Baciu: Doar până la vârsta de un an un copil este imunizat împotriva a 11 boli / Lista vaccinurilor

Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioacă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că, până la vârsta de un an, un copil este imunizat împotriva a 11 boli, multe dintre vaccinurile administrate având doze de rapel, ca şi serul anti-COVID, transmite News.ro.

„Faptul că am ajuns adulţi şi trecem prin viaţă feriţi de bolile enumerate mai sus demonstrează că vaccinurile salvează vieţi”, subliniază el.

„Ştii pentru câte din vaccinurile pe care le-ai făcut când erai copil ţi s-a administrat un rapel, adică echivalentul dozei trei pentru vaccinul anti-covid? Doar până la vârsta de un an un copil este imunizat împotriva a 11 boli!”, a arătat Andrei Baciu, marţi, într-o postare pe Facebook.

El a prezentat şi o situaţie a celor mai cunoscute vaccinuri şi în câte doze se fac:

– Vaccinul BCG – împotriva tuberculozei (se face după 48 de ore de la naştere)

– Vaccinul împotriva hepatitei B – 4 doze: prima doză – în primele 24 de ore de la naştere, a 2-a doză – la 2 luni, a 3-a doză – la 4 luni, a 4-a doză – la 11 luni

– Vaccinul Hexavalent (difteria (D), tetanosul (T), tusea convulsivă (Pa), poliomielita (VPI), hepatita B (VHB) şi infecţia cu Haemophilus influenzae tip b (Hib) – 3 doze + 1: prima doză – la 2 luni, a 2-a doză – la 4 luni, a 3-a doză – la 11 luni. Se completează cu Vaccinul Tetravalent la 6 ani (DTPa-VPI)

– Vaccin pneumococic conjugat – Infecţiile determinate de Streptococcus pneumoniae (pneumococul) determină apariţia unor boli precum pneumonie, otită, meningită sau sepsis – 3 doze: prima doză – 2 luni, a 2-a doză – 4 luni, a 3-a doză – 11 luni.

– Vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) – 2 doze: prima doză – 12 luni, a 2-a doză – 5 ani

„Faptul că am ajuns adulţi şi trecem prin viaţă feriţi de bolile enumerate mai sus demonstrează că vaccinurile salvează vieţi”, a punctat Baciu.

România suspendă toate operațiile care nu sunt urgențe din spitalele publice și cere țărilor UE ajutor pentru medicamente, posibil și pentru concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here