de lege este fundamentată pe constatările şi experienţele dobândite în realitatea cotidiană românească, însă are la bază şi o serie de documente sau practici europene şi de pe alte continente”, spun liberalii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here