Noua strategie de securitate națională a Rusiei nu este un document revoluționar, într-o măsură considerabilă bazându-se pe documentul predecesor din 2015. Cu toate acestea, marchează schimbarea progresivă a priorităților Kremlinului către paranoia și o viziune asupra lumii care consideră nu doar țările străine ca o amenințare, ci chiar procesele care remodelează lumea modernă, scrie într-o analiză din The Moscow Times Mark Galeotti, reputat expert în politica rusă.
🔹 Strategia este menită să fie actualizată la fiecare șase ani, așa că documentul împuternicit oficial de Vladimir Putin, prin decretul său din 3 iulie cu privire la „strategia de securitate națională a Federației Ruse”, reflectă acest proces de revizuire regulată.
Multe aspecte au rămas în esență ca în originalul din 2015, dar schimbările sunt cele care contează. Strategia este menită să fie distilarea finală a intereselor naționale ale Rusiei, a priorităților strategice și a percepțiilor asupra amenințărilor.
Ca atare, este atât de mare importanță, cât și de mică importanță.
Este mai degrabă un document de planificare largă, decât unul specific și operațional: clauza 40(3) vorbește, de exemplu, despre importanța menținerii unei descurajări nucleare adecvate, iar clauza 56 afirmă necesitatea consolidării suveranității Rusiei asupra spațiului său informațional, fără oferi însă vreun raționament privind cerințele țării sau despre modul în care „suveranitatea informațională” poate fi pusă în aplicare.
Pe de altă parte, ca document de bază privind securitatea națională – și pentru Kremlin, aproape totul este văzut prin prisma securității în zilele noastre – este menit să fie reflectat în toate doctrinele și programele mai detaliate, precum și în conduita politicii de stat.
Ceea ce e frapant este că noua strategie prezintă o imagine mai alarmantă asupra amenințările cu care se confruntă Rusia din partea Occidentului și, de asemenea, conceptualizează aceste amenințări în termeni mai largi. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece sarcina de-a elabora documentul revine secretariatului Consiliului de Securitate. Deși rolul său este menit în mare măsură să faciliteze procesul de elaborare a consultării pe tot parcursul unui an și să intermedieze consensul între diferiți actori, acest lucru îi conferă, în practică, organismului o influență considerabilă asupra rezultatului.
Documentul final pare a avea amprentele lui Nikolai Patrușev, puternicul secretar al Consiliului de Securitate și, de fapt, cel mai apropiat „lucru” pe care îl are sistemul rus de un consilier de securitate națională. Una dintre cele dure figuri din cercul interior al lui Putin, Patrușev nu și-a ascuns niciodată convingerea sa că Rusia este într-o luptă nedeclarată cu Occidentul.
În martie, el a declarat ziarului Rossiiskaya Gazeta că „pentru a controla Rusia”, Occidentul încearcă „să destabilizeze situația socio-politică din țară, să inspire și să radicalizeze mișcarea de protest și să erodeze spiritul tradițional rusesc și valorile morale.”
Strategia identifică rapid amenințarea generată de „dorința țărilor occidentale de a-și păstra hegemonia” (clauza 7), provocările primare venind de la vectori non-militari, cum ar fi „dorința de-a izola Federația Rusă și utilizarea dublelor standarde în politica internațională ”(18) și încercările „țărilor neprietenoase … de-a folosi problemele socio-economice din Federația Rusă pentru a distruge unitatea sa internă, a instiga și a radicaliza o mișcare de protest, a sprijini grupurile marginale și a diviza societatea rusă”(20) .
Ultimul punct evidențiază noțiunea din ce în ce mai largă de „securitate” și „amenințare” încorporate în cadrul Strategiei. Nu este vorba doar de atacuri cibernetice și dezinformare, ci „încearcă în mod deliberat să erodeze valorile tradiționale, să denatureze istoria globală, să revizuiască punctele de vedere asupra rolului și locului Rusiei în ea, să reabiliteze fascismul și să incite la conflicte interetnice și interconfesionale” și chiar să restricționeze utilizarea limbii ruse (19).
Să fim clari: în Strategie există și multe lucruri fie inofensive, fie de-a dreptul pozitive.
Îmbunătățirea sănătății publice și a siguranței rutiere, protejarea drepturilor cetățenilor, încurajarea unui stil de viață sănătos, îmbunătățirea productivității muncii, reprimarea monopolurilor – toate acestea sunt obiective admirabile.
Cu toate acestea, am mai văzut astfel de aspirații și, totuși, Kremlinul pune considerentele politice mai presus de cele de sănătate în răspunsul anti-COVID, monopolismul și capitalismul cleptocrat abundă, iar opoziția se confruntă cu o represiune care depășește cu mult ceea ce prevede chiar legea rusă.
Adevărul este că securizarea tot mai mare a tuturor și asocierea a tot ceea ce Kremlinului îi provoacă temeri cu subversiunea străină face din aceasta pur și simplu o carte paranoică. Cere efectiv ca opoziția politică, opiniile minorităților, chiar și stilurile de viață alternative, să fie tratate ca o amenințare la adresa statului.
La urma urmei, se pune un accent cu totul nou pe „protecția valorilor spirituale și morale tradiționale rusești, a culturii și a memoriei istorice”.
Strategia afirmă că „valorile spirituale, morale și cultural-istorice tradiționale rusești sunt atacate activ de SUA și aliații săi, precum și de corporații transnaționale, organizații non-profit străine, neguvernamentale, religioase, extremiste și teroriste” (clauza 87).
Să lăsăm deoparte ceea „valorile tradiționale rusești” pot reprezenta – ar include iobăgia, excluderea socială a femeilor. Să lăsăm deoparte condeiul care reușește să adune Departamentul de Stat al SUA, Al Qaeda, Human Rights Watch și Facebook în aceeași oală a forțelor ostile.
De fapt, avem de-a face cu o reclasificare a lumii moderne și a tuturor revoluțiilor sociale și economice, pe care le transformă în amenințare.
În 1974, autoritățile sovietice – îngrozite de fluxul rapid de informații care nu se afla sub controlul lor – au introdus legi draconice privind stocarea, utilizarea și gestionarea fotocopiatoarelor. Kremlinul de astăzi este doar la câțiva pași distanță de o încercare similară de-a se pune de-a curmezișul progresului.
Desigur, întrebarea este cât de multă diferență va face Strategia. În multe privințe, nu prezintă un nou curs pentru viitor, ci codifică schimbările care au avut loc în ultimii ani. Tentativa de otrăvire a lui Alexei Navalnîi reflectă probabil o victorie pentru cei care susțineau că acesta nu era un simplu politician de opoziție, ci un instrument de subversiune occidentală.
Campania actuală de etichetare a unui număr din ce în ce mai mare de organisme drept „agenți străini” reflectă nu doar comoditatea administrativă, ci și credința autentică a cel puțin unora din partea de sus a sistemului că aceasta este amenințare cu care se confruntă.
Cu toate astea, cel puțin pentru următorii șase ani, statutul paranoicului va fi lege.🟦
