Aproximativ 32.000 de ţinte civile şi peste 700 de instalaţii critice de infrastructură, lovite de ruşi de la începutul războiului în Ucraina

De la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, atacurile ruse în Ucraina au avariat aproximativ 32.000 de ţinte civile şi peste 700 de instalaţii critice de infrastructură, anunţă Guvernul de la Kiev, relatează CNN, potrivit News.ro.

”Aşa cum te aştepţi de la terorişti, ruşii vizează ţinte civile. Până acum, aproximativ 32.000 de astfel de ţinte au fost avariate de rachete şi obuze ruseşti. Este vorba mai ales de case private sau blocuri de locuinţe civile”, acuză într-un interviu acordat duminică presei ucrainene un diplomat ucrainean, Evghenii Enin.

”Doar 3% dintre atacurile înregistrate au vizat instalaţii militare”, denunţă el.

”Până acum, peste 700 de instalaţii critice de infrastructură – aerodromuri, poduri, depozite de petrol, substaţii electrice, între altele – au fost atinse”, acuză Enin.

Moscova ”are dorinţa maniacă de arunca Ucraina în beznă şi nu există niciun motiv să credem că ei (ruşii) se vor opri”, denunţă diplomatul.

CNN scrie că nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii.

Rusia a atacat în mod repetat infrastructuri civile în Ucraina, provocând pene de curent ample înainte de venirea iernii.

Putin le-a spus mamelor soldaţilor ruşi care luptă în Ucraina că nu regretă nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here