Ambasada României în SUA organizează primul festival românesc, la Washington

Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă primul festival românesc la Washington, pe malul Potomacului, care va avea loc pe 9 şi 10 iulie şi unde România va fi prezentată timp de două zile în capitala americană cu spectacole de dans şi concerte, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, ateliere interactive, expoziţii şi degustări culinare şi oenologice, transmite News.ro.

La împlinirea a 25 de ani de la lansarea, în 11 iulie 1997, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, Ambasada României în SUA şi Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu sprijinul financiar al Băncii Transilvania, organizează la Washington un amplu program aniversar al acestui eveniment-reper al politicii externe româneşti.

În 9-10 iulie 2022, timp de două zile pline, publicul american, dar şi reprezentanţii comunităţii româno-americane din capitală şi din împrejurimi se vor putea bucura de spectacole de dans şi concerte live, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, ateliere interactive, lecturi publice, prezentări turistice, expoziţii şi degustări culinare şi oenologice, organizate pe eleganta esplanadă The Wharf, o zonă foarte populară pentru petrecerea timpului liber situată pe malul râului Potomac, nu departe de Capitoliu.

„Weekend-ul românesc de la Washington” propune publicului o ofertă culturală caleidoscopică, larg accesibilă şi atractivă, punând accentul pe unicitatea şi spectaculosul culturii tradiţionale româneşti, pentru care există un interes potenţial semnificativ în rândul americanilor. Evenimentul face parte dintr-un program aniversar de anvergură, desfăşurat pe întreaga durată a acestui an special, care mai cuprinde un mare festival de film românesc, recent încheiat la Washington, concerte, expoziţii şi publicaţii tematice, conceput să ofere o imagine cât mai nuanţată a României contemporane, moderne şi tradiţionale, subliniind punctele de convergenţă dintre cele două culturi, română şi americană.

În centrul programului „Weekend-ului românesc” se află arta tradiţională, meşteşugurile şi atracţiile culturale şi naturale ale Maramureşului, prezentate de spectaculosul Ansamblu Folcloric Naţional „Transilvania”, de câţiva artizani excepţionali, dar şi prin intermediul unei expoziţii de costume tradiţionale şi al bogatei oferte turistice a regiunii.

 

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here