Politologul Ken Jowitt a dat, în opinia mea, una dintre cele mai cuprinzătoare, ponderate și realiste definiții ale democrației: „Ca și individualismul, democrația este un fenomen istoric rar si deviant, care necesită nu doar un anumit nivel de dezvoltare economică și socială, un lider talentat, un dram de «noroc», dar și o traumă culturală intensă.”
Noi ne-am pricopsit doar cu o traumă culturală intensă. Poate că din acest motiv mutațiile autoritariste ale culturii digitale pe filonul Big Data și Open Data ne cam lasă reci. Oricum, suntem hârșiți într-ale guvernărilor de supermonopol. Ce mai contează dacă datele noastre online devin cobai pentru programe de inteligență artificială deținute de Partidul Comunist Chinez și pitite în jungla de aplicații a telecomunicațiilor?
Să aruncăm un ochi, de amorul dușurilor reci, în Canada, unde a explodat recent un scandal de spionaj digital. Unul dintre cele mai căutate restaurante cu mâncare chinezească din Vancouver, HaiDiLao Hotpot, s-a dovedit că nu era doar un simplu local, ci ascundea 60 de camere de recunoaștere facială, ca parte a sinistrului sistem de „scor social” al Chinei, prin care Beijingul colecta informații despre comportamentul și gândurile diasporenilor chinezi. Dar nu doar aceștia fuseseră țintiți, ci și crema politică, precum și zeitățile bursiere. Aflat într-o zonă de lux din oraș, HaiDiLao este la modă printre diplomați și oameni de afaceri, aici se organizează cine opulente la care se discută proiecte, strategii, secrete.
Cine știe câte restaurante de top din Europa camuflează, de fapt, rețele de spionaj ale comuniștilor chinezi?
Mergem mai departe.
Putinismul a demonstrat că trăsăturile totalitare pot funcționa brici sub pretenția fariseică a democrației. Trebuie doar să ai tupeu și să-ți găsești un cadru conceptual pe măsură. Putinismul l-a găsit: „democrația controlată”, care descrie un regim securocrat de factură postmodernă, adică înzestrat cu o capacitate uimitoare de a-și schimba aparențele. Azi este liberal, mâine epatează a monarhie, poimâine o cotește în dictatură, răspoimâine, dacă are chef, se bate în piept cu cărămida statului bunăstării. Germeni ai acestui know-how putinist pot fi văzuți prin Cehia, prin Ungaria, bineînțeles, împrumutând variațiuni autohtone.
Din această „democrație controlată” au început apoi, asezonate noilor provocări de securitate, să crească „mlădițe” firești, precum „internetul suveran”, care nu este altceva decât reformularea unor principii izolaționiste, a unor dinamici de gulag ale Cortinei de Fier.
Ce exportă Xi Jinping în Europa? Ceva mult mai insidios, fiindcă este dificil de reperat și ai nevoie de o contraofensivă conceptuală bine adaptată legislativ pentru a-i ține piept: tehno-autoritarismul. E o diferență uriașă de eficiență și camuflaj între a proiecta o detentă totalitară în planul forței brute (aparatul de securitate al statului) și a o proiecta abstract – în domeniul cercetării.
Iată, vedem cum „vatra” cancel culture și a terorismului cultural woke în SUA se află în universități, așa cum tot în universități s-a născut, la sânul Școlii de la Frankfurt, și delirul parșiv al lui Marcuse legat de genetica socială a minorităților sexuale. Tot prin universități trece și Drumul Digital al Mătăsii. Geme Occidentul de parteneriate universitare cu China, unde „liberalismul” cercetării tăinuiește, de fapt, o piață de desfacere pentru tehno-autoritarismul chinez, care se infiltrează prin transferul de expertiză privind tehnologiile viitorului (calcul cuantic, inteligență artificială).
Din campusuri, „șopârlele” tehnologiei și expertizei chineze pătrund apoi în circuitul economic național, cum ar fi sub formă de aplicații bancare sau produse vaste de administrație metropolitană, precum infrastructura „orașelor inteligente”. De exemplu, chiar acum Slovacia pompează tehnologia Beijingului de recunoaștere facială în numele conceptului de „oraș sigur”.
Ce presupune, însă, un „oraș inteligent”? Existența unui sistem informatic integrat care cuprinde o multitudine de subsisteme de: cloud computing, Internet of Things (IoT), Open Data, Big Data și aplicații mobile, conectate prin intermediul unor rețele sigure.
Oricând se poate obține o „rețea sigură” cu tehnologie chineză, e nevoie doar de un context politic favorabil, ceea ce nu e dificil de obținut. Ați văzut că România a scăpat la mustață în chestiunea Cernavodă. A se vedea și acordul recent semnat de UE și China, în care UE efectiv servește pe tavă investitorilor chinezi, fără reciprocitate în acționariate, zone largi din mass-media europeană, precum și din sectorul cinematografic.
