Antony Blinken recunoaşte că în Departamentul de Stat al SUA există o dezbatere internă cu privire la războiul din Gaza

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a recunoscut existenţa unei dezbateri interne în Departamentul de Stat asupra poziţiei pe care administraţia a adoptat-o cu privire la războiul din Gaza dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, relatează EFE, citată de Agerpres.

Într-un mesaj trimis angajaţilor, la care EFE a avut acces vineri, Blinken a recunoscut că izbucnirea conflictului i-a afectat pe unii angajaţi la nivel personal. El a apărat totodată politica adoptată de autorităţile americane.

Blinken a trimis mesajul după demisia lui Josh Paul, responsabil cu Afacerile Parlamentare al Biroului Politic Militar al Departamentului de Stat, care în scrisoarea sa de demisie a denunţat sprijinul „orb doar în favoarea uneia dintre părţi” acordat de administraţia preşedintelui Joe Biden, ceea ce duce la decizii „mioape, distructive şi în contradicţie cu valorile” pe care se laudă că le apără.

„Ştiu că pentru mulţi dintre voi, aceasta nu a fost doar o provocare la nivel profesional, ci şi una personală”, le-a transmis angajaţilor şeful diplomaţiei americane.

Blinken a subliniat că unii diplomaţi şi angajaţi locali din regiune au fost „direct afectaţi de violenţă, inclusiv de pierderea celor dragi şi a prietenilor”.

În timp ce alţii, în Statele Unite, simt „teamă” din cauza atacurilor de ură în creştere împotriva arabilor, musulmanilor şi evreilor.

Blinken a declarat că administraţia Biden regretă „pierderea tuturor vieţilor nevinovate” în conflict, israeliene şi palestiniene deopotrivă.

El a reiterat că administraţia americană „susţine pe deplin dreptul Israelului de a se apăra”, dar a clarificat că acest lucru trebuie făcut respectând dreptul internaţional şi luând „toate măsurile de precauţie pentru a proteja civilii” din Gaza.

În plus, el a reiterat angajamentul Statelor Unite faţă de soluţia celor două state. Deşi a recunoscut că pare o cale „îndepărtată”, a spus că acum este momentul să „luptăm” pentru a o păstra.

În scrisoarea sa, Blinken a cerut întregului personal să aibă grijă unii de alţii cu „umanitate şi empatie”, încurajând în acelaşi timp dezbaterile interne.

„Trebuie să ne asigurăm că menţinem spaţiile de dezbatere şi disidenţă care fac ca politicile şi instituţia noastră să fie mai bune”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here