Amnesty International: Tratament ”atroce” pentru migranţii interceptaţi în Mediterană şi trimişi în Libia

Sursa: Pixabay

Amnesty International (AI) a denunţat tratamentul ”atroce” suferit de migranţii interceptaţi în Marea Mediterană şi trimişi cu forţa în centre de detenţie din Libia, cu ajutorul ”ruşinos” al europenilor, potrivit unu raport publicat joi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Aflată în haos de la îndepărtarea regimului lui Muammar Gadhafi, în 2011, Libia a devenit o cale privilegiată pentru zeci de mii de migranţi care încearcă să ajungă pe mare în Europa cu riscul vieţii lor.

Agenţiile ONU şi ONG-urile care operează în Marea Mediterană denunţă în mod constant politicile europene de returnare forţată a migranţilor spre Libia, unde aceştia sunt închişi în centre de detenţie, în condiţii foarte dure.

În raportul său, Amnesty International susţine că, la sfârşitul anului 2020, Direcţia libiană pentru combaterea migraţiei ilegale (DCIM, din cadrul Ministerului de Interne) a ”legitimat” aceste încălcări ale drepturilor omului prin preluarea controlului asupra a două centre de detenţie administrate de miliţii şi unde sute de refugiaţi şi migranţi au făcut obiectul unor dispariţii forţate în ultimii ani.

Într-unul dintre aceste centre, martori au vorbit despre violarea unor femei de către gardieni. Aceştia le obligau să întreţină relaţii sexuale ”în schimbul hranei sau al libertăţii”, potrivit ONG-ului.

”Acest raport îngrozitor aruncă o nouă lumină asupra suferinţelor persoanelor interceptate pe mare şi retrimise în Libia, unde sunt imediat reţinute în mod arbitrar şi sistematic, supuse unor acte de tortură, violenţei sexuale, muncii forţate şi altor forme de exploatare cu impunitate deplină”, a afirmat Diana Eltahawy, directorul regional adjunct al Amnesty pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

”În acelaşi timp, autorităţile libiene i-au răsplătit pe cei care erau (…) suspectaţi că au comis astfel de încălcări (…)”, a adăugat ea. ONG-ul a solicitat autorităţilor libiene să închidă imediat aceste centre de detenţie.

Diana Eltahawy a denunţat, de asemenea, ”complicitatea unor state europene care continuă în mod ruşinos să ajute gărzile de coastă libiene să captureze oameni pe mare şi să-i retrimită cu forţa în iadul detenţiei din Libia”.

Statele europene ”trebuie să suspende cooperarea în materie de migraţie şi controlul frontierelor cu Libia” şi să ajute ”urgent mii de persoane blocate acolo şi care au nevoie de protecţie”, a indicat Amnesty International.

Primele măsuri de calmare a populației luate de guvernul Cubei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here