Companii private și state de pe cuprinsul SUA au fost cele care au deschis litigii împotriva deciziei unilaterale a președintelui Donald Trump de a impune tarife întregii lumi.
În contextul unei narațiuni trumpiste profund mincinoase – aceea că banii din tarifele vamale “eliberatoare” sunt colectați de la țări străine și apoi pompați în buzunarele americanilor – faptul că în realitate lucrurile stau cu totul altfel a fost demonstrat tocmai de naționalitatea celor care au inițiat litigiile: firme americane și state americane.
De ce sunt 100% americani inițiatorii? Pentru că aproape 100% dintre cei care suportă costurile tarifelor lui Trump pentru străini sunt de fapt americani: firme importatoare și consumatori finali.
Pentru țările europene care exportă bunuri pe piața SUA, tarifele sunt bineînțeles de natură să irite sau chiar să amenințe business-ul ori bugetul național, iar asta din cel puțin trei motive:
- Fie prețul cu care ajunge la raft cârnatul nemțesc sau vinul franțuzesc devine mai puțin competitiv la destinație, din cauza tarifului adăugat de Trump la prețul de bază.
- Fie costul de producție devine mai puțin competitiv la origine, în caz că producătorul de cârnat, de vin, etc micșorează prețul de bază pentru a ține în frâu prețul final, cel de la destinație.
- În fine, statele vizate de tarife pot fi forțate să subvenționeze anumite sectoare pentru a sprijini porucatorii locali cel mai cumplit expuși la turbulențele tarifare de pe piața americană. Sau să caute piețe alternative mai puțin profitabile.
Dar, în esență, marele perdant este consumatorul american, care fie cumpără mai scump, fie își vede diminuate alternativele, având de ales între mai puține produse, uneori având de ales doar între produse de o calitate mai slabă.
În acest context, ceea ce face Trump prin tarife e pur și simplu o colectare perversă de bani din buzunarele americanilor și transferarea lor în conturile guvernului. Iar guvernul Trump a dovedit în primul său an de mandat, printre altele, și o înclinație teribil de evidentă de a acorda contracte uriașe companiilor păstorite de miliardarii și grupurile de interese care îl sprijină pe Trump când la vedere, când din umbră.
De aceea este cu atât mai perversă reacția răzbunătoare a președintelui SUA la decizia de vineri a Curții Supreme, de a anunța un tarif global (valabil însă de data asta limitat în timp, căci legislația îl împiedică să mai facă doar cum poftește). Este perversă reacția întrucât suferindul de serviciu rămâne tot consumatorul american și tot importatorul american.
Dintr-un anumit punct de vedere, este chiar bine că Donald Trump merge înainte cu aceiași ochelari de cal pe ochi, întrucât peste câteva luni în SUA vor avea loc alegeri pentru reîmprospătarea Congresului. Iar pentru alegătorii americani, indiferent de culoarea lor politică, preocuparea cea mai mare e una singură, în diverse forme de manifestare: puterea de cumpărare, accesibilitatea produselor de la raft, inflația.
Cu cât Trump se încăpățânează să nu renunțe la prostia maximă a tarifelor nebune, cu atât chinul cotidian al alegătorilor crește, iar acest chin va fi de natură să le modeleze decisiv comportamentul la urne.
În plus, pe măsură ce presiunea trumpistă pe consumator continuă să se manifeste, parlamentarii republicani vor întâmpina dificultăți în creștere de a împăca reproșurile cetățenilor din circumscripții cu menghina în care Trump îi strânge pe republicani pentru a se asgura că aceștia îi promovează politica tarifară.
Nu este exclus, tocmai de aceea, ca lunile ce vin să fie marcate de ezitări și chiar dezertări la nivelul echipei trumpiste în sens larg. Desigur, așa ceva nu va putea da bine în contextul campaniei electorale ce se apropie cu repeziciune.
Mai mult, chiar dacă Curtea Supremă nu a lămurit și ce se va întâmpla cu tarifele colectate până acum (aproape 200 de miliarde de dolari), asta nu va împiedica apariția unor nori negri și pe acest plan.
Căci procesele intentate în acest sens vor deveni parte a cotidianului, iar justiția americană, iată, a dovedit-o tocmai Curtea Supremă, rămâne orice altceva decât un executant slugarnic al poftelor iraționale pe care le are acest președinte ce disprețuiește legea, dinamica economiei și bunul simț.
Inevitabil, pentru Donald Trump avalanșa va veni și de pe alți versanți decât cei interni.
Este bine știut faptul că jocul în forță, cu tarifele, executat de Trump pe parcursul lui 2025, s-a concretizat prin diverse acorduri fragile cu terți de pe plan extern, inclusiv cu Uniunea Europeană.
Dar acele acorduri au fost convenite în baza a ceva ce azi nu mai există, căci decizia Curții Supreme a anulat premisele respectivelor înțelegeri, modificând profund terenul de joc.
În cazul acordului cu UE, la fel de binecunoscut este și faptul că nu toți europenii s-au arătat la acea vreme mulțumiți cu ceea ce negociase aparatul Comisiei, în numele lor. Iar la prima ocazie, nemulțumiții au apăsat accelerația.
Acea primă ocazie a fost dosarul Groenlanda. În contextul presiunilor trumpiste în direcția anexării, Parlamentul European a repus în discuție acordul cu SUA. Cu acea ocazie, nemulțumiților li s-au alăturat și cei relativ împăcați cu înțelegerea dintre Ursula von der Leyen și Donald Trump.
