Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că le va pune pe masă omologului american în exercițiu și celor doi potențiali succesori ai săi planul Ucrainei prin care se poate ajunge la pace.
Liderul de la Kiev a subliniat totodată că operațiunea militară demarată în regiunea Kursk, la 6 august, constituie parte integrantă a acestui demers, în esență miza ucrainenilor fiind de a pregăti în mod convenabil spre decisiv terenul militar pentru negocierile diplomatice care vor urma.
Răspunsul Kremlinului a fost deopotrivă iritat și sec – anume, că Rusia va continua războiul.
Acest tip de reacție sugerează nimic mai puțin decât faptul că, în ansamblu, Moscova nu este deloc împăcată cu rezultatul obținut după doi ani și jumătate de lupte, iar în particular, reprezintă o recunoaștere tacită a faptului că situația Rusiei s-a degradat semnificativ în ultimele trei săptămâni și câteva zile, de când se străduiește, fără succes, să respingă ofensiva ucraineană de pe propriul teritoriu.
Desigur, Kremlinul are el însuși un plan de pace, pe care în ultimele luni a tot încercat să îl vândă Ucrainei și aliaților săi, deși fără succes.
Eșecul de marketing și de vânzare al propunerii moscovite rezidă într-un defect structural vizibil de pe Lună și probabil chiar de la Beijing: e concepută de pe poziții de forță care nu au acoperire în teren.
Pretențiile teritoriale enunțate acolo, în deja obsoletul plan de pace al Rusiei, ca și aferentele imixtiuni pe termen lung ale Kremlinului în politica suverană (de înarmare și externă) a Ucrainei și în politica legitimă de extindere a NATO și UE, fac din mai vechiul plan rusesc de pace un soi de formulă prin care ar fi legalizate peste noapte jaful și crima, după cum fac din Moscova un nelegitim și odios arbitru-jucător pe două continente. În același timp, respectivul plan putinist proiectează Rusia ca pe un indubitabil învingător strategic în acest război, deși, iată, între timp a pierdut fulgerător controlul asupra unei suprafețe de mărimea Hong Kong-ului.
Altfel spus, pentru Rusia situația prezentă nu este nici pe departe atât de roz pe cât s-ar deduce din pretențiile sale (neactualizate) pentru a face pace. Ba mai mult, premisele cristalizate de curând, în cursul verii 2024, sugerează mai puternic ca oricând din februarie 2022 încoace că Rusia chiar poate fi uriașul perdant al conflictului în curs.
Zelenski se arată conștient de asta tocmai prin inițiativa de a trimite la Washington un nou plan de pace, acum bazat (și) pe episodul Kursk. Putin se arată conștient de asta tocmai prin faptul de a răspunde amenințând cu continuarea luptelor, concomitent prefăcându-se că în ecuație nu au apărut noi variabile.
Mai mult decât atât, faptul că Zelenski a anunțat că le va prezenta americanilor o formulă nouă de pace (căci dacă nu ar fi fost vorba de o formulă nouă, nu ar fi trebuit să prezinte ceva Casei Albe, americanii și restul lumii fiind deja la curent cu “vechiul” plan de pace, enunțat de Zelenski însuși încă din 2022), sugerează inclusiv că în perioada următoare pot apărea și alte surprize ucrainene pe câmpul (lărgit) de luptă.
Iar reacția Moscovei la acest demers poate sugera, dincolo de elementele amintite la începutul textului, că Kremlinul este zilele astea în priză, că se așteaptă la evenimente de natură să umfle provocarea aparent insolvabilă cu care se confruntă în Kursk. Evenimente care pot apărea în regiunea Kursk, în alte regiuni, în Crimeea, pe diverse adâncimi ale zonelor din spatele rusesc al frontului și chiar pe anumite segmente ale frontului propriu-zis din Ucraina.
Probabil, tot acest nou orizont politico-militar s-a configurat accelerat grație reușitei remarcabile a armatei ucrainene în regiunea Kursk.
Eșecul inițial al Moscovei (de a opri în fașă incursiunea ucraineană), apoi rateul consolidat al Moscovei (de a lichida în una până la două săptămâni ofensiva Kievului pe teritoriul Rusiei) i-au creat Ucrainei oportunități militare combinate cu, iată, oportunități politico-diplomatice pe care Zelenski și echipa nu par deloc să ezite în a le fructifica.
Asta nu înseamnă că americanii vor îmbrățișa automat inițiativele ucrainene cocoțate pe creasta valului de circumstanță atât de ofertantă.
Dar este totuși de așteptat ca administrația Biden să fie receptivă la ideea de a face tot ce poate fi făcut pe ultima sa sută de metri spre a lăsa moștenire nu doar un sprijin vital într-un moment mortal (pentru Ucraina și Europa), ci și premise solide pentru o pace justă în Ucraina și deci, pentru o stabilitate de lung parcurs în Europa.
Ce ilustrează și prevestește candidatura lui Ciolacu la prezidențiale
