Iunie 2019-iunie 2020 | Ce s-a ales de uriașa mișcare de protest din Hong Kong și cum a profitat China de Covid pentru a acționa mai brutal

Sursa: Wikimedia

Tăvălugul chinez a înaintat în forță în ultimele luni, miza controlului total asupra Hong Kongului făcând Beijingul să intre în conflict deschis cu Washingtonul și Londra, adăugând astfel un nou front ciocnirii statului comunist cu Occidentul.

South China Morning Post prezintă principalele evoluții din ultimele 12 luni, ce s-a întâmplat cu actorii-cheie care au făcut posibil mitingul cu un milion de oameni, din 9 iunie 2019, și analizează ce poate urma. Un material pe care îl vom reda pe larg și care sondează inclusiv impactul semnificativ al crizei Covid-19 asupra Chinei și opozanților ei din Hong Kong.

Chak-lam, în vârstă de 14 ani, a ajuns la Amiralitate la 8 dimineața, pe 27 mai, și s-a trezit singură acolo.

Cu o seară înainte, auzise chemarea la protest și asedierea Consiliului legislativ din Hong Kong, pentru a-i bloca pe parlamentari să treacă proiectul de lege care pedepsește folosirea improprie sau ofensa adusă imnului național chinez, Marșul Voluntarilor.

În loc de manifestanți îmbrăcați în negru, zona era plină de ofițeri de poliție care permiteau personalului și jurnaliștilor acreditați să treacă doar prin filtre de control.

Cordonul de securitate nu semăna deloc cu cel din în urmă cu aproape un an, din 12 iunie 2019, când mii de protestatari au blocat drumurile și au înconjurat Legco pentru a perturba deliberările cu privire la o altă lege nepopulară, cea privind extrădarea fugarilor în China continentală.

Cei mai mulți tineri activiști au reușit să oprească ședința după ce s-au ciocnit cu poliția și au aruncat cărămizi și alte proiectile, pe fond de gaze lacrimogene, într-un episod care a marcat începutul a luni în șir de proteste antiguvernamentale și confruntări violente.

Dar pe 27 mai, Chak-lam, care a fost arestată anul trecut, iar de atunci s-a ținut departe de linia întâi a protestelor, nu a putut găsi alți tovarăși. Nimeni nu a răspuns apelului ei de a se alătura, așa cum s-ar fi întâmplat de nenumărate ori înainte, când protestatarii care se știau doar de pe Telegram se întâlneau în locuri anume desemnate și se organizau weekend după weekendul, pe parcursul verii lui 2019. „Am fost dezamăgită, dar și ușurată, pentru că nu a trebuit să asist la o altă rundă de confruntări sau arestări în masă. Este un sentiment complicat”, spune tânăra.

Un an mai târziu, protestatarii se află la o răscruce de drumuri, multe schimbându-se în impulsul și scopul mișcării lor, ca și în orașul însuși. Renumele lor, odată formidabil, s-a micșorat dramatic, avântul s-a pierdut.

Între iunie 2019 și 29 mai 2020, poliția a arestat 8.981 de persoane, cu vârste cuprinse între 11 și 84 de ani. Au fost acuzați aproximativ 1.749 dintre ei, 100 fiind condamnați. Cel puțin 13 au fost trimiși la închisoare între șapte zile și patru ani, pentru infracțiuni care variază de la deținerea armelor ofensive într-un loc public, la deteriorarea bunurilor și rebeliune.

Cea mai grea pedeapsă – patru ani de închisoare – a primit-o un salvamar de 22 de ani care a pledat vinovat la acuzația de revolte. În acea zi decisivă de 12 iunie, a spart baricadele poliției și a aruncat cu obiecte contondente în forțele de ordine masate în jurul Legco.

Cu excepția unui protest în masă, de Ziua Anului Nou, toate adunările lor ulterioare, din 2020, au fost mici ciocniri, stinse rapid de o forță polițienească mai agresivă, care aplică acum o strategie preventivă. Canalele Telegram criptate, pe care le creaseră la apogeul mișcării încă există, dar cele mai active nu se mai concentrează pe strategia de protest, ci pe strângerea de ajutoare pentru cei confruntați cu procese și închisoarea.

