Marcel Ciolacu a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD și a obținut mandatul de a candida la funcția de președinte al României.
Dacă primul rezultat al congresului din weekend al social-democraților este concluzia firească a unui set de mici și mari victorii politice obținute de Marcel Ciolacu în ultimii trei ani, cel de-al doilea plasează premise similare unor capcane, pentru următorii trei, pentru Marcel Ciolacu.
Desigur, simpla prezență a unor capcane nu înseamnă automat că este inevitabil să și calce în ele. Totuși, imperativul de a le identifica și a le ocoli implică doze suplimentare de atenție, de efort și, inevitabil, de timpi morți.
Scriam, la jumătatea lui iunie, când liderul PSD încă ezita dacă să intre sau nu în cursa pentru Cotroceni, că “Marcel Ciolacu are toate motivele să tragă învățăminte din lecțiile istoriei și, spre deosebire de predecesorii săi în fruntea PSD, are de partea lui un context politic intra și extra PSD mult mai favorabil pentru a se putea menține după alegeri tot în zona soliștilor – deopotrivă la partid și la guvernare – chiar dacă nici de data asta PSD nu ar da președintele. Cu o condiție: să nu candideze el însuși“. Consider că lucrurile rămân valabile și pe final de august, odată ce liderul PSD a luat decizia finală.
Desigur, abia pe 8 decembrie va fi limpede dincolo de dubiu cine a avut dreptate.
Până atunci, merită notate câteva elemente de context:
- Lansarea la apa prezidențialelor a liderului PSD nu a produs ruptura de tradiția partidului (aceea de a avea propriul candidat). Asta, deși spre deosebire de alte vremuri, în 2024 o oarecare tentație a existat totuși, cel puțin în ceea ce-l privește pe Ciolacu însuși. Probabil nu o va recunoaște mult timp de aici încolo, dar semnalele au curs, pe parcursul anului.
- Lansarea lui Ciolacu la apa prezidențialelor reduce dramatic portanța de care s-a bucurat (din nou prematur, ce ironie!) Mircea Geoană. Culoarul pe care fostul secretar general adjunct al NATO spera să fie singur a fost ocupat de un colos – nu, nu Ciolacu e colosul, ci PSD-ul care-i asigură spatele. Bineînțeles, Mircea Geoană are pe mai departe opțiunea unei candidaturi, dar precaritatea ei, dat fiind noul context, dă pe-afară. Dacă chiar va candida, nu va avea PSD ca motor, deși sperase și se zbătuse pentru asta. Nu va avea nici măcar un alt partid cât de cât răsărit, cu infrastructura umană, instituțională și financiară optimă pentru nevoile uriașe ale unei asemenea provocări. În ultimele săptămâni, cu precădere după izbucnirea scandalului de plagiat, nu doar că se simte un recul al emulației care se făcuse cristalizase în jurul său pe vremea când încă doar “sugera” că vrea să candideze, dar plutește în aer și senzația că unele fisuri s-ar fi instalat și în micul grup de sprijin cu care a pornit la drum. În fine, Mircea Geoană are și în zi de azi handicapul pe care l-a tot avut în precedentele episoade de candidatură la funcții grele (Primăria Capitalei și Președinția României), din ultimele peste două decenii: lipsa tracțiunii electorale. Mircea Geoană nu a fost niciodată (și nimic nu sugerează că s-ar fi schimbat ceva în mod notabil azi) un “tractor” de talia lui Ion Iliescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, indiferent că a fost vorba de a trage după el un partid sau de a anima un electorat consistent. Iar acestui handicap i se adaugă un altul: scheleții din dulap, atât de ușor exploatabili de către adversari, indiferent că e vorba de controverse legate de el personal, ori de membri ai familiei sale. Pe scurt, fără PSD, Geoană nu poate să poată, iar pe de altă parte nici un soi de Macron mioritic nu este, pentru a da lovitura vieții lui în stilul în care a făcut-o președintele francez în 2017.
- Lansarea lui Marcel Ciolacu la apa prezidențialelor le face viața ceva mai ușoară candidaților dreptei, întâi de toate tocmai prin obstacolele majore ridicate în calea lui Mircea Geoană.