Acum, grație deciziei Curții Supreme a SUA, UE are toate argumentele pentru a readuce Washingtonul la masa discuțiilor și are pârghii ca niciodată de puternice pentru a dicta masiv termenii unei renegocieri.
Drama lui Trump este însă cu atât mai mare cu cât în chestiune nu este doar acordul cu UE, ci și cu alții. Căci ceea ce este de-acum valabil pentru UE, din perspectiva modificării terenului de joc de către Curtea Supremă a SUA, valabil devine și pentru alte state din alte părți ale planetei.
În esență, președintele Trump s-a trezit, începând cu 20 februarie, într-o ipostază în care nu a mai fost și din care nu va mai ieși:
- Pe plan intern, toți cei nemulțumiți de o parte sau de toate politicile sale au căpătat un puternic ascendent asupra lui. Și e un ascendent cu atât mai solid cu cât are la bază fix o decizie a Curții Supreme. O decizie care, pe de o parte, a retezat masiv din pârghiile de care crezuse președintele că dispune, iar pe de alta, inevitabil va încuraja și alte instanțe de judecată să judece exclusiv după lege, iar nu după istericalele președintelui. Și totodată, va încuraja diversele forțe de opoziție din diversele straturi socio-politice să fie infinit mai îndrăznețe decât până acum.
- Pe plan extern, un puternic ascendent asupra lui Donald Trump căpătă toți cei hărțuiți până acum de șantajul tarifar al liderului american. Curtea Supremă a SUA le-a împărțit cărți prețioase jucătorilor de pe toate continentele. Poate că trauma cea mai delicată cu care se va confrunta Trump va avea legătură cu China. Pentru primăvară, ar fi programată (dar, cine știe, poate că va fi chiar amânată/anulată) o vizită a lui Donald Trump la Xi Jinping. În caz că va mai avea loc, această vizită va merita urmărită cu popcorn și un bidon de Cola, căci Curtea Supremă a făcut-o și pe asta: îl trimite pe Trump cu mâinile aproape goale în fața rivalului Xi. Niciun președinte american, aflat în ultimul mandat, nu a devenit o rață atât de șchioapă cu atât de multă vreme înainte de expirarea mandatului. Chinezii sunt maeștri în prepararea rațelor, deci e de așteptat să facă din Trump un meniu demn de stele Michelin.
În fine, o altă veste extraordinar de bună, dată de Curtea Supremă a SUA prin decizia privind tarifele, este aceea că, în ciuda derivei autoritariste a lui Trump, statul de drept rezistă bine, separația puterilor rămâne o realitate indubitabilă.
Asta poate că va încuraja și Congresul să-și reia integral atribuțiile și să facă din dimensiunea bipartizană acea instituție solidă care fusese odată.
Justiția americană rămâne, iată, un tărâm complex și totodată un teritoriu pe care Donald Trump – obsedat de sine și de putere, și înconjurat, la Casa Albă și în guvern, de țuțări incompetenți – nu l-a cartografiat corect.
Curtea Supremă tocmai i-a demonstrat-o în privința tarifelor, dar pentru Trump nenorocirea este aceea că potențialul de calvar creat de justiție este departe de a fi fost epuizat aici.
Cu cerbicia și disprețul total pentru patrimoniu cu care Ceaușescu a demolat biserici, monumente și comunități întregi, Trump a demolat Aripa de Est a Casei Albe pentru a pune în loc, precum Ceaușescu, un puroi megaloman.
În timp ce miliardari lacomi (cu tentaculele întinse spre bugetul federal trumpist, care le dă contracte cu zerouri fără număr) au finanțat construcția unei săli de bal pe locul aripii de est, alții americani s-au adresat în schimb justiției.
Nu este încă o certitudine, dar riscul rămâne unul extrem de ridicat ca în cele din urmă justiția să-l penalizeze pe Trump și pe acest proiect demn tot de o Epocă de Aur, dar aia din România ceaușistă.
Adept, precum Putin, al strategiei lui “fait accompli”, Trump consideră că odată demarate lucrările nimeni nu mai are dreptul să distrugă distrugerea.
Ironia sorții este aceea că, recent, și-a făcut cunoscută această abordare și legat de tarife. Cum să mai decidă Curtea Supremă să dea peste cap tarifele, căci asta poate avea că rezultat pierderea sutelor de miliarde strânse cu japca? Asta era teoria de maidan a președintelui Trump.
Dar practica de la nivelul Curții Supreme s-a dovedit a fi tocmai opusul.
Prin urmare dacă Curtea Supremă i-a demolat tarife de aproape 200 de miliarde de dolari, de ce ar mai avea vreo ezitare o altă instanță americană de a demola o sală de bal de o mie de ori mai ieftină?
Ar fi și asta o lovitură cruntă și ar veni într-un context marcat din ce în ce mai teribil de crunte lovituri.
Căci în acest siaj al loviturilor crunte deja în execuție nu se înscrie doar povestea cu tarifele, ci și cea a recentului faliment al ICE, consfințit de retragerea de urgență a acestor trupe de șoc din Minneapolis.
După cum argumentam recent, Donald Trump a fost încercuit. Și niciuna dintre cărțile pe care le mai are în mână nu-l va putea ajuta să scape de dezastru.
