ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 4 staţii din reţeaua Lukoil

Foto: INQUAM/George Călin

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 4 staţii din reţeaua Lukoil şi au aplicat, până acum, amenzi în valoare de peste 45.000 lei în urma controalelor derulate la nivelul întregii ţări în această reţea de benzinării, informează Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit Agerpres.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început pe data de 14.03.2024 o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în staţiile de carburant din reţeaua Lukoil. Până în acest moment comisarii ANPC au verificat 88 de staţii, acţiunea fiind în curs la cea mai mare parte dintre acestea. Pentru neregulile constatate, până acum, au fost aplicate deja următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei; 3 avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 4 staţii”, se arată în comunicatul ANPC, transmis joi.

Principalele abateri constatate au fost lipsa etichetelor de preţ ale produselor de la raft, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă, utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare, comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare, folosirea unor echipamente neigienizate, nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii, comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie, comercializarea unor jucării cu deficienţe de etichetare, nerespectarea regimului promoţiilor, comercializare produse nealimentare fără certificat de garanţie şi comercializarea unor produse textile fără menţionarea compoziţiei fibroase în limba română.

La începutul acestei săptămâni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că a demarat o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare în staţiile de carburant din reţeaua OMV-Petrom, iar în urma verificărilor a dispus închiderea temporară a 11 staţii.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de peste 340.000 lei şi 5 avertismente. De asemenea, comisarii au stabilit oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 30.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 11 staţii şi au făcut o propunere pentru închiderea unei staţii de carburant pentru o perioadă de până la 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here