Oferindu-i lui Putin atât de mult în privința Ucrainei, Trump îi atacă pe aliații Americii, nu pe adversarii săi
Donald Trump își asumă un pariu semnificativ dată fiind abordarea sa față de Ucraina. Prin forțarea unui deznodământ și prin atitudinea atât de călduroasă față președintele rus, Vladimir Putin, el riscă să facă concesii premature unui lider ale cărui ambiții s-ar putea extinde mult dincolo de Ucraina.
Săptămâna aceasta, la Fox News, Trump a sugerat că Ucraina „ar putea fi rusă într-o zi” și a vehiculat ideea că ajutorul american ar trebui să fie condiționat — mai exact, de accesul la mineralele rare ale Ucrainei. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a semnalat că aderarea Ucrainei la NATO nu mai este o opțiune. Pentru mulți, acest lucru poate părea un acord pragmatic, dar dacă Putin crede că Statele Unite sunt pregătite să accepte o Ucraină controlată de Rusia, nu va avea prea multe motive să se oprească aici.
Nu este paranoic să credem că ambițiile Rusiei — nu doar ale lui Putin — nu se opresc la Ucraina. Dacă percep o slăbiciune în hotărârea Occidentului, Putin și elitele ruse ar putea viza Moldova, statele baltice sau ar putea căuta o influență mai mare (chiar și un control restaurat) asupra Europei Centrale și de Est. De aceea, politica SUA față de Ucraina nu a fost niciodată doar despre Ucraina — este despre faptul dacă agresiunea militară în Europa va fi tolerată sau descurajată.
Recunosc că Trump atinge un adevăr incomod: Ucraina se confruntă cu provocări serioase în recâștigarea completă a întregului teritoriu pierdut, iar aliații săi nu vor susține un război nesfârșit doar din principiu. Deși președintele Joe Biden nu a spus explicit acest lucru, factorii de decizie și analiștii recunosc discret că este puțin probabilă eliminarea totală a controlului rus, atât în estul Ucrainei, cât și în Crimeea. Cu câteva luni în urmă, chiar în aceste pagini fostul prim-ministru român Mihai Răzvan Ungureanu și cu mine am conturat scenarii de final în acest sens. Prin urmare, șocul real pentru ucraineni nu rezidă neapărat în conținutul declarațiilor lui Trump, ci în franchețea lor — care este, într-adevăr, neînțeleaptă.
Dacă va avea loc o înțelegere negociată și dacă anexările teritoriale ale Rusiei vor fi acceptate pe baza pragmatismului și a realpolitik-ului, atunci aceasta trebuie să includă garanții clare pentru securitatea și viitorul Ucrainei, precum și compensații pentru pierderile suferite atât în vieți omenești, cât și teritoriu. Acest scenariu nu ar fi neapărat dezastruos pentru Kiev.
Există o posibilitate în care Ucraina, în schimbul renunțării la 20% din teritoriul său, ar putea obține aderarea la UE și un sprijin economic și militar semnificativ din partea Europei. De aceea, UE ar trebui să pregătească un plan care să dea brânci birocrației și să garanteze Ucrainei o prosperitate de care Rusia nu va avea parte vreme, în cel mai bun caz. Pe termen lung, integrarea în UE ar putea fi mai valoroasă pentru Ucraina decât aderarea la NATO, deoarece Articolul 5 al NATO nu garantează, de fapt, un răspuns militar specific — contrar concepțiilor larg răspândite.
Stilul general de diplomație al lui Trump, dacă suntem generoși în interpretare, pare să fie orientat spre extinderea „ferestrei Overton” a discursului — punând pe masă idei ridicole, precum exodul a peste două milioane de palestinieni din Gaza, probabil pentru a obține altceva, mai puțin ridicol, cum ar fi presiunea lumii arabe asupra Hamas. Acest stil presupune a speria oamenii pentru a-i face să creadă că ești imprevizibil.
Nu este întotdeauna o strategie elegantă, dar poate fi prezentată ca „arta negocierii” (“art of the deal” – în orig.) — titlul cărții (presupus) scrise de Trump în anii ’80. Însă, în privința lui Putin și a Ucrainei, Trump pare să facă exact opusul — ceva ce arată mai mult ca „arta capitulării”: în loc să stabilească cerințe ridicate ca punct de plecare, el sare direct la concesii.
