Atacul din SUA se repetă în Europa: Serviciul public irlandez de sănătate, oprit complet din cauza unei ofensive tip ransomware a hackerilor

Foto: Unsplash

Serviciul public irlandez de sănătate – HSE Ireland – a anunţat vineri că a fost nevoit să-şi oprească întregul sistem informatic, din cauza unui ”important” atac cibernetic de tip ransomware.

„Există un atac de tip ransomware important asupra sistemelor informatice ale HSE. Din precauţie, ne-am oprit toate sistemele informatice, cu scopul de a ne proteja de acest atac şi a evalua deplin situaţia împreună cu partenerii noştri din domeniul securităţii”, a anunţat pe Twitter HSE.

HSE Ireland prezintă scuze pentru neplăcerile create pacienţilor şi precizează că vaccinarea împotriva covid-19 nu este afectată şi se desfăşoară „aşa cum s-a prevăzut”.

Vaccinarea împotriva covid-19 vizează în prezent persoanele în vârstă de peste 50 de ani în Irlanda, unde pandemia s-a soldat cu 4.937 de morţi, potrivit ultimului bilanţ, publicat joi.

Atacul cibernetic care vizează HSE foloseşte un program de tip ransomware ca cel care a vizat Colonial Pipeline, operatorul imensului oleoduct american, care şia- relansat joi întregul sistem, după ce a fost paralizat din weekendul trecut.

Acest atac a fost comis de gruparea infracţională DarkSide, a anunţat poliţia federală americană FBI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here