Banca Internaţională de Investiţii (IIB / BII), condusă de Rusia, urmează să-şi finalizeze reforma complexă cu relocarea sa la Budapesta, capitala Ungariei, în ciuda controverselor diplomatice din jurul băncii, presupusă a avea legături cu agenţiile de spionaj ale Kremlinului, se arată într-o analiză publicată pe portalul Al Jazeera și preluată de Rador.

Banca de dezvoltare susţinută de Moscova a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute că va avea, în septembrie, primul său consiliu al guvernatorilor reunit după mutarea în Uniunea Europeană, semnalând un început de operare la noua sa bază. Guvernul naţionalist-populist ungar al premierului Viktor Orban susţine că găzduirea IIB va extinde orizonturile economice ale ţării sale şi va promova Budapesta drept centru financiar regional pentru Europa Centrală şi de Est (CEE). Cu toate acestea, criticii spun că banca este un front pentru o operaţiune a serviciilor de informaţii ruseşti, care ameninţă UE şi NATO.

Înviată de preşedintele Vladimir Putin din cenuşa băncii sovietice de dezvoltare Comecon, IIB se mândreşte cu nouă state membre. Cinci – Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia – sunt ţări foste comuniste, acum în UE şi NATO. Cuba, Mongolia, Vietnam şi Rusia constituie restul.

IIB insistă că nu este rusească, în ciuda faptului că Moscova controlează o participaţie de 47% la bancă. Ungaria deţine 12,87%. IIB va fi „prima şi singura bancă multilaterală de dezvoltare cu sediul în regiunea CEE”, potrivit unui blog scris de purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, Zoltan Kovacs, care nu a răspuns la întrebările adresate de Al Jazeera. Banca va oferi companiilor maghiare acces la piaţa internaţională şi o finanţare semnificativă, a scris el.

Criticii susţin, însă, că aceşti bani merg aproape exclusiv la o reţea de oligarhi pe care Orban a înfiinţat-o pentru a controla anumite sectoare economice şi pentru a beneficia de volume uriaşe de finanţare UE, care intră în Ungaria.

Jucând la două capete

Cu un bilanţ estimat la doar 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), „banca supranaţională” nu este nici măcar printre cele mai mari 10 instituții financiare din Ungaria, dar va avea un personal de aproximativ 100 de angajaţi. Acest lucru a provocat îngrijorarea că Budapesta nu deschide uşa numai bancherilor.

„Este mai probabil să facă din Budapesta un centru de informaţii rusesc, decât un centru financiar”, a declarat Andras Biro-Nagy, de la Policy Solutions, un think-tank liberal cu sediul la Budapesta.

CEO-ul IIB, Nikolai Kosov, reprezintă o altă îngrijorare. Părinţii lui erau amândoi ofiţeri KGB în Ungaria, pe când sovieticii înăbuşeau revoluţia din 1956 a Ungariei. El este, de asemenea, un confident Putin, potrivit lui Attila Ara Kovacs, membru al Parlamentului European pentru partidul de opoziţie Demokratikus Koalicio, care face parte din subcomisia de securitate şi apărare a PE.

Se presupune că guvernul a acordat IIB statut diplomatic deplin. Personalul şi oaspeţii vor putea intra în statul UE în mod liber, putând submina sancţiunile occidentale asupra Moscovei, pe care Orban le-a criticat atât de des. Autorităţile ungare nu vor avea dreptul să supravegheze activităţile băncii.

Cu toate acestea, Mark Galeotti, un analist pe probleme de securitate rusă, a numit nivelul de îngrijorare „exagerat”. „Dacă IIB devine prea evident cuibul de spioni de care se tem unii, guvernul ungar poate şi probabil va şi riposta”, a afirmat el.

Cu toate acestea, îngrijorarea persistă că sosirea IIB este doar ultimul pas în pivotarea lui Orban spre Est. Primul ministru ungar este privit drept cel mai apropiat dintre toţi liderii UE de Putin, cu care împărtăşeşte ceea ce Orban a catalogat drept „democraţia iliberală”.

În loc să apere Ungaria împotriva imixtiunilor maligne ruseşti, Orban pare să le salute”, se preciza anul trecut într-un raport al Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA.

În timp ce Orban a încercat, de asemenea, să-l încurajeze pe preşedintele SUA, Donald Trump, cu acordurile recente de arme, diplomaţii şi analiştii raportează că agenţiile de informaţii de la Washington şi NATO au devenit circumspecte privind angajamentul geopolitic al Budapestei, mai ales din cauza dificultăţilor pe care Ungaria le-a creat cu privire la aprofundarea legăturilor cu Ucraina.

Secretarul de stat american Mike Pompeo l-a avertizat pe ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în privinţa IIB, într-o vizită recentă, a remarcat Daniel Berg din partidul de opoziţie al Ungariei, Momentum. La jumătatea lunii august, presa ungară a raportat că Orban i-a promis în privat ambasadorului SUA, David Cornstein, că îi va supraveghea pe noii săi oaspeţi. Se pare că Washingtonul a blocat planurile pentru ca IIB să se mute peste drum de ambasada sa de la Budapesta. „Orban a încercat să realizeze un delicat echilibru între Est şi Vest, în cea mai mare parte a ultimului deceniu”, a spus Biro-Nagy.

Fără obligaţii

În timp ce admiră politica lui Trump, regimul lui Orban „are nevoie şi de legături financiare şi politice cu regimurile autocratice din Est”, a subliniat o sursă diplomatică de la Budapesta, vorbind în condiţii de anonimat.

UE încearcă să influenţeze o încetinire a eforturilor premierului de a-şi întări pârghia puterii şi ameninţă să reducă subvenţiile pentru Ungaria, care au totalizat 25 de miliarde de euro (27 miliarde de dolari) în perioada de finanţare 2014-2020. Orban doreşte surse alternative de finanţare care nu vin cu asemenea obligaţii ataşate. El a curtat China, de ani buni, şi Turcia este în vizorul său.

Ungaria s-a realăturat IIB nu după mult timp după ce a fost de acord să împrumute 10 miliarde de euro (11 miliarde de dolari) de la Rusia, pentru a extinde singura centrală nucleară a Ungariei, de la Paks.

„NATO a început recent să împărtăşească mai puţine informaţii cu ungurii din cauza temerilor că ei lasă uşa deschisă Rusiei”, a declarat sursa diplomatică.

Orban nu este o „cârtiţă moscovită”, a insistat Galeotti. Cu toate acestea, prietenii care, speră el, îl vor ajuta să-şi construiască propriul mini-imperiu în Europa Centrală, ridică suspiciuni. „Este o prostie să crezi că serviciile de securitate ungare au capacitatea de a le controla în orice fel pe cele ruseşti”, a declarat parlamentarul independent Akos Hadhazy. SURSA: G4Media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here