Ambasadoarea României în Serbia, numită șefa delegației UE în Muntenegru

Sursa: Facebook

Diplomatul Oana Cristina Popa, care în prezent este ambasador al României în Serbia, a fost numită şef al Delegaţiei UE în Muntenegru, prin decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe, transmite Agerpres.

„Această numire este o reconfirmare atât a contribuţiei şi expertizei României la nivel european în ceea ce priveşte zona Balcanilor de Vest, cât şi a profesionalismului doamnei ambasador Oana Popa”, a declarat, cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

MAE subliniază că va continua demersurile de promovare a candidaturilor diplomaţilor români în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), pentru a asigura o prezenţă semnificativă a candidaţilor români în cadrul diplomaţiei europene, care să reflecte experienţa pe care aceştia o deţin în numeroase domenii.

Potrivit MAE, Oana Popa, diplomat de carieră cu o vastă experienţă în regiunea Europei de Sud-Est, este din anul 2016 ambasador al României în Serbia. De asemenea, în perioada 2005-2009 a deţinut funcţia de ambasador al României în Croaţia.

În ceea ce priveşte activitatea academică şi de cercetare, în perioada 2011-2012 a fost bursier postdoctoral al Academiei Române în cadrul programului European al ştiinţelor socio-umane, unde a realizat studii privind istoria proceselor negocierilor de pace din regiunea balcanică după 1990.

MAE aminteşte că alţi trei români ocupă în prezent poziţii de şef de Delegaţie UE: Denisa-Elena Ionete în Niger, Traian Laurenţiu Hristea în Mongolia şi Cristian Tudor în Kuweit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here