Anchetă la un cămin din Voluntari care funcţiona fără licenţă valabilă

Inspectoratul de Poliţie Ilfov a deschis un dosar penal după ce s-a constatat că un cămin pentru vârstnici din Voluntari, aparţinând unei asociaţii, funcţiona fără licenţă valabilă. Acolo au fost găsiţi 26 de bătrâni, transmite News.ro.

”La data de 27 iulie a.c., poliţiştii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcţionează o asociaţie, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice. În cadrul verificărilor efectuate, asociaţia nu a putut pune la dispoziţie o licenţă valabilă de funcţionare. În cadrul activităţilor, au fost informaţi reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, precum şi personalul specializat din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”, a transmis, vineri, IPJ Ilfov.
În urma verificărilor, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar de urmărire penală, în care fac cercetări pentru exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă.
De asemenea, în cadrul verificărilor, poliţiştii din Voluntari au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 2, alin. 3 şi art. 3, pct. 2 din H.G. 301/2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here