Preşedintele Autorităţii Palestiniene, la Cairo: Nu vom pleca, vom rămâne pe pământul nostru

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a fost sfidător în remarcile adresate liderilor mondiali reuniţi sâmbătă la Summitul pentru Pace de la Cairo, spunându-le ”Nu vom pleca, vom rămâne pe pământul nostru”, relatează CNN.

Abbas este liderul Autorităţii Palestiniene, un organism guvernamental cu autonomie limitată în Cisiordania ocupată.

Autoritatea a fost stabilită în Acordurile de la Oslo din 1993, un pact de pace între Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, prin care aceasta a renunţat la rezistenţa armată împotriva Israelului în schimbul promisiunilor unui stat palestinian independent.

”Avertizăm asupra oricăror încercări de a ne strămuta poporul din Gaza şi, de asemenea, avertizăm asupra oricăror încercări de a expulza palestinieni din casele lor sau de a-i strămuta din Ierusalim sau din Cisiordania, pentru că nu vom accepta strămutarea şi vom rămâne neclintiţi pe pământul nostru ndiferent de provocări”, a subliniat Abbas în prezența liderilor mondiali, potrivit News.ro.

”Doamnelor şi domnilor, nu vom pleca, nu vom pleca, nu vom pleca şi vom rămâne pe pământul nostru”, a spus el.

În timpul discursului său, Abbas şi-a exprimat, de asemenea, condamnarea uciderilor de civili de ambele părţi şi a cerut eliberarea tuturor ostaticilor.

El a reiterat poziţia Autorităţii Palestiniene conform căreia ”securitatea şi pacea pot fi atinse prin punerea în aplicare a soluţiei cu două state, în conformitate cu legitimitatea internaţională” şi înfiinţarea unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here