Christine Lagarde: Lumea nu se îndreaptă spre ”deglobalizare”, ci spre creşterea comerţului între blocuri cu valori compatibile

Tensiunile geopolitice şi fragmentarea comerţului global au sporit protecţionismul şi există o temere privind o anumită ”deglobalizare”, deşi tendinţa este mai degrabă către sporirea comerţului între ţările din acelaşi bloc, a apreciat miercuri preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, relatează agenţia EFE.

Mulţi vorbesc despre deglobalizare, dar eu cred că ceea ce se schimbă este de fapt natura globalizării şi probabil avansăm către un comerţ între ţări care împărtăşesc valori şi interese„, a remarcat Christine Lagarde într-un discurs susţinut la Geneva, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), potrivit Agerpres.

În faţa protecţionismului „trebuie să încercăm să ne asigurăm că comerţul rămâne cât mai deschis posibil în interiorul limitelor pe care le impune noua situaţie geopolitică”, situaţie determinată şi de efectele războiului din Ucraina, ceea ce „trebuie pus în practică în special oferind acces (pe pieţe) ţărilor în dezvoltare, întrucât ele nu trebuie să sufere de pe urma concurenţei marilor puteri”, a adăugat ea.

Christine Lagarde a admis că în perioada scursă de la criza financiară din anul 2008 economia globală „s-a văzut zdruncinată de o serie de lovituri fără precedent, în care orice rău se putea întâmpla chiar s-a întâmplat, lucru palpabil mai ales în Europa”. De atunci, creşterea economică a Europei a fost frânată şi ponderea sa în economia globală a scăzut, în timp ce au sporit măsurile protecţioniste, evoluţie care „se poate înrăutăţi pe măsură ce statele îşi reconfigurează lanţurile de aprovizionare în conformitate cu strategiile lor”, potrivit analizei şefei BCE.

Conform acesteia, restricţiile comerciale s-au multiplicat de zece ori în ultimul deceniu, de unde rezultă şi importanţa OMC de a „contracara această tendinţă şi de a avertiza lumea asupra riscurilor acestui regres”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here