Amendă uriașă primită de BMW şi Volkswagen de la Comisia Europeană

Sursa: Pexels

Comisia Europeană a aplicat joi amenzi în valoare de 502 milioane de euro producătorului german de automobile Volkswagen (VW) şi în valoare de 373 de milioane de euro BMW, pe care le acuză de restrângerea concurenţei în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale maşinilor diesel, relatează AFP, preluată de News.ro.

Alt gigant auto german, Daimler (Mercedes), care a participat la această înţelegere şi care a dezvăluit existenţa acesteia, nu a fost sancţionat.

Cele trei grupuri au ”încălcat regulile UE referitoare la practici anticoncurenţiale, concentrându-se asupra dezvoltării tehnice în domeniul epurării emisiilor de oxid de azot”, preicează într-un comunicat Comisia.

În dosar sunt vizate, de asemenea mărcile de lux Audi şi Porsche – filiale Volkswagen.

Acest dosar nu are legătură cu scandalul Dieselgate, dezvăluit în 2015, în care  VW – primul producător european – a recunoscut faptul că a trucat motoare pentru a ocoli norme împotriva poluării.

Volkswagen, BMW şi Daimler (Mercedes) ”s-au întâlnit în mod frecvent în cadrul unor reuniuni tehnice, pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei reducerii catalitice selective (SCR), care elimină emisiile nocive de oxid de azot (NOx) din gazele de eşapament ale maşinilor cu motor diesel, prin injectarea ureii (cunoscută sub numele de AdBlue)”, precizează Comisia.

”În cursul acestor reuniuni, timp de peste cinci ani, producătorii de automobile s-au concertat” cu scopul de a nu depolua mai mult decât prevăd reglementările, denunţă CE.

Aceste grupuri ”deţineau tehnologia necesară unei reduceri a emisiilor nocive sub nivelul legal prevăzut de normele UE privind emisiile. Însă ele au evitat s-şi facă concurenţă şi nu au folosit întregul potenţial al acestei tehnologii pentru a merge mai departe de nivelul epurării prescris legal”, a denunţat într-o conferinţă de presă comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager.

Daimler, care a decis să dezvăluie înţelegerea, a primit o imunitate totală şi a evitat astfel o amendă în valoare de 727 de milioane de euro.

Marea spirală paranoică a Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here