Anchetă epidemiologică la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași: Șase copii au murit în secţia ATI din cauza unei bacterii

Sursa: Facebook

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce şase copii au murit în secţia de Terapie Intensivă. Directorul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este sensibil la antibiotice, precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că este ”inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice”. Rogobete susţine că primul caz de infecţie a fost raportat la DSP abia după cinci zile, iar Ministerul Sănătăţii a aflat ”abia astăzi”, după 13 zile de la primul caz. Potrivit datelor preliminare, spitalul nu a luat la timp măsurile necesare de izolare a infecţiei, în Secţia de Terapie Intensivă. ”Am dispus de urgenţă un control comun de la minister. Cei care nu şi-au făcut treaba vor pleca acasă fără discuţie”, avertizează ministrul. Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens, transmite News.ro.

UPDATE – Medicul Cătălina Ionescu a afirmat, vineri, că încă din 16 septembrie, Spitalul de Copii a anunţat că nu mai primeşte pacienţi la ATI din alte judeţe, decât în limita locurilor disponibile în corpul de clădire în care nu a fost semnalată apariţia focarului. Totodată, au fost intensificate măsurile privind igiena în spital.

”Am decis limitarea internărilor în corpul în care funcţionează Terapia Intensivă. De asemenea, s-a făcut instruirea şi reinstruirea personalului privind igiena mâinilor, a metodelor de curăţenie. S-au luat teste rapide de autocontrol şi pe medii de cultură din secţia ATI, de pe suprafeţe, de pe aparatură, din ventilaţie, de pe mâinile personalului. Această Serratia (bacteria Serratia Marcescens – n.r.) există în medii umede, am luat culturi şi din soluţiile care sunt sterile. Am luat şi din produse de sânge, am căutat orice cauză, orice sursă sau rezervor care poate determina infecţia”, a afirmat managerul Spitalului de Copii din Iaşi, medicul Cătălina Ionescu.

ŞTIREA INIŢIALĂ – DSP Iaşi a precizat că a primit o notificare de la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi şi că a fost începută o anchetă epidemiologică la această unitate medicală.

O echipă mixtă de specialişti de la DSP şi de la Centrul Regional de Sănătate Publică s-a deplasat la spitalul de copii pentru a evalua situaţia. Au fost verificate documentele medicale şi au fost recoltate probe biologice.

”Unitatea sanitară a iniţiat măsuri de limitare a răspândirii infecţiei, conform procedurilor în vigoare. Ancheta este în desfăşurare, iar concluziile vor fi comunicate instituţiilor competente la finalizarea investigaţiei”, a transmis conducerea DSP Iaşi.

Potrivit publicaţiei 7Iaşi, cinci copii internaţi în secţia de Terapie Intensivă a spitalului de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, care aveau diverse boli grave, ar fi murit în ultimele zile în urma infectării cu bacteria Serratia Marcescens.

Totodată, jurnaliştii susţin că şi alţi pacienţi minori s-ar fi infectat cu aceeaşi bacterie, motiv pentru care conducerea spitalului a dispus închiderea secţiei ATI.

Conducerea spitalului ieşean a evitat să facă vreo declaraţie privind această situaţie.

Copiii decedaţi aveau vârste de până la opt ani şi sufereau, potrivit 7Iasi, de diverse boli grave.

Spitalul de Copii din Iaşi a fost renovat în întregime, iar lucrările au fost finalizate în anul 2023.

Lucrările care au durat patru ani au fost realizate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 138,8 milioane de lei.

