Altă fațetă a pandemiei: stimulează consumul de droguri, potrivit unui raport ONU

Foto: Mikail Duran/Unsplash

Traficul ilegal de droguri deschide oportunităţi de a câştiga bani pentru persoanele afectate economic de criza noului coronavirus, în timp ce cererea de droguri urmează să crească din cauza aceloraşi probleme economice provocate de pandemie, conform unui raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Infracţiuni (UNOCD – UN Office on Drugs and Crime), transmite joi DPA, potrivit Agerpres.

În Afganistan, principalul producător mondial de opioide, recoltarea opiului, ce a început din luna martie, a fost iniţial îngreunată de faptul că zilierii din Pakistan nu au mai putut trece frontiera închisă cu Afganistanul din cauza epidemiei.

Însă afganii care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza crizei COVID-19, în particular femei, au fost atraşi să înlocuiască mâna de lucru pakistaneză în recoltarea opiului, conform organismului ONU care şi-a publicat joi raportul anual cu privire la problema drogurilor.

În Bolivia, pandemia a îngreunat mult capacitatea autorităţilor de a lupta împotriva cultivării de coca.

UNODC a avertizat că „viitoarea criză economică ar putea să determine şi mai mulţi fermieri să-şi intensifice activităţile de cultivare de coca sau să înceapă să cultive coca în toate ţările producătoare ale acestui drog” din America Latină.

Restricţiile de transport au afectat în mod sever traficul global de droguri, generând stocuri de droguri în creştere, ce ar putea să ducă la periculoase situaţii în care pieţele să fie inundate cu droguri ieftine, a avertizat agenţia ONU.

Ridicarea restricţiilor ar putea duce la „o creştere a disponibilităţii drogurilor de mare puritate la preţuri mici, situaţie care poate duce şi la o creştere a cazurilor de supradoză”.

Pornind de la experienţa crizei economice globale din 2008, UNODC presupune că situaţia actuală poate duce la o creştere a consumului de droguri şi la o trecere a consumatorilor spre substanţe mai ieftine.

În Europa există semne că măsurile de închidere şi izolare au dus la o creştere a cererii de cannabis, conform raportului în care se mai arată că în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii au fost confiscate mari cantităţi din acest drog. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here