Armele biologice, amenințarea existențială a secolului XXI. Doi pași prin care putem împiedica producerea unui „cataclism de laborator”

Reîncălzirea ipotezei conform căreia Covid-19 ar putea fi produsul unei scurgeri de laborator din Wuhan este alarmantă și merită să fie luată foarte în serios, scrie The Times.

Chiar dacă virusul nu provine dintr-un laborator de biosecuritate, un asemenea pericol există, iar următoarea pandemie ar putea porni dintr-un astfel de loc, cu excepția cazului în care standardele de securitate vor fi îmbunătățite, atrag atenția jurnaliștii britanici.

În lume există 50 de laboratoare cu nivelul de biosiguranță 4 (cel mai înalt nivel), inclusiv cel Wuhan, dar mai mult de 3.000 de alte laboratoare se ocupă de agenți patogeni care ar putea fi la fel de periculoși precum coronavirusul, dar sunt nereglementate sau în afara mecanismelor internaționale de supraveghere. Securitatea unora dintre aceste laboratoare nu este cea pe care o găsim în Marea Britanie și Statele Unite, iar pericolul ca un cercetător să se dovedească a fi un „actor rău” este mare, precizează The Times.

Convenția ONU privind armele biologice (BTWC) ar trebui să supravegheze aceste laboratoare pentru a preveni accidentele, furturile și, cel mai important, pentru a se asigura că teroriștii sau statele-problemă nu dezvoltă arme biologice. Deși convenția asupra armelor chimice a reușit să țină sub control dezvoltarea acestui tip de armament, aceasta se dovedește însă greu de impus unor țări devastate de război precum Siria.

În domeniul biosecurității și rezilienței pandemice există: o funcție de „detectare”, de identificare și blocare; o funcție de „protejare”, care include contramăsuri medicale; o funcție de „decontaminare”, vizând curățarea și prevenirea răspândirii.

După cum ne-a arătat Covid-19, omenirea pare să se concentreze exclusiv pe ultimele două și nu pe prima – DETECTAREA -, deși prevenirea este mai de dorit decât vindecarea, subliniază jurnaliștii britanici.

Doi pași esențiali

Există doi pași semnificativi pentru a îmbunătăți lucrurile. În primul rând, avem acum tehnologia și cunoștințele necesare pentru a produce un sistem biologic global eficient de avertizare timpurie, care ar putea identifica focarele și stopa „din fașă” contagiunea.

În al doilea rând, BTWC are nevoie de o renovare urgentă pentru a reglementa eficient și a controla laboratoarele lumii și oamenii de știință care lucrează în acestea, atrage atenția publicația britanică.

Pare un câștig de domeniul evidenței extinderea jurisdicției Organizației pentru interzicerea armelor chimice și asupra celor biologice. Fără îndoială, rușii și chinezii s-ar opune acestei mișcări, dar este timpul ca guvernele democratice majoritare ale ONU să combată orice refuz.

Aceste probleme necesită o promovare completă și onestă, pentru a galvaniza guvernele lumii. Știința biologică este probabil amenințarea existențială planetară a secolul XXI, așa cum știința atomică a fost în secolul XX, cu excepția cazului în care biosecuritatea va fi reglementată într-un mod eficient, mai scriu jurnaliștii de la The Times.

Summitul G7 din Cornwall de săptămâna viitoare ar fi un moment ideal pentru a începe să vorbim serios despre acest pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here