Iar în ianuarie, pe lângă arestări, a apărut un nou inamice. Pandemia Covid-19 a oprit efectiv activitatea de protest, deoarece au fost introduse măsuri de distanțare socială pentru a ține sub control noul coronavirus.

Sursa: Wikimedia

Pe măsură ce infecțiile s-au redus în ultimele săptămâni, protestatarii s-au regrupat și s-au reîntors la demonstrații. Dar Beijingul a avut o altă surprizăpentru ei. În mai, a aruncat bomba: va impune o nouă lege de securitate națională, adaptată pentru Hong Kong, pentru a „preveni, opri și pedepsi” activitățile secesioniste și subversive, terorismul și ingerințele externe în afacerile orașului.

Triunghiul de forțe – arestările, virusul și legea privind securitatea națională – îi fac pe protestatari, politicieni și observatori să creadă că este puțin probabilă reluarea campaniilor de protest la scara și intensitatea de anul trecut.

„Ne-am luptat atât de mult, dar simt că nu am reușit nimic”, spune Kitty Fung, o elevă de 17 ani, care a plecat cu trei colegi de clasă în Causeway Bay, în după-amiaza zilei de 27 mai, și i-a văzut pe mulți fiind arestați de poliție. Când au ajuns, aproximativ 80 de persoane erau deja reținute. Până la sfârșitul zilei, poliția efectuase 360 de arestări, în diferite locații.

Fung izbucnește în lacrimi când își amintește acea după-amiază: „Ne-am pierdut tot mai mulți tovarăși”.

Până acum, poliția a interzis majoritatea protestelor, invocând motive de sănătate publică. Printre evenimentele care nu au mai fost permise s-a numărat și comemorarea anuală a victimelor masacrului din Piața Tiananmen. Normele privind distanțarea socială din cauza pandemiei au făcut mai ușoară oprirea și arestarea oricui se adună în grupuri. „Se pare că nu mai este posibil să facem nimic, spre deosebire de cum era înainte. Nu văd nicio speranță”, spune Fung.

Beijingul supralicitează

La jumătatea lunii noiembrie, s-a produs un moment de cotitură pentru mișcarea de protest, deoarece poliția a asediat Universitatea Politehnică timp de 13 zile, după una dintre cele mai înverșunate confruntări cu protestatarii, care au aruncat cocktailuri molotov, săgeți aprinse și cărămizi.

Un vehicul blindat de poliție a fost incendiat, iar atunci când ofițerii au intrat, peste 1.000 de persoane erau prinse în interior. Mișcarea a făcut o greșeală tactică abandonând una dintre mantrele sale: „fii ca apa” și mișcă-te rapid pentru a evita capturarea.

Câteva zile mai târziu, protestatarii și susținătorii lor au obținut o mare victorie la urne, în alegerile pentru consiliului de district, văzute ca un referendum împotriva guvernului. Opoziția a pus stăpânire pe 17 dintre cele 18 consilii raionale, în timp ce tabăra pro-Beijing a fost eliminată pentru a-și linge rănile și a se întreba dacă acest eveniment este o deschidere de cortină pentru bătăliile care urmează.

După asediul Universității Politehnice, protestele de stradă, care de multe ori deviau spre ​​violențe și ciocniri, au devenit din ce în ce mai puține, o schimbare care a coincis cu instalarea noului șef al poliției, Chris Tang Ping-keung. Acesta a mers pe mâna unei strategii mai robuste de prevenire.

În ziua de Anul Nou, poliția a permis un protest în masă, dar până la sfârșit, după ce organizatorii au estimat că participaseră un milion de persoane, au fost reținuți cel puțin 400 de participanți. A fost unul dintre episoadele cu cele mai multe arestări într-o zi singură zi, de la debutul mișcării.