Chiar în timp ce vicepreședintele JD Vance se întâlnea săptămâna aceasta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Conferința de Securitate de la München (și, totodată, lansa critici la adresa gazdelor sale și se întâlnea cu liderul extremei drepte din Germania), secretarul apărării, Pete Hegseth, șoca aliații sugerând că SUA nu sunt interesate de securitatea continentului, că vor bloca aderarea Ucrainei la NATO (care-i fusese promisă încă din 2008) și că nu vor face parte din nicio forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina după război.
Această abordare riscă să dezvăluie prea devreme intențiile Americii, într-un mod care slăbește poziția Ucrainei în loc să o întărească. Pare o încercare pripită de a intermedia un acord fără o evaluare completă a riscurilor.
Practic, Trump pare mult prea dornic să negocieze direct cu Putin — ceea ce poate că îi oferă o satisfacție de mare putere, dar îi oferă și lui Putin exact ceea ce își dorește: un statut de egalitate complet nejustificat cu liderul lumii libere.
Dacă Ucraina va face concesii teritoriale (ceea ce, într-un fel sau altul, prezic de trei ani — vezi interviul de mai jos), acest lucru ar trebui să se întâmple ca parte a unei strategii mai ample, care să-i asigure viitorul. Nu ar trebui să fie forțată în stil mafiot de cererile lui Trump pentru bogățiile sale minerale, ca un fel de garanție colaterală.
Într-adevăr, planul lui Trump, despre care se relatează că ar condiționa ajutorul SUA pentru Ucraina de „restituții financiare”, este execrabil, deoarece tratează asistența militară vitală ca pe un instrument de negociere tranzacțională, și nu ca pe o necesitate strategică. Supraviețuirea Ucrainei este în interesul Americii, deoarece descurajează agresiunea rusă și menține credibilitatea NATO. Faptul de a-i forța pe aliați să plătească subminează încrederea în alianță și transmite semnalul că angajamentele SUA sunt nesigure, încurajându-i pe adversari. Abordarea lui Trump amintește de precedentele sale quid pro quo privind Ucraina (care, apropo, i-au adus o procedură de destituire), doar că de data aceasta consecințele ar putea remodela catastrofal ordinea de securitate a Europei.
„În Ucraina privim această situație cu frustrare. Spre deosebire de Orientul Mijlociu, în cazul nostru Trump exercită presiune asupra unui aliat al Americii, nu asupra unui adversar”, spune Andriy Taranov, membru al consiliului de administrație al postului public de televiziune din Ucraina. „Este o formă ciudată de negociere, care s-ar putea să nu fie potrivită pentru această parte a lumii”.
Dincolo de riscurile imediate pentru Europa și Ucraina, abordarea lui Trump ar putea avea consecințe pe termen lung asupra credibilității SUA. Dacă Ucraina este forțată să accepte un acord prematur fără garanții adecvate, alți aliați ai SUA — incluzându-i pe cei din NATO și Indo-Pacific — ar avea motive întemeiate să se întrebe cât de fiabile sunt angajamentele americane.
Țări precum Taiwan, care se bazează pe descurajarea americană împotriva Chinei, s-ar putea întreba dacă viitorul sprijin al SUA va veni și el cu condiții sau concesii. Dacă Beijingul percepe că Rusia a reușit să obțină câștiguri teritoriale prin perseverență și negocieri, mai degrabă decât printr-o victorie clară, ar putea ajunge la concluzia că tactici similare ar putea fi aplicate în Taiwan.
Taiwanul nu are unde să meargă, dar să spunem doar că Brazilia și India — cu 1,5 miliarde de oameni — au. Iar acesta nu este genul de rezultat spre care obișnuiau să țintească durii Americii.
Un leadership puternic presupune să recunoști că unele conflicte nu pot fi rezolvate prin soluții rapide — mai ales când ai de-a face cu un adversar care poate interpreta compromisul ca pe un semn de slăbiciune, nu ca pe un pas spre pace. Dacă obiectivul este pur și simplu încheierea războiului, indiferent de consecințe, rezultatul ar putea fi o înțelegere impusă sub presiune, care nu va face decât să invite la noi instabilități.
Miza este mult mai mare decât granițele unei singure țări — este în joc echilibrul de putere din Europa pentru deceniile următoare și credibilitatea Americii într-un moment în care China se ridică, iar Rusia vrea să-și recâștige statutul de superputere sub propriul său șef mafiot.
Dacă America este încă liderul lumii libere, atunci ar trebui să aibă un lider care să fie rațional, înțelept, curajos, lipsit de ego și conștient de lecțiile istoriei. În schimb, îl are pe Trump. Fiți foarte îngrijorați.
Americanii ar trebui să ia personal micul război al lui Trump împotriva AP
