Alizadeh, singura sportivă medaliată olimpic din istoria Iranului, mesaj devastator la adresa regimului: „Sufletul meu îndurerat nu poate tolera jocurile voastre murdare!”

Foto: Kimia Alizadeh/ Twitter

Luptătoarea de taekwondo Kimia Alizadeh, singura medaliată olimpic din istoria Iranului, a decis să-și părăsească țara natală și să se mute în Europa. Hotărârea sportivei vine pe fondul ultimelor evenimente din Iran, culminând cu doborârea de către Teheran a aeronavei Boeing 737-800 operată de Ukraine Airlines International, catastrofă aviatică în urma căreia toate cele 176 de persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Kimia Alizadeh a postat un mesaj dur pe contul ei de Instagram, în care dă de pământ cu regimul teocratic de la Teheran, declarând: „Nu vreau să steau la aceeași masă cu ipocrizia, minciunile, injustiția și lingușeala”.

Postarea sportivei pe Instagram:

La revedere, poporul meu onest, 

Condoleanţele mele, oameni buni, oameni care sunteţi mereu îndureraţi!  

Voi cât mă cunoaşteţi? Doar văzându-mă la concursuri, la televizor sau în compania oficialilor regimului. Să-mi permiteţi acum să-mi arăt adevărata faţă, cea necenzurată!

Ei spun că nu voi ajunge nicăieri (după fuga din Iran – n.r.). Eu merg şi mai departe şi spun că nici înainte nu ajunsesem nicăieri. Eu, Kimia Alizadeh, n-am scris nici istorie, n-a fost nici vreo campioană şi nici portdrapel al vreunei delegaţii iraniene.  

Eu sunt una dintre milioanele de iranience batjocorite, de care s-au folosit, aşa cum şi-au dorit, în toţi aceşti ani. M-au dus pe unde au vrut ei. M-au îmbrăcat cum au vrut ei. Am repetat ce au vrut ei. S-au folosit de imaginea mea când au vrut ei. Când am câştigat câte o medalie, au spus că se datorează ţinutei islamice şi managementului lor. Eu n-am fost importantă pentru ei. Nici unul dintre noi nu suntem importanţi pentru ei. Noi suntem o unealtă în mâinile lor. Doar medaliile noastre contează ca să le cumpere la preţul stabilit de ei şi să profite din punct de vedere politic de pe urma lor. Dar, în acelaşi timp, îţi şi spun, ca să te jignească: femeia trebuie să se întindă cât îi e plapuma!  

Dar eu am picioarele foarte lungi, se lovesc de pereţii din jurul patului, când mă trezesc dimineaţă. Cum puteam să fiu marioneta pe care o voiau ei?  

Acum, când am plecat, spun că m-am umilit singură. Domnul Saei (Hadi Saei, fost campion olimpic al Iranului la taekwondo – n.r.), eu am plecat ca să nu fiu ca dumneavoastră şi să nu merg pe drumul pe care aţi mers dumneavoastră. Eu, dacă mă comportam ca dumneavoastră, aş fi putut ajunge şi la bani şi la putere, chiar mai mult ca dumneavoastră. Dar am întors spatele acestor avantaje. Eu sunt un om şi vreau să rămân un om.  

După mintea voastră misogină, care dispreţuieşte femeia, aţi crezut că Kimia e o femeie şi nu poate să vorbească! Sufletul meu îndurerat nu poate tolera jocurile voastre murdare! Eu vreau să practic taekwondo şi să trăiesc în siguranţă, fericită şi curată. Altă dorinţă n-am pe această lume.  

Dragii mei iranieni îndureraţi,  eu n-am vrut să progresez într-un sistem ridicat pe minciună şi corupţie!  

Nu m-a chemat nimeni în Europa şi nu mă aşteaptă nimeni aici cu masa pusă, într-o grădină de lux. Dar accept dificultatea de a trăi într-o ţară străină, pentru că n-am vrut să trăiesc în ipocrizie, minciună, nedreptate şi slugărnicie. Această decizie pe care am luat-o e una mai dificilă şi decât câştigarea aurului olimpic!   

Dar, oriunde voi fi, voi fi copilul Iranului!  

Mă bazez pe susţinerea voastră şi, în afară de încrederea voastră, nu vă cer altceva în acest drum dificil pe care l-am pornit.

Steag neutru

În 2016, la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio, Kimia Alizadeh a câștigat medalia de bronz la taekwondo. Sportiva este calificată a olimpiada din acest an din Japonia, dar nu vrea să participe sub steagul Iranului, una dintre variante fiind participarea sub steag neutru.

Avionul Boeing 737, care efectua zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines International, s-a prăbuşit miercuri dimineaţa la câteva minute după ce a decolat din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea dintre ele iranieni şi canadieni, şi-au pierdut viaţa.

Mai multe sute de studenţi s-au adunat sâmbătă seară la Teheran, ca răspuns la invitaţia de a aduce un omagiu celor 176 de victime ale Boeingului ucrainean, în majoritate iranieni şi canadieni, doborât „din greşeală” miercuri de o rachetă iraniană.

Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran şi-a asumat sâmbătă „responsabilitatea totală” pentru doborârea avionului ucrainean de pasageri, a declarat Amirali Hajizadeh, şeful Forţei aerospaţiale a acestei armate ideologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here