Felul în care China și-a gândit strategia de dominație globală prin tehno-autoritarism frizează perfecțiunea cameleonismului, pentru că se altoiește pe trăsăturile „native” ale prăzii, colonializând-o discret.
L-am tot citat pe filosoful „dezastrolog” Paul Virilio de vreun an încoace. Și asta pentru hulitul Virilio a amușinat cu precizie încă din anii 1970 ce avea să urmeze în subteranele „societății domocratice” (alias „societatea vitezei”).
Țările cu orașe competitive sunt acelea care au o logistică impecabilă a mobilității, tehnologiei și serviciilor publice. Pentru un șofer, autostrada este un spațiu pragmatic ce reduce distanțele geografice în diverse situații ale vieții – concediu, serviciu, sănătate etc. Statul vede, însă, altceva într-o autostradă, spune Virilio: un dispozitiv de monopol prin care poate controla – prin taxe, sisteme de supraveghere, bariere, filtre de poliție, dependențe economice, peisagistică, planificare geografică – un flux social.
Ca să controlezi riguros o societate, trebuie să controlezi viteza dinte spații (geografice, informaționale, instituționale etc.) și necesitățile umane, explică Virilio.
Modernitatea a fost definită de acesta drept un iureș de mișcări: orașe, circuite comerciale, sateliți, tehnologii ale informației, administrații interdependente, politici publice construite în jurul sistemelor de monitorizare, fortificare și mobilizare. Modernitatea a început ca o arheologie a rutelor navale, a tehnicii strategice și distribuției urbane și a devenit o lume integrată în forme și simboluri manipulate pe niște ecrane. Aceasta a dat naștere unor tipuri de management al spațiului care omogenizează geografia pentru a o aservi unor „regimuri computaționale” și unor „teritorii logistice”. Cum ar fi, în prezent, Eurocoridoarele.
Logistic, Eurocoridoarele nu țin cont de Istorie, de sensibiltățile naționale legate de suveranitatea teritorială, ci, după cum sunt ele definite de către Comisia Europeană, „sunt o categorie de spațiu de natură liniară care leagă mari aglomerări peste diferite frontiere naționale. Acestea sunt zone de dinamică spațială rapidă și pe scară largă într-o Europă a dispariției frontierelor naționale. Patru dimensiuni interdependente pot fi distinse în Eurocoridoare: infrastructură și transport (în principal rețelele transeuropene), urbanizare, dezvoltare economică și durabilitate a mediului”.
Ei bine, Drumul Digital al Mătăsii se întrepătrunde acum armonios cu proiecția de viteză informațională a Eurocoridoarelor. Ce să zic? Ghinion!
Totuși, UE nu este doar un munte de contradicții în relația cu China și Big Tech, ci are și inițiative cu cap. Uniunea face cărțile în privința reglementării produselor digitale, iar acum caută să impună o carte albă în domeniul inteligenței artificiale, vizând în special excluderea din companii a angajărilor comunistoide pe bază de scor social și limitarea recunoașterii faciale (să nu fie folosită în supravegherea populației, ci în misiuni de căutare a persoanelor dispărute). Mai multe detalii, AICI.
În timp ce putinismul, în datele lui non-imperialiste, este o rețetă de conservare cleptocratică a puterii în mâna unei elite milițienești, Xi Jinping oferă altceva Occidentului: un orizont tehnologic de dezvoltare socială (chit că-i totalitară) ce poate fi adaptat oricărui regim, oricărei ideologii, din moment ce nu este alcătuit din ierarhii birocratice și ritualuri politice, ci din arhitecturi computaționale.
Timp în care noi încă ne holbăm prin lupa experienței ceaușiste, crezând că formele dictatoriale ale puterii politice trebuie să implice ritualuri bizantine de glorificare, ca la Cântarea României. Nu, ele pot coabita paradiziac cu cea mai sofisticată societate democratică.
Uite, bo$$-ii de la Davos folosesc de decenii bune teoria New Normal, pe care au vânturat-o și-n legătură cu pandemia asta. Teoria asta este un fel de a „legaliza” ca normalitate inevitabilă ceea ce până mai ieri era considerat pericol sistemic. Și teoria asta făcea deja casă bună cu Beijingul încă de când Occidentul i-a întins covorul roșu, la începutul anilor 2000, ca să pășească în sistemul comercial mondial, zicându-și milos: „Lasă-i, mă, și pe ei să intre. Uite ce micuță, drăgălașă și inofensivă putere emergentă doldora de cashflow”.
De-asta, citind faptul că peste 70% din tranzacțiile financiare din România sunt în numerar, respir oarecum ușurat. Nu sunt tehnofob, ci tehnopesimist. Iar dacă job-ul nu m-ar ține în online, aș face cel mai probabil, într-o oarecare măsură, o tranziție spre offline, cel puțin în privința Facebook.
Mda, poate că sună ușor a paranoia? Dar dacă nici acum, cu demența digitală consemnată printre boli, nu-i plin raftul de produse prielnice paranoiei, atunci când?
Una peste alta, offline-ul începe să fie noua „Veșnicia s-a născut la sat”.
