Ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla, detonată în Poligonul Midia/ Apeluri la 112 au raportat o explozie puternică

Sursa: Facebook

Ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla a fost detonată, vineri seară, în Poligonul Midia, iar oamenii din zona s-au speriat şi au sunat la 112. Ei au comparat zgomotul cu un cutremur. Au fost primit trei apeluri care au raportat o explozie puternică, potrivit News.ro.

”În această seară, în jurul orei 18.30, în Dispecerat (…) au fost trimite 3 apeluri prin care cetăţenii anunţau faptul că ar fi auzit bubuituri puternice în zona Constanţa-Mamaia Nord-Vadu. Fiecare apel primit este tratat cu responsabilitate şi celeritate de colegi, astfel că au luat legătura cu autorităţile responsabile şi au aflat faptul că este vorba despre o detonare controlată care a avut loc în Poligonul Midia”, au transmis, vineri seară, oficialii ISU Constanţa.

Aceştia au precizat că, fiind vorba despre o detonare controlată, într-un mediu controlat, echipajele ISU nu au intervenit.

Porivit presei locale din Constanţa, explozia s-a simţit extrem de puternic în unele zone, oamenii comparând-o cu un cutremur.

Ziarele locale scriu că în timpul detonării controlate din Poligonul Midia a fost distrusă ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla.

MApN a transmis, vineri, că nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi seară, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.
”Vineri, 5 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii. Miercuri, 3 aprilie 2024, nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 Mm est Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot”, a arătat MApN.
La rândul său, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a arătat că a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcaţiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

”Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operaţiuni de căutare şi salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată. Fiind considerată un pericol pentru siguranţa navigaţiei, ambarcaţiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis-ARSVOM şi adusă în port, pentru a se face investigaţii. În acest moment este o anchetă în curs de desfăşurare şi se fac cercetări de către organele abilitate. În ce priveşte activitatea ARSVOM, misiunea a fost îndeplinită cu succes, conform procedurilor pentru intervenţii de căutare şi salvare, sub coordonarea şi la indicaţiile Centrului Maritim de Coordonare”, a transmis Agenţia.

Potrivit sursei citate, ARSVOM este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care acesta asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.

Ambarcațiunea găsită răsturnată lângă Tuzla, cercetată de MApN: Posibil vehicul marin fără pilot

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here