Armata israeliană: Majoritatea ostaticilor din Gaza sunt în viaţă

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat noi informaţii privind statutul ostaticilor şi al persoanelor dispărute luate de Hamas în urma atacului brutal din 7 octombrie, iar armata spune că majoritatea ostaticilor sunt în viaţă, relatează CNN, potrivit News.ro.

Peste 20 dintre ostatici au vârsta sub 18 ani, în timp ce 10-20 dintre ei au peste 60 de ani.

Nu este clar câţi ostatici sunt reţinuţi în total în Gaza.

IDF a declarat că numărul celor dispăruţi este între 100 şi 200 de persoane, în timp ce un purtător de cuvânt al aripei militare a Hamas, Brigăzile Al-Qassam, a declarat luni, într-o înregistrare video, că numărul acestora este de cel puţin 200-250. Purtătorul de cuvânt, Abu Obaida, a declarat că Brigăzile Al-Qassam deţin aproximativ 200 de ostatici, în timp ce restul sunt deţinuţi de alte „formaţiuni militante” din Gaza, adăugând că nu a putut determina numărul exact de ostatici din cauza bombardamentelor israeliene constante.

Forţele de apărare israeliene au declarat că au redus numărul persoanelor dispărute de la 3.000 în prima zi a războiului la până la 200 de persoane, deoarece au confirmat locaţiile acestora. În cazul a sute de israelieni încă dispăruţi, între care figurează şi două persoane care au şi cetăţenie română, armata spune că nu are informaţii despre locaţia acestora.

De asemenea, IDF a mai spus că încă desfăşoară operaţiuni de căutare a cadavrelor în apropierea zonei din Fâşia Gaza unde s-a desfăşurat atacul Hamas.

The Guardian: Doi ostatici americani, eliberaţi din Gaza

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here