Anunțul recent al Coreei de Nord privind restricționarea importurilor de „articole inutile” a dus la o creștere a „cumpărăturilor de panică” la Phenian, informează Daily NK.

Prețurile diferitelor mărfuri au continuat să crească de la apariția anunțului, iar oamenii cumpără tot ce pot”, a informat o sursă Daily NK cu sediul în Phenian.

Daily NK a raportat pe 22 aprilie că un „document generat de o decizie comună”, semnat atât de Cabinetul țării, cât și de Comitetul central al partidului comunist a fost transmis organizațiilor din toată țara. Documentul afirmă că țara a implementat restricții la importurile de articole „fără importanță”, cum ar fi condimente pentru produse alimentare și electronice.

Câteva surse din Phenian au declarat pentru Daily NK că încă de pe 18 aprilie au început „cumpărăturile de panică” în capitala Coreei de Nord – a doua zi după ce a fost făcut anunțul referitor la restricțiile la import – și că prețurile produselor alimentare, condimentelor și electronicelor vândute în diverse magazine au crescut continuu de atunci.

Sursele au explicat că astfel de cumpărături de panică, în Phenian, au mai avut loc de două în acest an. Prima dată a fost imediat după ce autoritățile au închis granița sino-coreeană pentru a preveni un focar de COVID-19 la sfârșitul lunii ianuarie.

A doua oară, potrivit unor surse Daily NK, a avut loc după ce un ordin a fost transmis de comitetele de partid provinciale din toată țara la sfârșitul lunii februarie, ordonând tuturor să „pregătească aprovizionarea hranei pentru o lună”.

Această ultimă rundă de cumpărături, generată de anunțul guvernului privind restricțiile privind importurile este încă în desfășurare, au confirmat sursele Daily NK.

Orezul și alte produse agricole cultivate în Coreea de Nord sunt încă disponibile pe piețele locale, dar alimentele și condimentele importate și-au dublat prețul”, a declarat o sursă, adăugând: „Oamenii spun că, chiar dacă prețurile cresc de patru ori, <<Va trebui să cumpăr [produsele] pentru că nu se vor mai găsi.>> „

Făina importată este aproape complet vândută pe piețele din Pyongyang, au spus sursele, în timp ce cinci kilograme de ulei de soia care se vindeau inițial cu 45 KPW (în jur de 0.05 USD) acum costă 100 KPW (în jur de 0.11 USD) baxul. Frigiderele cu două uși care costau în jur de 494 USD, se vând acum cu un preț aproximativ de 805 USD, ceea ce reflectă o creștere semnificativă a prețurilor produselor electronice după anunțul privind restricția la import.

Vânzătorii altor bunuri importate și-au ridicat pur și simplu prețurile și așteaptă ca prețurile să crească și mai mult pentru a le vinde, au declarat sursele Daily NK.

Între timp, oficialii locali din oraș au pus în mișcare propaganda, punând accent pe solidaritate și faptul că oamenii ar trebui „să strângă cureaua” și să-și pună „încrederea în partid” pentru a trece prin această „perioadă dificilă”, așa cum au făcut-o în „perioada de reconstrucție de după războiul cu Coreea de Sud.”

*Prețurile la energie electrică au crescut

O sursă nord-coreeană din provincia Ryanggang a raportat recent că prețurile la electricitate din provincie au crescut considerabil în ultimele câteva luni, o evoluție care a dus la frustrare în rândul rezidenților locali.

„Prețul la energie electrică a crescut de la 370 KPW [mai puțin de 50 de cenți USD] pe kilowat în a doua jumătate a anului trecut, autoritățile au obligat să plătească o sumă suplimentară de 1.000 până la 2.000 [aproximativ 10-20 de centi USD] pe fiecare aparat articol electronic, încă de la sfârșitul anului trecut ”, a declarat sursa Daily NK, pe 22 aprilie.

În trecut, familiile nord-coreene din provincie au plătit sume relativ mici de bani pentru energia electrică, doar 50-100 KPW [între 5 și 10 cenți USD] pe kilowatt. Mai mult, multe familii consumau doar cantități mici de energie electrică, ceea ce însemna, în medie, că plăteau doar câteva sute de KPW la fiecare factură.

În general, însă, familiile nord-coreene au cumpărat din ce în ce mai multe electronice și folosesc panouri solare pentru a-și satisface nevoile de energie electrică.

Între timp, autoritățile din Coreea de Nord au început campanii de presă pentru a reduce consumul de energie electrică, asemănând economisirea energiei electrice cu „patriotismul”.

Chiar liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a încurajat oamenii să folosească mai puțină energie electrică, argumentând că „perturbă foarte mult” construirea unei „țări socialiste puternice”.

Începând cu anul trecut, unele părți ale țării, inclusiv provincia Ryanggang, au experimentat cu un nou sistem de plată a energiei electrice pentru a ajuta la reducerea „electricității irosite”.

Noul sistem a înregistrat o creștere a facturilor la energia electrică, odată cu implementarea unor trepte care preiau niveluri specifice de plăți pentru anumite articole electronice.

Liderii din Inminban au fost rugați de către birourile locale din acel district să perceapă taxele de energie electrică de la fiecare locuință din raionul lor și, în timp ce unii privesc cu înțelegere și către cei care nu pot sau nu vor plăti, intenția altor oficiali care „hotărăsc de la sine să colecteze fiecare bănuț duce la controverse”, a spus sursa.

O parte din motivele pentru care izbucnesc nemulțumiri este acela că familiile consideră că este ridicol că trebuie să plătească pentru electricitate, chiar atunci când și-au instalat propriile panouri solare și folosesc energia provenită de la ele.

Cu toate acestea, autoritățile nord-coreene consideră că familiile folosesc puterea furnizată de stat pentru a-și alimenta dispozitivele atunci când alimentarea cu panouri solare nu reușește să furnizeze suficientă energie, a mai spus sursa.

Coreea de Nord, odată cu creșterea prețului la energie electrică în 2013, a implementat un sistem de plată a energiei electrice care a impus nord-coreenilor să plătească 5.000 KPW (aproximativ 5 dolari americani) pe trimestru, dar acest lucru a dus la o reacție severă, iar de curând s-a renunțat la acest sistem.

O altă sursă Daily NK din provincia Ryanggang a afirmat că unele familii care nu pot să plătească tarife electronice ridicate subestimează numărul dispozitivelor electronice din casele lor sau chiar pretind că dispozitivele sunt defecte pentru a reduce plățile cu energia electrică percepute de guvern.

„Aceștia susțin că dispozitivele înregistrate la autorități au fost dezafectate sau au fost vândute pentru a evita plata taxelor”, a spus sursa. „ Liderii din Inminban știu de ce oamenii fac acest lucru, dar ei sunt totuși responsabili de perceperea taxelor pe dispozitivele înregistrate.”, mai notează Daily NK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here