Ministrul Sănătăţii, despre cazul de la Spitalul de Copii din Iaşi: E inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice. Am trimis Corpul de control. Cei care nu şi-au făcut treaba pleacă acasă fără discuţie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, despre cazul focaruluiu de infecţie şi al deceselor de la Spitalul de Copii ”sfâmnta Maria” din Iaşi că este „inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice”. Rogobete spune că nu se poate pronunţa încă dacă există „o legătură directă de cauzalitate” între „infecţiile asociate şi celelalte patologii sau comorbidităţi ale pacienţilor”, dar precizează că primul caz de infecţie a fost raportat la DSP abia după cinci zile, iar Ministerul Sănătăţii a aflat „abia astăzi”, după 13 zile de la primul caz. Potrivit datelor preliminare, spitalul nu a luat la timp măsurile necesare de izolare a infecţiei, în Secţia de Terapie Intensivă. „Am dispus de urgenţă un control comun de la minister. Cei care nu şi-au făcut treaba vor pleca acasă fără discuţie”, avertizează ministrul.

„Din datele medicale existente, la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă din punct de vedere medical, între infecţiile asociate şi celelalte patologii sau comorbidităţi ale pacienţilor. Legătura directă de cauzalitate va fi stabilită de experţii în medicină legală şi nu vreau eu să speculez sau să mă anteponunţ. Însă, în zona administrativă, din datele pe care le am, prima infecţie a apărut în 13 septembrie, dar aceasta a fost raportată către Direcţia de Sănătate Publică Iaşi cu întârziere de către unitatea sanitară, abia în 19 septembrie, când la nivelul spitalului erau deja patru pacienţi infectaţi”, a declarat, vineri, la Digi24, minsitrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Ministrul a precizat că datele preliminare pe care le are arată că spitalul nu a luat la timp măsurile necesare de izolare, la nivelul Secţiei de Terapie Intensivă, şi nu a transmis informările şi raportările în timp util către DSP, conform legislaţiei în vigoare.

„Am dispus acum de urgentă un control comun, la care vor participa şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi şeful Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii, care se vor deplasa de urgenţă la Iaşi, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii, pentru evaluarea situaţiei”, a afirmat Rogobete.

Ministrul a explicat că, potrivit normelor în vigoare, după apariţia a trei cazuri se declară focar şi se instituie măsuri epidemiologice speciale, dar conducerea spitalului trebuia „să raporteze şi să monitorizeze” de la apariţia primului caz.

„Faptul că au ajuns la şase zile distanţă să raporteze şi iată că Ministerul Sănătăţii află de această situaţie astăzi, în 26 septembrie, deci practic la 13 zile distanţă, mi se pare o lipsă de profesionalism care sigur că va fi investigată”, a afirmat Rogobete.

Potrivit ministrului, până acum, inspectorii sanitari din cadrul DSP Iaşi au aplicat deja o serie de măsuri, între care o amendă contravenţională de 10.000 de lei  epidemiologului spitalului, pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecţiilor nosocomiale şi sancţionarea cu 10.000 de lei a mediului ATI, pentru nerespectarea protocoalelor. De asemenea, unitatea sanitară a fost amendată cu 50.000 de lei, pentru nerespectarea protocoalelor, a mai informat Alexandru Rogobete.

„Alte măsuri dispuse sunt închiderea temporară a corpului A din secţia ATI până la rezolvarea actualului context epidemiologic, modificarea programului de vizită pentru toată secţia ATI, atât din corpul A, cât şi din corpul B, şi celelalte măsuri epidemiologice, clasice, specifice pentru asemenea situaţii. Am dispus corpului de control la Ministerului Sănătăţii şi Inspecţii Sanitare de Stat ca până săptămâna viitoare, miercuri cel târziu, să avem un raport de control final şi, dacă este necesar, cu siguranţă, voi demite atât directorul Direcţiei de Sănătate Publică, cât şi directorul unităţii sanitare din Iaşi şi toate persoanele implicate vor fi sancţionate corespunzător”, a mai spus Rogobete.

Ministrul Sănătăţii consideră „inacceptabil” ca într-un spital de pediatrie, într-o secţie de ATI de neonatologie, aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice”. ”Asta în anul 2025, în contextul în care, de câteva luni, discutăm periodic despre noi protocoale şi despre noi măsuri pentru limitarea infecţiilor asociate activităţii medicale”, a punctat Rogobete.

