Ambasadorul României în SUA, întâlnire cu doi dintre titanii sistemului american de justiție

Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu doi judecători ai Curții Supreme de Justiție din SUA, Stephen Breyer și Samuel Alito. 
„Onorat să îi cunosc pe doi dintre titanii sistemului de justiție American – în cadrul unei întâlniri cu judecătorul Stephen Breyer, în timpul căreia ni s-a alăturat și judecătorul Samuel Alito, ei fiind doi dintre cei nouă membri ai Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite”, a scris ambasadorul român într-o postare pe Facebook.
„Am avut o conversație extrem de plăcută cu judecătorul Breyer, care are rădăcini românești, mai precis transilvănene – străbunicul lui patern a emigrat din România în Statele Unite, unde s-a stabilit în Cleveland, Ohio. Stephen Breyer s-a născut însă în San Francisco, California.
Am discutat și despre relația dintre România și Statele Unite, care indubitabil se află într-un punct de climax, iar unul dintre cele mai importante noduri de legătură ale parteneriatului nostru bilateral este angajamentul comun față de securitatea și prosperitatea transatlantică. Am vorbit și despre vizita pe care am făcut-o recent în Cleveland, acolo unde s-au stabilit printre primele comunități de români din Statele Unite.
I-am transmis judecătorului Breyer faptul că Statele Unite au susținut parcursul democratic al României, care a început în urmă cu 30 de ani (chiar înainte, prin intermediul posturilor de radio Europa Liberă și Vocea Americii) – în Statele Unite am găsit de la debutul nostru democratic un partener care ne-a ajutat în procesul de consolidare a drepturilor și libertăților câștigate. În fine, printre afinitățile noastre comune, pregnant este respectul pentru statele noastre, pentru democrație și pentru statul de drept”, mai precizează Andrei Muraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here