Antonio Tajani: Dacă vrem să fim apărători ai păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană

Sursa: X

Uniunea Europeană ar trebui să îşi formeze propria armată combinată care ar putea juca un rol în menţinerea păcii şi în prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, Tajani a declarat că o cooperare europeană mai strânsă în domeniul apărării este o prioritate pentru partidul Forza Italia pe care îl conduce.

„Dacă vrem să fim apărători ai păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiţie fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”, a declarat el în interviul publicat duminică.

„Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific – cetăţenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejaţi decât de ceva care există deja, şi anume Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Cooperarea europeană în domeniul apărării a căpătat o importanţă sporită pe agenda politică de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.

Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, ţară membră a UE, aderând la alianţă anul trecut, iar Suedia fiind, de asemenea, pe cale să devină membru.

Tajani a mai spus că Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, ar trebui să îşi eficientizeze conducerea şi să aibă o singură preşedinţie, în locul actualei structuri formate dintr-un preşedinte al Consiliului European şi un preşedinte al Comisiei Europene.

Ministrul de Externe a devenit liderul Forza Italia după moartea lui Silvio Berlusconi anul trecut.

Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul indicator al popularităţii partidului după pierderea fostului său lider carismatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here