Protestele au debutat, la scară mică, în aprilie trecută, ca răspuns la proiectul legii de extrădare, oamenii temându-se că le vor fi erodate drepturile. Însă până în iunie, mișcarea devenise una de masă, estimându-se ieeșirea în stradă a unui milion de oameni, în ziua de 9 iunie.

O săptămână mai târziu, aproximativ 2 milioane de persoane au ieșit să demonstreze, iar în săptămânile următoare, manifestațiile s-au transformat într-o mișcare anti-guvernamentală mai largă, cu cinci cereri: retragerea proiectului de lege, renunțarea la a mai numi dezordine demonstrația din 12, anchetă independentă referitor la intervenția brutală a poliției, amnistie pentru cei arestați și vot universal.

Ele au fost rezumate în sloganul: „cinci cereri, niciuna mai puțin”.

Un an mai târziu, o singură cerere – retragerea proiectului de lege – era satisfăcută.

Guvernul din Hong Kong a refuzat să dea curs celorlalte solicitări, condiționând totul de încheierea violenței. Beijingul, înfuriat de sentimentele anti-guvernamentale și împotriva sa, nu a trimis trupe în Hong Kong, așa cum mulți se temuseră.

În schimb, a organizat o schimbare de conducere a celor responsabili de afacerile din Hong Kong, numind directori noi în biroul de legătură și cel de afaceri al Consiliului de Stat, însărcinat cu Hong Kong și Macao.

În aprilie, ambele birouri au intrat în ofensivă, devenind clară schimbarea de strategie. S-a intrat în parlamentarii pan-democrați, care au fost aspru criticați pentru obstrucționarea adoptării legii imnului. În mai puțin de două luni, treaba s-a rezolvat, iar proiectul a fost adoptat în 4 iunie.

Cu toate acestea, puțini se așteptau ca Beijingul să inaugureze legea securității naționale. Odată trecută de legiuitorul național, aceasta va fi inclusă în anexa III a Legii fundamentale, ceea ce înseamnă că va intra în vigoare fără a fi necesar să ajungă și pe la legiuitorii orașului. Iar odată cu asta, spune Beijingul, agenții chinezi de pe continent pot opera în oraș atunci când este nevoie.

Ultima dată când guvernul din Hong Kong a încercat să adopte propria legislație în materie de securitate națională, conform mandatului prevăzut la articolul 23 din Legea de bază, o mini-Constituție a orașului, a fost în 2003. Însă planul de atunci a fost abandonat după ce jumătate de milion de oameni au ieșit pe străzi pentru a i se opune.

„Legea securității naționale a venit dintr-o dată. M-a prins fără gardă, spune Chak-lam. La fel ca alți protestatari intervievați de South China Morning Post, tânăra consideră că rezoluția e similară cu condamnarea la moarte a mișcării și a Hong Kongului: „Când discutam cu prietenii mei despre cel mai prost scenariu, eram siguri că Beijingul nu va zdrobi în forță protestele prin desfășurarea Armatei de Eliberare a Poporului. Dar niciunul dintre noi nu credea că va folosi ceva mai dur decât trupele chineze”.

Tom, un protestatar în vârstă de peste 20 de ani, spune că puțini au prezis că faptul că Beijingul va impune direct legea securității naționale asupra orașului. A fost o lovitură de maestru la care puțini se așteptaseră.

Dr. Edmund Cheng Wai, de la City University, care a efectuat studii de teren la protestele de anul trecut, a declarat că șocul a fost, în parte, cauzat de neînțelegerea tinerilor din Hong Kong a gândirii guvernului central, iar parțial de slaba lor dorință de a afla mai multe.

Chiar și în rândul studenților, spune profesorul, cursurile de politică chineză au fost nepopulare. „Mulți au crezut că Beijingul nu va face așa ceva cu Hong Kongul, plămânul financiar al țării”, explică dr. Edmund Cheng Wai.

Cheng se arată pesimist în legătură cu viitorul mișcării din mai multe motive, inclusiv riscurile legale mari, oboseala, măsurile actuale de distanțare socială, precum și realizările tangibile limitate, obținute după confruntările de anul trecut.

