Ambasadorul României în SUA: Pentru prima dată de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial ne confruntăm cu riscul unui război tradițional în Europa

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, susține că, pentru prima dată de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, există riscul izbucnirii unui război tradițional în Europa. „NATO nu poate privi pasiv la această intensă și agresivă acumulare de trupe și de tehnică militară la granițele Ucrainei”, susține Andrei Muraru.

„E un moment foarte critic pentru toată lumea, pentru securitatea și stabilitatea Europei, care consumă foarte multă energie. Este un efort diplomatic permanent, continuu, pe ambele maluri ale Atlanticului.

După toate analizele, ne confruntăm pentru prima dată din 1945, de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, cu riscul unui război tradițional în Europa. Dialogul cu Federația Rusă este foarte dificil, este un dialog exigent, dar suntem optimiști că nu va avea loc o invazie în Ucraina și că diplomația va prevala”, a declarat ambasadorul României la Washington, pentru Digi 24.

Muraru a mai declarat că România este direct interesată să existe o temperare a tensiunilor, întrucât are cea mai întinsă graniță cu Ucraina dintre toate statele NATO și UE. „Sunt aproape 650 de kilometri, dar avem și 250 de kilometri aproape de coastă, or și aici știm că Federația Rusă continuă o postură agresivă, prin militarizarea Mării Negre și prin acțiunile asertive care întrețin acest climat permanent de tensiune și de insecuritate”, a mai declarat Andrei Muraru.

Ambasadorul României în SUA a mai spus că deși toată lumea dorește o dezescaladare, dar NATO nu poate privi pasivă „la această intensă și agresivă acumulare de trupe și de tehnică militară la granițele Ucrainei”. „De aici răspunsul NATO, al aliaților NATO, al Statelor Unite: eforturi de descurajare foarte susținute, perfect proporționale și corespunzătoare, alături de angajarea acestui dialog intens cu Federația Rusă, pe multiple canale, și în cadru aliat, și în cadru bilateral, un efort, până la urmă sincer, de a înțelege pretențiile Rusiei și de a tempera aceste excese”, a mai arătat Andrei Muraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here