Israelienii își pierd răbdarea cu tactica de întârziere a lui Netanyahu în negocierile sale bizare cu măcelarii Hamas
Uciderea a șase tineri israelieni deținuți de Hamas a atras furia israelienilor asupra guvernului lui Benjamin Netanyahu. Concomitent cu o grevă națională de protest, planificată pentru luni, există o exasperare și o nerăbdare crescânde față de ceea ce criticii văd ca o abandonare cinică a ostaticilor, menită să-i permită lui Netanyahu să se agațe de putere pe fondul calamității epice și al eșecului.
Atât de mare este angoasa față de modul în care gestionează situația, încât acoperirea mediatică a protestelor care au izbucnit în weekend, după ce se aflase de respectivele crime, nu s-a concentrat deloc pe adevăratul criminal: gruparea jihadistă palestiniană Hamas, care în octombrie 7 anul 2023 a dat naștere unui război care a ucis până în prezent probabil 40.000 de oameni.
În centrul recentelor evenimente se află insistența lui Netanyahu că Israelul trebuie să păstreze cu orice preț o porțiune din Gaza, cunoscută sub numele de Coridorul Philadelphi, de-a lungul graniței fâșiei cu Egiptul. Acest lucru vine în contradicție cu cererea Hamas ca Israelul să părăsească toată Gaza – pe care Israelul părea să o accepte în urmă cu câteva luni, ca parte a propunerii anunțate de președintele Biden la 31 mai.
Acuzația care acum se răspândește pe scară largă este aceea că Netanyahu a renunțat pentru a anula anticipatul acord de încetare a focului și privind ostaticii. El ar face acest lucru din două motive: în primul rând, argumentul său egoist (dar eficient) conform căruia recriminările politice din cauza eșecului din 7 octombrie trebuie lăsate deoparte în timpul luptelor; în al doilea rând, pentru că partidele de extremă-dreapta, care sunt cheia coaliției sale, au amenințat că o vor doborî în cazul în care el ar încheia războiul (vor, în schimb, să repopuleze Gaza cu evrei).
Comentatorul Haim Levinson și-a trecut propriul Rubicon când s-a ocupat de toate acestea, scriind în Haaretz: „Refuzăm să credem că prim-ministrul nostru este o persoană rea, liderul unui cult bolnav – (dar) trebuie să realizăm că acesta este cazul”.
Cu greu ar putea fi descrise atât de perfect – și pe cât de îngrozitoare sunt – evenimentele din ultimele zile, pentru a putea apuca problemele de la un cap și a face ca un astfel de mesaj să rezoneze.
Joi dimineață, Netanyahu a insistat să organizeze un vot surpriză în Cabinet în care să declare că Israelul nu va abandona Philadelphi. Era bine înțeles că o astfel de decizie – dacă ar fi pusă în aplicare – ar întârzia la infinit orice speranță la un acord. Și i s-a opus ministrul Apărării, Yoav Gallant, în ceea ce a degenerat într-un meci de strigăte în care Gallant a reprezentat punctul de vedere al establishment-ului de securitate, anume că respectivul coridorul nu este suficient de important pentru a distruge convorbirile. Netanyahu a mers înainte oricum.
Sâmbătă seara au început să circule relatări conform cărora armata ar fi găsit șase cadavre de ostatici într-un tunel din sudul Gazei. Până duminică dimineața, armata i-a identificat pe cei șase – toți sunt tineri, inclusiv americano-israelianul Hirsch Goldberg-Polin, ai cărui părinți s-au adresat Convenției Democrate în urmă cu câteva săptămâni. Potrivit relatărilor, ostaticii ar fi fost împușcați, în cap și în gât, cu între 48 și 72 de ore înainte – ceea ce înseamnă, foarte posibil, că s-a întâmplat în timpul deciziei Cabinetului.
Imaginile șocante – și nedemonstrabila, dar convingătoarea posibilă legătură între evenimente – au declanșat un torent de indignare care se acumulase încă de la aducerea în Israel, cu aproximativ o săptămână mai devreme, a cadavrelor altor șase ostatici, inclusiv a mai multor persoane în vârstă și venerabile, inclusiv un artist, un istoric și fondatorul unui kibbutz din sudul Israelului.
„Ai fost sacrificat pe altarul… coridorului Philadelphi!”, s-a plâns Nira, mama lui Almog Sarusi, care avea 27 de ani când a fost ucis. „Tu și atâtea alte suflete frumoase și curate. Suficient! Gata!”
