Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, anunță că nu va vota niciodată o lege care slăbește sistemul de sănătate și ”umilește oamenii care îl țin pe umeri de atâția ani”, relatează Agerpres.ro.
”În ianuarie, m-am opus ferm încercării de a reduce cu 10% veniturile personalului medical. Am spus atunci că nu poți construi un sistem de sănătate mai puternic lovindu-i tocmai pe cei care îl țin în viață. Și o voi spune din nou astăzi. Nu voi vota niciodată o lege care slăbește sistemul de sănătate și umilește oamenii care îl țin pe umeri de atâția ani. Ieri am fost la Târgu Mureș. Astăzi sunt la Cluj. Merg prin spitale, vorbesc cu medici, asistente, infirmieri și personal auxiliar. Peste tot văd același lucru: oameni la limita epuizării, care continuă să îngrijească pacienții cu profesionalism, deși duc lipsa colegilor, fac gărzi peste gărzi și duc în spate un sistem întreg. Asta este reforma? Să-i împingi și pe ultimii să plece? Chiar vrem un nou val de medici care își caută viitorul în alte țări? Chiar vrem spitale mai goale și pacienți care așteaptă și mai mult? Asta e reforma mult dorită?”, a transmis joi Rogobete pe Facebook.
Potrivit acestuia, reforma nu înseamnă să tai din veniturile celor care salvează vieți, ci să construiești, să investești și să ai respect pentru profesioniști.
”Fără personal medical motivat și tratat cu demnitate, orice discurs despre reformă rămâne doar propagandă. Eu aleg să fiu de partea lor. Astăzi, la fel ca în ianuarie. Și voi continua să lupt pentru ei”, a fost mesajul social-democratului.
STUDIU: Cum influenţează obiceiurile de somn sănătatea creierului