Ministrul Sănătăţii a promis că, după ce va primi raportul corpului de control, va face publice, „ca de fiecare dată”, măsurile pe care le va lua în urma constatărilor inspectorilor trimişi, vineri, la Iaşi.

„Dar vă spun sigur că cei care nu şi-au făcut treaba vor pleca acasă fără nicio discuţie”, a avertizat ministrul.

Întrebat ce informaţii are despre cei trei copii care, deşi sunt infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens, sunt în viaţă şi primesc îngrijiri medicale, Rogobete a răspuns „Informaţiile pe care le am la acest moment, dar am cerut un raport medical extins, arată că sunt într-o stare bună, sunt la ATI, dar sunt stabili din punct de vedere hemodinamic. Nu am informaţii suplimentare în acest moment”.

Ministrul a informat că unul dintre copii a fost transferat la Spitalul „Marie Curie”, din Capitală, iar ceilalţi doi au rămas la Iaşi, unul fiind izolat în Secţia ATI a spitalului.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” în legătură cu un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce şase copii ar fi murit în ultimele zile în secţia de Terapie Intensivă. Directorul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este unul sensibil la antibiotice, ea precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie.

Ministerul Sănătăţii: La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese

Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat, vineri, că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese. Până în prezent, au fost date amenzi de câte 10.000 de lei pentru epidemiologul spitalul şi pentru un medic de la ATI, unitatea medicală primind o amendă de 50.000 de lei.

Ministerul Sănătăţii a transmis precizări legate de situaţia de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, arătând că 9 pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.

”Din datele medicale existente la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecţiile asociate asistenţei medicale, celelalte patologii şi comorbidităţi ale pacienţilor şi deces. Legătura de cauzalitate dintre infecţia cu Serratia Marcescens şi deces va fi stabilită de experţii în medicină legală”, a arătat MS.
Conform datelor existente în prezent, prima infecţie a apărut în 13 septembrie, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în 19 septembrie, când la spital erau deja 4 pacienţi infectaţi.
Reprezentanţii MS au afirmat că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secţiei de terapie intensivă şi nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislaţiei în vigoare.
“Am dispus de urgenţă un control comun, al şefului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi al şefului Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii, care se vor deplasa de urgenţă la Iaşi, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii, pentru evaluarea situaţiei la faţa locului şi întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancţiuni contravenţionale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de muşamalizarea şi neraportarea infecţiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora”, a declarat ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Până în prezent, au fost aplicate următoarele sancţiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iaşi:
• Epidemiologul spitalului – 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecţiilor nosocomiale;
• Medic ATI – 10.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor;
• Unitatea sanitară – 50.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor.
De asemenea, la nivelul instituţiei s-au dispus:
• Suspendarea internărilor în secţia ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secţiei şi a vizitatorilor/aparţinătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens;
• Utilizarea echipamentului de protecţie şi igiena adecvată a mâinilor personalului medical;
• Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secţia ATI şi intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului;
• Repetarea probei de apă potabilă din reţea, sală cateter
• Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcţie de rezultatele obţinute, conforme sau neconforme;
• Testarea în continuare a materialelor sterile achiziţionate din afara unităţii sanitare şi utilizarea mănuşilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.
”Ministerul Sănătăţii a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Iaşi”, a adăugat MS.

IPJ Iaşi s-a autosesizat şi face anchetă în cazul celor şase copii care au murit la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi

Poliţiştii ieşeni s-au autosesizat din oficiu şi fac o anchetă în cazul celor şase decese de la Spitalul de Copii din Iaşi, cercetările fiind desfăşurate sub coordonarea procurorilor.

”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.