Danny Elgert, fratele unui ostatic despre care se crede că este încă în viață, l-a acuzat pe Netanyahu că „a decis să-i omoare pe ostatici” și a stârnit agitație comparând la televizor decizia de joi cu conferința de la Wannsee din 1942, în care naziștii au decis să extermine poporul evreu.
Arnon Bar-David, șeful federației naționale a muncii, Histadrut, a anunțat o grevă generală, inițial doar pentru luni, care ar include închiderea Aeroportului Internațional Ben Gurion. „Un acord este mai important decât orice altceva”, a spus el. „Evreii sunt uciși în tunelurile din Gaza. Este imposibil de înțeles și trebuie să se oprească”.
Generalul major (rez.) Noam Tibon a susținut că poziția lui Netanyahu a subminat un principiu fundamental al încrederii dintre stat și poporul său, „și de aceea este atât de impardonabil și nu va rezista… Guvernul Israelului insistă pe ceva care nu are nicio logică militară, pentru a împiedica acordul privind ostaticii și se înțelege că este ceva politic”.
Duminică, Gallant a scris pe Twitter că decizia de joi trebuie anulată. Cabinetul s-a reunit din nou, a refuzat să facă acest lucru și a auzit de la negociatorul de ostatici, generalul în retragere Nitzan Alon, că ostaticii erau în pericol din ce în ce mai mare. Netanyahu a blocat mișcarea, argumentând că aceasta îi va recompensa pe ucigașii ostaticilor.
Pe lângă moartea ostaticilor, Israelul plătește, desigur, și în altă monedă pentru continuarea războiului. Dacă războiul s-ar termina, miliția libaneză Hezbollah s-a angajat să pună capăt atacurilor din nordul Israelului, care au provocat evacuarea a aproape 100.000 de oameni timp de aproape un an. Sfârșitul războiului ar declanșa, de asemenea, probabil o discuție reînnoită despre o alianță regională condusă de SUA, cu națiunile arabe sunite moderate conduse de Arabia Saudită, ca o contrapondere pentru Iran. Ar pune capăt sângerării constante a economiei Israelului, sau a statutului său internațional, a coeziunii sociale – și, desigur, ar salva viețile nenumăraților palestinieni folosiți de Hamas ca scuturi umane.
Sunt toate acestea un preț rezonabil pentru menținerea Coridorului Philadelphi? Când cântăriți întrebarea, luați în considerare câteva fapte.
Da, există o oarecare valoare în a rămâne acolo: este linia de despărțire dintre Gaza și Egipt, pe unde Hamas a introdus ilegal majoritatea armelor sale. Dar nu este un panaceu. Cea mai mare parte a contrabandei s-a derulat subteran, prin tuneluri care nici nu-și au originea și nici nu culminează în coridorul în sine.
Capturarea coridorului nu a fost menționată până în primăvară drept obiectiv al războiului – iar păstrarea lui a apărut abia recent ca o solicitare. Mai mult, coridorul nu a fost menționat ca obiectiv al războiului din octombrie, după ce Hamas a invadat Israelul și a masacrat 1.200 de oameni: obiectivele fuseseră întoarcerea ostaticilor (atunci în număr de 250) și îndepărtarea Hamas de la putere în Gaza.
Oficialii militari au remarcat, de asemenea, că toți soldații postați de-a lungul coridorului ar fi foarte vulnerabili, aproape ca niște rațe așezate.
Mai mult, dacă Hamas ar fi fost într-adevăr înlăturat, ar fi fost mai puțin nevoie să ne facem griji cu privire la contrabandă. Dar de ce Hamas este încă în poziția de a reveni la putere odată ce Israelul se retrage, deși a fost mult slăbit? Pentru că guvernul nu permite discuția despre o alternativă, în ciuda presiunii uriașe din partea americanilor, arabilor și a aproape tuturor actorilor neguvernamentali din Israel. Asta pentru că nicio înlocuire posibilă nu este acceptabilă pentru extrema dreaptă.
Ce a mai rămas? Teoria conform căreia Hamas poate fi presat să renunțe la ostatici, abătând și mai multă distrugere asupra Gazei, a fost testată de aproape un an. Probabil că nu va începe să funcționeze tocmai acum, în puținul timp care probabil le-a mai rămas ostaticilor încă aflați în mâinile Hamas.
Veteranul negociator de ostatici, Yaron Blum, care a lucrat cu familiile de ostatici, a punctat poate cel mai bine: „Ce sunt aceste prostii despre coridorul Philadelphi? Acesta este pentru mine Rubiconul și trebuie să oprim tot ce este în cale”.