Cel mai important, arată expertul, spre deosebire de controversele anterioare în care guvernul Hong Kong a fost ținta principală, noua lege a fost sprijinită chiar de Beijing, cu o implicare mică din partea administrației orașului: „Spre deosebire de saga privind extrădarea, oamenii nu văd acum nicio posibilitate ca legea securității naționale să fie casată. Oamenii habar n-au ce mai pot face”.

Potrivit dr. Cheng Wai, totul depinde dacă circumstanțele se vor schimba odată cu ridicarea măsurilor de distanțare socială.

Protestatarii consultați de South China Morning Post au mărturisit că se simt pierduți, chiar disperați, spunând că trebuie să vadă cum se va arăta noua lege de securitate națională înainte de a-și planifica următorii pași. Deocamdată, singura idee pe care o au pentru a menține treaz spiritul este aceea de a ocroti restaurantele și magazinele prietenoase cu protestatarii și să lărgească „zona economică galbenă”.

Pagube colaterale

În 2020, Hong Kong s-a trezit prins și în mijlocul deteriorării rapide a relațiilor dintre Statele Unite și China, două țări aflate deja în război comercial.

Ca represalii la decizia Chinei în chestiunea legii siguranței naționale, SUA au declarat Hong Kong ca nemaifiind autonom de China, un pas văzut ca precursor al eliminării privilegiilor comerciale speciale. Președintele Donald Trump a promis sancțiuni și înlăturarea acestor privilegii.

Protestatarii care au făcut lobby în SUA, în 2019, în această direcție au salutat decizia lui Trump, sperând că Beijingul va fi obligat să dea înapoi. Dar analiștii se îndoiesc de un astfel de rezultat, avertizând că orice sancțiuni impuse de SUA ar putea determina Beijingul să-și întărească și mai mult poziția.

„Beijingul a calculat probabil că președintele Donald Trump vorbește tare, dar umblă cu un băț mic, prin urmare nu este descurajat de amenințarea pusă de reacția SUA”, a declarat Steve Tsang, directorul SOAS China Institute din Londra.

Eddie Chu Hoi-dick, parlametnar din partea opoziției din Hong Kong, a declarat că activiștii din Hong Kong au reușit să valorifice rivalitatea geopolitică pentru a aduce problemele orașului pe scena internațională, dar admite că s-ar putea să nu-și obțină concesii reale. „Dacă, în cele din urmă, Beijingul nu-i va păsa, ne vom întoarce în punctul din care am plecat”, arată politicianul.

Felix Chung Kwok-pan, parlamentar și lider al Partidului Liberal, favorabil afacerilor, a acuzat atât guvernul orașului, cât și opoziția că au făcut din Hong Kong o daună colaterală a conflictului dintre superputeri. Potrivit acestuia, intransigența guvernului cu proiectul de extrădare a stârnit tulburările politice, iar opoziția, prin demonizarea articolului 23, a împins Beijingul să acționeze unilateral.

Chung se îndoiește că mediul de afaceri va exprima îngrijorări cu privire la legea securității naționale la modul în care s-a opus proiectului de extrădare, anul trecut: „Proprietarii întreprinderilor au avut greutăți în timpul pandemiei și au fost frustrați să vadă protestele revenind imediat ce situația se îmbunătățea. Oamenii știu că este puțin probabil să încalce legea securității naționale și știu că opoziția lor nu va face Beijingul să se răzgândească. De asemenea, ei sunt conștienți că administrația locală este incapabilă să restabilească ordinea de una singură”.

Într-adevăr, pare că tabăra pro-chineză, care părea odată să tremure în fața mișcărilor de stradă, între timp s-a consolidat, pe fondul manevrei făcute de Beijing. Acesta a format rapid o alianță pentru a sprijini legea securității naționale, a instalat 5.400 de gherete în stradă și un site web, strângând în opt zile peste 2,9 milioane de semnături în sprijinul legislației.