Totodată, conducerea IPJ Iaşi susţine că nu a fost depusă nici o sesizare la Poliţie în acest caz.
Ministerul Sănătăţii a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, 9 pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.
”Din datele medicale existente la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecţiile asociate asistenţei medicale, celelalte patologii şi comorbidităţi ale pacienţilor şi deces. Legătura de cauzalitate dintre infecţia cu Serratia Marcescens şi deces va fi stabilită de experţii în medicină legală”, a arătat MS.
Conform datelor existente în prezent, prima infecţie a apărut în 13 septembrie, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în 19 septembrie, când la spital erau deja 4 pacienţi infectaţi.
Reprezentanţii MS au afirmat că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secţiei de terapie intensivă şi nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislaţiei în vigoare.
“Am dispus de urgenţă un control comun, al şefului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi al şefului Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii, care se vor deplasa de urgenţă la Iaşi, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii, pentru evaluarea situaţiei la faţa locului şi întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancţiuni contravenţionale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de muşamalizarea şi neraportarea infecţiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora”, a declarat ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Până în prezent, au fost aplicate următoarele sancţiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iaşi:
• Epidemiologul spitalului – 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecţiilor nosocomiale;
• Medic ATI – 10.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor;
• Unitatea sanitară – 50.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor.
De asemenea, la nivelul instituţiei s-au dispus:
• Suspendarea internărilor în secţia ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secţiei şi a vizitatorilor/aparţinătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens;
• Utilizarea echipamentului de protecţie şi igiena adecvată a mâinilor personalului medical;
• Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secţia ATI şi intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului;
• Repetarea probei de apă potabilă din reţea, sală cateter
• Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcţie de rezultatele obţinute, conforme sau neconforme;
• Testarea în continuare a materialelor sterile achiziţionate din afara unităţii sanitare şi utilizarea mănuşilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.
”Ministerul Sănătăţii a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Iaşi”, a adăugat MS.

Nicuşor Dan: Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. O dramă inacceptabilă, se impune de urgenţă o anchetă / Toleranţă zero faţă de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, vineri, că este profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde şase copii şi-au pierdut viaţa, arătând că este ”o dramă inacceptabilă şi se impune de urgenţă o anchetă, pentru a stabili dacă s-au ascuns informaţii sau au existat responsabilităţi individuale”. Preşedintele cere ministrului Sănătăţii, în primul rând, şi Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecţiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanţă a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânată.

”Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde şase copii şi-au pierdut viaţa. Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat”, a scris preşedintele pe Facebook.

Nicuşor Dan arată că ”aceasta este o dramă inacceptabilă şi se impune de urgenţă o anchetă pentru a stabili dacă s-au ascuns informaţii sau au existat responsabilităţi individuale”.

”Toate aceste lucruri trebuie clarificate şi sancţionate fără echivoc. Solicit transparenţă totală privind rezultatele corpului de control, inspecţiilor sanitare şi anchetele medico-legale, incluzând publicarea rapoartelor complete. Toleranţă zero faţă de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica”, declară şeful statului.

Preşedintele adaugă că, în acelaşi timp, acest eveniment teribil reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile. ”

În România infecţiile nosocomiale şi infrastructura depăşită pun în pericol viaţa pacienţilor. România are nevoie de spitale noi, de investiţii reale în secţiile de terapie intensivă şi de protocoale ferme de prevenţie şi control al infecţiilor. Cer ministrului Sănătăţii, în primul rând, şi Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecţiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanţă a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânată”, mai cere şeful statului.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce şase copii au murit în secţia de Terapie Intensivă.

Directorul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este sensibil la antibiotice, precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că este ”inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice”.

Rogobete susţine că primul caz de infecţie a fost raportat la DSP abia după cinci zile, iar Ministerul Sănătăţii a aflat ”abia astăzi”, după 13 zile de la primul caz. Potrivit datelor preliminare, spitalul nu a luat la timp măsurile necesare de izolare a infecţiei, în Secţia de Terapie Intensivă. ”Am dispus de urgenţă un control comun de la minister. Cei care nu şi-au făcut treaba vor pleca acasă fără discuţie”, avertizează ministrul.

Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens.

Spitalele vor fi obligate să instaleze butoane de panică la patul pacienţilor / Legea merge la promulgare