- Iar pe zona dreptei, lansarea lui Ciolacu la apa prezidențialelor are totodată darul de a facilita mai degrabă jocul candidatului PNL decât pe al candidatului USR. Există un indiciu în acest sens, care are mai mult de-a face cu istoria ultimelor trei decenii decât cu prezentul: electoratul din România s-a dovedit consecvent și încăpățânat în a împiedica revenirea PSD la Cotroceni, după traumatizantele trei mandate ale lui Ion Iliescu. Acum, că în sfârșit e limpede faptul că PSD va avea din nou propriul candidat, sunt șanse mari ca acest instinct să se reactiveze (chiar dacă, sub Ciolacu, PSD a devenit mai frecventabil, mai puțin agresiv și incomparabil mai deschis către spațiul euroatlantic, așa cum, pe bună dreptate, Marcel Ciolacu însuși a subliniat-o în bilanțul pe care și l-a făcut la congres). Or, într-o asemenea ecuație, sunt șanse ridicate ca o pondere însemnată a votanților dreptei să mizeze pe votul util. Din această perspectivă, cum forța USR nu pare să se fi consolidat în ultima vreme, comparativ cu cea a PNL, e greu de crezut că Elena Lasconi poate face minuni în fața lui Nicolae Ciucă, cel puțin având în vedere timpul scurt rămas până la alegeri și dată fiind greaua moștenire lăsată de predecesorii Elenei Lasconi la cârma USR. Desigur, rămân deschise suficiente variabile care să vicieze acest raționament, cea mai relevantă fiind probabil cea legată de calitatea prestațiilor personale, în lunile rămase, ale fiecăruia dintre cei doi candidați din zona dreptei. Cred că, realist, doar rateuri dramatice comise de Nicolae Ciucă pot înclina decisiv balanța în favoarea Elenei Lasconi. Dacă însă asemenea rateuri nu vor exista, atunci diferența cel mai probabil va fi făcută de tracțiunea mașinăriei de partid, aparent mult favorabilă PNL comparativ cu USR.
- Ar mai fi un factor: aritmetica sondajelor de moment sugerează că o viitoare guvernare va fi tot una de coaliție. Că acea coaliție are șanse mai ridicate de a fi formată iarăși din PSD și PNL. Că, pe acest fond, nu este exclus ca până la primul tur candidatul PNL și candidatul PSD să se ciocnească având această realitate în minte și nefăcând abstracție de ea; deci există șanse de a se ciocni fără a lăsa urme de impact care să facă ireconciliabile discuțiile post-scrutin. Înclin să cred că PSD oricum nu dorește o alianță cu USR pentru un viitor guvern, prin urmare poate da o mână de ajutor, indirect, candidatului PNL, lovind constant în candidatul USR. După cum, înclin să cred că PNL nu se poate declara suficient de nemulțumit de coaliția pe care a avut-o cu PSD, încât să nu o aibă în vedere ca primă opțiune și după această rundă de prezidențialelor și parlamentare. Apoi, mai este și chestiunea gândirii la rece: nu există în acest moment date care să sugereze că USR și PNL pot scoate, la alegerile parlamentare, rezultate care, însumate, să facă posibilă o coaliție, eventual chiar cooptând și UDMR. Oricum, persistă și memoria coaliției PNL cu USR, iar amintirile liberalilor cu siguranță nu sunt dintre cele mai favorabile unei eventuale reeditări.
În concluzie, într-un tur doi al prezidențialelor, sunt șanse reale ca Nicolae Ciucă să câștige în fața lui Marcel Cioalcu. Cel dintâi beneficiind în primul tur de șubrezirea (eventual aneantizarea) candidaturii lui Mircea Geoană de către Marcel Ciolacu și PSD, iar în turul de sprijinul inevitabil al Elenei Lasconi și al USR.
În orice caz, Marcel Ciolacu a dat el însuși semnale că se simte bine ca președinte de partid și prim-ministru al țării. Prima haină și-a asigurat-o zilele trecute. Pe a doua o poate avea în garderobă dacă nu face excese inoportune în următoarele trei luni.
“Nu este exclus ca între PNL și PSD să existe compatibilități atât de mari (pe unele deja le-au descoperit, dovadă alianța care s-a cristalizat, iar altele rămân în sarcina viitorului să le devoaleze), încât cele două formațiuni să fie tentate a tatona nu doar ideea de a mai face un pas înainte, ci de-a dreptul ideea unui șpagat politic: o guvernare comună, pe termen lung. Având în vedere evoluțiile la care asistăm, o astfel de optimizare a relației s-ar putea impune chiar natural”. Scriam asta îi noiembrie 2021, lucrurile s-au confirmat ulterior și nu văd ce s-a schimbat pentru ca evoluțiile să urmeze acest curs și după noiembrie 2024.