Lau Siu-kai, vicepreședintele Chinese Association of Hong Kong and Macau Studies, susține că protestatarii anti-guvernamentali au pierdut treptat sprijinul locuitorilor, care vor să vadă pacea și ordinea restaurate într-o economie devastată de pandemie.

Un veteran pan-democrat, care a vorbit în condiții de anonimat cu South China Morning Post, a afirmat că și-a avertizat colegii cu privire la faptul că guvernul central ar putea să acționeze singur în chestiunea legii securității naționale: „Cred că aceasta fusese dintotdeauna o opțiune, iar Beijingul a decis în sfârșit să o folosească – și să o implementeze într-un mod mai dur – atunci când a văzut că protestele revin, pe fondul pandemiei”.

El a adăugat că, după ce a văzut modul în care parlamentarii de opoziție au încercat să blocheze proiectul de lege privind imnul național, Beijingul și-a dat seama că nu poate conta pe Hong Kong pentru a pune în aplicare articolul 23. „Locuitorii din Hong Kong văd întotdeauna lucrurile din propria lor perspectivă, dar puțini își pun problema cum va răspunde adversarul”, punctează veteranul, arătând că fiecare parte trăia în propria sa cameră de rezonanță.

Potrivit politologului Steve Tsang, „tragedia este că nici Beijingul, nici oamenii din Hong Kong nu se înțeleg. Ambele părți au decis să se agațe de pozițiile lor, ceea ce a dus la escaladarea confruntării, care ar fi putut fi evitată sau cel puțin amânată”.

Deocamdată, întrucât orașul așteaptă detalii despre legea securității naționale, grupurile planifică proteste și speră la organizarea „celui mai mare”, care ar presupune din nou costuri pentru oraș, așa cum s-a întâmplat și în 2019.

Jimmy Sham Tsz-kit, reprezentant al Frontului civic pentru drepturile omului civil, care a organizat marșurile estimata la un milion și două milioane de participanți, în iunie 2019, avertizează cu privire la un protest de amploare la 1 iulie, aniversarea revenirii Hong Kong la China.

Alții, în special parlamentarii, se gândesc la pașii care-i pot ajuta să aibă succes la alegerile pentru Legco, din septembrie, temându-se totodată de penalizări sau descalificări care pot urma în cazul în care se aplică noile reguli punitive.

Orașul este, de asemenea, prins într-un nou vârtej de anxietate și emoție. Zeci de mii de locuitori cu pașapoarte britanice solicită reînnoirea documentelor de călătorie, în urma unui angajament londonez care i-ar putea pune pe calea obținerii cetățeniei britanice, dacă noua lege de securitate națională ar fi adoptată.

Consultantul în domeniul emigrării, Benny Cheung Ka-hei, a declarat că a primit 30 până la 40 de întrebări pe zi, de peste trei ori numărul obișnuit, în mare parte de la profesioniști cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, cu copii.

Cu toate acestea, pe fondul freneziei, protestatarii mai tineri susțin că nu se grăbesc să plece nicăieri. În mod ironic, mulți nu sunt eligibili direct pentru pașaport: „Nu m-am gândit niciodată să plec, deoarece acesta este orașul meu natal, pe care îl iubesc”, afirmă studenta Sophie Lai, care a participat și ea la adunarea din Causeway Bay pe 27 mai.

Manifestanții au mai trecut prin decepții, spune ea, însă chiar dacă au fost învinși acum, dorința de a păstra Hong Kong-ul unic a rămas nezdruncinată. „Voi rămâne și voi apăra orașul”, spune tânăra de 16 ani.

Chak-lam, care a fost acuzat de activitate ilegală pentru amenajarea barajelor rutiere în august anul trecut, nu a regretat nici clipă pedeapsă care o aștepta. „Dacă nu al face nimic, aș un spectator la privarea orașului nostru de libertățile sale”, afirmă fata. La un moment dat, mama ei, a implorat-o să plece din Hong Kong. „Dar răspunsul meu rapid la acea vreme – valabil și acum – a fost: pot rămâne?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here