Ambasadorul Israelului la Chișinău cere Guvernului să reacționeze după declaraţii controversate făcute de Marina Tauber, deputată a partidului Şor

Sursa: Twitter

Ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Joel Lyon, s-a declarat ofensat de declaraţia deputatei ŞOR Marina Tauber, care a afirmat că „Maia Sandu, susţinută de UE, comite un genocid împotriva evreilor pe teritoriul Republicii Moldova”, şi a cerut o reacţie oficială din partea autorităţilor de la Chişinău, relatează News.ro.

După ce Uniunea Europeană a decis să o includă pe Marina Tauber pe lista persoanelor sancţionate, parlamentara a venit cu o reacţie prin care a acuzat-o pe şefa statului de un genocid asemenea Holocaustului.

Atât Marina Tauber, cât şi şeful ei, fugarul Ilan Şor, au origini evreieşti. De altfel, Ilan Şor, care este dat în urmărire internaţională în dosarul „furtului miliardului”, este refugiat în Israel, ţară care are ca politică să nu-şi extrădeze cetăţenii.

„Eu vreau ca statele europene să-şi aducă aminte despre crimele săvârşite împotriva evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu o durere imensă îmi amintesc despre rudele mele care au fost arse de vii în camerele de gazare din lagărele de concentrare naziste. Şi când am aflat că Uniunea Europeană m-a inclus pe lista sancţiunilor, eu doar am zâmbit şi mi-am spus: Mulţumesc Europa! Iarăşi îţi baţi joc de familia mea. Iar toate scuzele, exprimate până în prezent, reprezintă doar praf în ochii comunităţii mondiale. Actualmente, împreună cu Maia Sandu, comiteţi un nou genocid împotriva evreilor, împotriva mea, împotriva lui Ilan Şor şi a întregii noastre echipe, aici, pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Tauber, citată de NewsMaker.

Ulterior, ambasadorul Israelului în Republica Moldova s-a arătat jignit de aceste declaraţii, menţionând că declaraţiile deputatei sunt inacceptabile.

„Declaraţiile jignitoare făcute de deputata şi vicepreşedintele Partidului „ŞOR”, Marina Tauber, sunt inacceptabile. Folosirea Holocaustului pentru a justifica acuzaţii false intră sub incidenţa definiţiei antisemitismului formulate de Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului. În calitate de ambasador al Israelului şi copil al unui supravieţuitor al Holocaustului, condamn aceste comentarii şi îndemn Guvernul Republicii Moldova să acţioneze împotriva tuturor formelor de denaturare şi negare a Holocaustului, mai ales atunci când acestea provin de la reprezentanţi ai Parlamentului”, a scris ambasadorul pe Twitter.

Totodată, după acest incident, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a transmis o scrisoare deschisă privind incidentele de negare şi distorsionare a Holocaustului, condamnând cu fermitate, la rândul ei, orice încercări de negare sau distorsionare a Holocaustului.

La sfârşitul lunii trecute, miniştrii de externe din statele membre UE au adoptat prima listă de sancţiuni, ce cuprinde cinci nume, aplicate unor persoane cu cetăţenie moldoveană pentru a contracara acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Este un nou regim de sancţiuni, creat la propunerea ministrului român de externe, Bogdan Aurescu. De asemenea, alte două persoane din Republica Moldova au fost adăugate pe lista celor sancţionate pentru acţiuni ilegale ce ameninţă Ucraina. În legătură cu acţiunile de destabilizare a Republicii Moldova sunt vizate cinci persoane: Ilan Şor, Vladimir Plahotniuc, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc şi Igor Ceaika.

Vizată de acuzaţii penale, Marina Tauber are imunitatea ridicată şi se află sub regimul arestului la domiciliu fiind cercetată pentru finanţarea ilegală a Partidului ŞOR. La rândul său, Curtea Constituţională a Republicii Moldova este în curs de examinare a constituţionalităţii acestui partid prorus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here